Au trecut trei săptămîni de cînd sînt aici şi
încă nu am reuşit să găsesc o casă... Mai bine zis, nu am reuşit să găsesc o
casă care să-mi placă şi care să se încadreze în bugetul meu. Am văzut
apartamente superbe, dar care costau 1800 de euro pe lună. Alea mi-ar fi
plăcut, evident, dar nu mi le pot permite. Iar cele pe care mi le permit sînt
ori în cartiere dubioase, ori sînt foarte mici, ori au baia oribilă... Caut
ceva cu două camere, dar aici aproape toate apartamentele cu două camere au o
cameră normală şi una pentru bebe, de 7-9 metri pătraţi. Iar eu vreau o cameră decentă ca suprafaţă,
în care să încapă un pat de două persoane. Cum majoritatea caselor de aici sînt
foarte înguste, apartamentele se întind de cele mai multe ori pe 2-3 etaje, cu
scări abrupte, exact ceea ce nu-mi trebuie mie în perioada de
recuperare.
Căutarea mea e complicată şi de faptul că am
neapărată nevoie de un balcon orientat spre sud, ca să pot instala antena de
satelit. Am găsit cîteva apartamente frumoase, cu camere decente, dar care ori
n-aveau deloc balcon, ori era orientat spre alt punct cardinal.
Altă problemă e distanţa faţă de serviciu şi faţă
de magazine. Ideal ar fi să fie aproape
de o linie de metrou şi să aibă şi ceva autobuze. Sau să fie la o distanţă
rezonabilă de mers pe jos, fiindcă aici grevele sînt dese şi rişti să nu
circule nimic cîteva zile. Însă peste două luni s-ar putea să ne mutăm şi încă
nu ştim unde. Ceea ce complică mult situaţia...
În centrul oraşului e plin de negri, în nord sînt arabii, iar în sud sînt şi arabi şi indieni. Singura zonă bună este estul, care e o zonă frumoasă,
rezidenţială, dar evident mult mai scumpă. Iar supermarketurile sînt rare, aşa
că şi apropierea de magazine e un factor important.
În plus, e
plin de ciudaţi. Astăzi am primit un mail prin care proprietarul unui
apartament îmi cerea să-i răspund la următoarele întrebări, înainte să mă lase
să vizitez apartamentul:
-
de unde sînt şi unde locuiesc acum
-
ce experienţă am în închirierea de apartamente
-
dacă am mai închiriat vreodată un apartament
-
dacă fumez
-
dacă am animale
-
dacă mă droghez
-
dacă am maşină
-
dacă voi locui singură
-
cine îmi va plăti chiria
-
unde anume lucrez
-
cîţi ani am
-
care e numărul meu de telefon
-
la ce oră pot fi sunată
Evident că am lăsat-o baltă, oricît de tentant
părea apartamentul...
Aşa că, ţineţi-mi pumnii să găsesc urgent ceva,
altfel trebuie să mă mut la hotel de săptămîna viitoare !
nu dispera, totul se rezolva..nu asa ma inveti tu plina de intelepciune??totul este perfect, asa cum trebuie sa fie si ce va fi va fi..traieste in prezent, viitorul nu exista, zice prietenul nostru osho..deci,be patient!by the way mie imi place livingul din poze, imi plac statuetele si aerul oriental..scarile sunt perfecte pentru o matisoara
RăspundețiȘtergereMi-a placut la nebunie afirmatia de mai jos asa ca voi incerca o continuare:
RăspundețiȘtergere"În centrul oraşului e plin de negri, în nord sînt arabii, iar în sud sînt şi arabi şi indieni. Singura zonă bună este estul" ..... dar aici se muta romanii, a.i. tot negrii par a fi varianta optima.
Eram insa foarte curios sa vad cum ai fi raspuns la chestionarul amicului proprietar, in special la intrbarea referitoare la droguri.
Baga mare si spor la cautari, oricum trebuie neaparat sa iei in calcul la alegerea unei locuinte si apropierea de magazinul de licori bahice.
cheers,
PS