Aventuri la miezul nopții

Într-o seară, în timp ce mă jucam cu iepurașul pe terasă, am văzut o pisică pe unul dintre acoperișuri, care căsca gura la niște ciori. Am admirat cît de netulburate păreau ciorile de prezența pisicii și cum nu și-au luat zborul decît după ce pisica se apropiase la cîțiva centimetri. După vreo oră, pisica era tot pe acoperiș și încerca să găsească o cale să se dea jos de acolo. Mergea de la un capăt la altul, încerca să coboare pînă la ferestrele de la mansardă, dar care erau închise, căuta să vadă dacă putea sări pe acoperișul vecin… Vremea se stricase și se anunța o furtună, așa că am intrat în casă. Dar, cum iepurașul nu voia să plece la el acasă și se juca tot pe terasa mea, am tot ieșit să-l văd, aruncînd o privire și către acoperișul cu mîța. Biata pisică începuse să miaune a jale și era din ce în ce mai disperată. Între timp, începusem să-mi fac griji că vine furtuna și pisica tot sinistrată era. Cum aici nu există maidaneze, era clar că aparține cuiva, probabil vreun localnic tîmpit care nu-și dăduse seama că-i dispăruse animalul. 

Într-un final, n-am mai răbdat și am hotărît să trec la acțiune. Vecinii mei veniseră să-și recupereze iepurele (era trecut de 23.30 și Ludwig tot nu voia să se ducă la culcare, în ciuda faptului că afară ploua) și i-am rugat să vină cu mine. Ne-am îmbrăcat și am coborît în stradă, apoi am plecat în recunoaștere prin cartier, încercînd să găsim casa cu pricina. Am identificat casa și ne-am apucat să sunăm la soneriile de la etajele superioare. Cum era aproape de miezul nopții, evident că nu ne-a răspuns nimeni. După nume, erau belgieni și ăștia nu deschid nici dacă arde casa. Ne-am apucat să citim numele tuturor locatarilor și am găsit o familie de portughezi la primul etaj. Hai să-i sunăm pe ăștia, am zis eu, că sînt latini și latinii se culcă tîrziu. Poate avem noroc și nu dorm la ora asta. Sunăm și, într-un tîrziu, ne răspunde o voce somnoroasă, la care noi: Bună seara, ne scuzați că vă deranjăm, dar știți, aveți o pisică pe acoperiș… Săracul om o fi crezut că sîntem niște nebuni care se țin de glume. Cred că dormea, pentru că i-a luat ceva timp să se îmbrace și să coboare la intrare și părea cam buimac. I-am explicat toată tărășenia, dar săracul se mutase de o lună acolo și nu-și cunoștea vecinii și, cu atît mai puțin, animalele acestora. Proprietarul casei locuia în străinătate, iar portughezul nu avea acces la acoperiș. Vecina mea zice: hai să sunăm la pompieri, că în Statele Unite pompierii vin și salvează toate pisicile. Eu nu păream convinsă că vreun pompier belgian și-ar mișca fundul la ora aia… dar hai să facem tot posibilul. Așa că am sunat la 112, la miezul nopții, ca să raportăm că e o pisică blocată pe acoperiș. Polițistul de serviciu era plictisit de viață, probabil că-i stricasem noaptea liniștită, și ne-a zis din start că la ora aia e imposibil să facem ceva, că mai bine așteptăm pînă a doua zi dimineață și, dacă pisica e tot pe acoperiș, să căutăm noi pe Google organizațiile de protecție a animalelor. Nici măcar nu ne-a întrebat adresa.

În cele din urmă, portughezul și-a adus aminte că, la ultimul etaj, e o fereastră pe casa scării care dă spre acoperiș și s-a dus să o deschidă. Vecina mea i-a sugerat să caute și o bucată de lemn, să blocheze fereastra, ca nu cumva să se închidă din cauza vîntului. Cred că bietul om a blestemat clipa cînd a răspuns la sonerie… Ne-am dat seama că nu mai aveam ce face și ne-am dus acasă. Măcar aveam conștiința împăcată că făcuserăm tot ce putusem. A doua zi dimineață, pisica nu mai era pe acoperiș, dar una dintre ferestrele de la mansardă era deschisă, deci a avut pe unde să intre înapoi în casă. 

În seara următoare, am plecat spre București. Din cauza furtunilor puternice, avionul nu a plecat la timp și am pierdut legătura. Așa că la miezul nopții m-am trezit blocată pe aeroportul din Praga, gata pentru o nouă aventură…