Viața la Polul Nord

De fiecare dată cînd iese soarele (cam o oră pe săptămînă), belgienii mă întreabă optimiști: nu te bucuri că a venit vara ? E exact ca la voi în România, nu ? Le răspund politicos că vremea de afară poate fi calificată cel mult ca o primăvară foarte friguroasă... Cred că oricum ei nu pot înțelege noțiunea de vară. Săptămîna trecută încă purtam hainele de iarnă. Acum sfidez vremea și ies doar cu polarul pe mine. Dimineața, cînd plec la serviciu, sînt între 5 și 10 grade. De obicei, plouă și e mohorît. Pe la prînz, se fac 12-15 grade și lumea e fericită că s-a încălzit. Prognoza meteo e sublimă: ploaie cîte două-trei săptămîni la rînd, frig cît cuprinde și, din cînd în cînd, grindină sau zăpadă prin zona de deal. Prietenii fac mișto de mine și-mi trimit bancuri: în Biblie, cînd plouă 40 de zile și 40 de nopți, se numește potop. În Belgia, se numește vară. 

 

Ca să pregătească psihologic populația, au anunțat deja că va fi cea mai friguroasă vară din ultimii 200 de ani (temperatura medie prevăzută se învîrte în jur de 18-20 de grade). Singurii fericiți sînt cei care lucrează în turism. Se pare că agențiile nu mai fac față, toți belgienii se îngrămădesc să rezerve vacanțe în țări cu clima mult mai blîndă. Evident, au apărut și caricaturi pe tema asta…

Spre surprinderea mea, m-am adaptat destul de bine la frig. E adevărat că voi primi o factură uriașă de întreținere, căci am ținut termostatul la maximum, ca să fie o atmosferă suportabilă în casă. Dorm cu pilota de iarnă, beau multe ceaiuri fierbinți și nu am scos încă tricourile din dulap. De altfel, de cînd am venit aici, nu am purtat decît o singură dată o bluză cu mînecă scurtă. Aștept cu interes să văd cînd va veni, în sfîrșit vara, dar mi-e teamă să n-o ratez. Dacă la noi se spunea că vara pică într-o joi, se pare că aici vara pică într-o după-amiază. 

Între timp, îmi văd de treabă. Am primit ieri cartea de identitate belgiană și a durat doar o lună, față de cele două prognozate, așa că simt că am învins sistemul. Am fost din nou la doctorița de familie, să-mi prescrie ședințe suplimentare de kinetoterapie. Am insistat să merg de 4-5 ori pe săptămînă, în loc de 2-3 ori cum se practică pe aici. Încep deja să remarc un progres, dar mai e mult pînă departe… Comisia rambursează doar 60 de ședințe de kinetoterapie pe an, iar eu am nevoie de mult mai multe, așa că va trebui să fac o cerere specială, pe baza dosarului medical. Peste trei săptămîni mă duc la spital, să vorbesc cu neurologul și abia apoi voi ști ce e de făcut mai departe. 

Nu-mi fac încă planuri de vacanță, căci aștept să văd dacă reușesc să-mi schimb locul de muncă. Se pare că am mai rămas patru pe loc, deci șansele sînt măricele. Așa că țineți-mi pumnii în continuare, să zdrobesc concurența !