Vecinul meu preferat

Cu vecinii am relaţii politicoase, dar practic inexistente. Vecina de la parter funcţionează pe bază de marijuana, astfel încît sînt întîmpinată în fiecare zi de arome puternice care-i ies pe sub uşă. Ne mai salutăm în faţa casei, cînd îşi parchează maşina. De fiecare dată este de o exuberanţă ieşită din comun, semn că drogul îşi face efectul. Cea de la etajul întîi are un căţel aschilambic, tip poşetă, pe care-l plimbă prin cartier. E aşa de pipernicit, că mereu mi-e teamă să nu-l calc, cînd ne întîlnim pe stradă. În schimb, latră de se aude pînă la mine. Vecina de la doi e invizibilă, deci nu am reuşit să ne întîlnim încă.

Cum terasa mea e pe acoperiş, am vecini în stînga şi dreapta, cu terasele lipite de a mea. Cel din stînga e un tip ponderat, care se dă la băutură şi marijuana doar în weekenduri. Începînd cu vineri seara, îl apucă stările euforice, scoate o trompetă înfundată şi începe s-o chinuie, căci şi pe el îl chinuie talentul din greu. Din fericire, pînă sîmbătă seara îşi epuizează resursele, aşa că duminica e de obicei linişte - doar dacă nu e cumva vreme frumoasă, căci atunci are musafiri = băutură, marijuana şi trompetă.

Vecinii din dreapta sînt în schimb chiar foarte drăguţi, dar m-am împrietenit mai mult cu odrasla lor. Îl cheamă Ludwig, are şapte luni (merge pe opt) şi e deosebit de năzdrăvan. 

Se pare că îi place foarte mult terasa mea, aşa că vine zilnic în vizită. Îl servesc cu diverse bunătăţi, dar asta nu-l împiedică să-mi ronţăie toate plantele. 

Dar, avînd în vedere cît e de drăgălaş, deocamdată îi tolerez năzbîtiile. Ba chiar a căpătat şi cîte o căpşună la desert în ultima vreme. Însă ghivecele mele cu busuioc, pătrunjel şi leuştean, crescute cu greu, au ajuns aşa după o săptămînă de vizite intensive:

 Mai nou, a trecut la ronţăit iederă şi azi a atacat glicina. Chiar şi cablul de la antena satelit prezintă nişte urme suspecte de dinţi...