Mutări la orizont

După multe căutări infructuoase, am reușit să-mi găsesc casă. Evident, e departe de a fi perfectă. Dar are suficiente calități, ca să mă facă să-i uit defectele. Să încep întîi cu părțile rele: e o mansardă, situată la etajul trei al unei case tipice, deci fără lift. Și scara e destul de îngustă, nu vă închipuiți scările noastre de bloc… Nu e foarte spațioasă și nici nu e ieftină. Astea ar fi aspectele negative. Cele pozitive sînt mult mai multe. E foarte aproape de serviciu (dar asta se va schimba în curînd). Am două supermarketuri la distanță de 10 minute, ceea ce e rar în Bruxelles. Tot la 10 minute e și o stație de metrou plus autobuze și tramvaie și cam aceeași distanță e pînă la stația expresului de aeroport.

Casa e complet mobilată, inclusiv mașină de spălat și televizor cu ecran plat. Arată ca o căsuță în stil englezesc, foarte elegantă. Din păcate, nu am acum poze, dar promit că voi face de îndată ce mă instalez. Livingul e foarte luminos, cu un perete de sticlă care dă spre terasă. Terasa face toți banii: e mare, e orientată spre sud (deci îmi voi putea instala antena de satelit) și e pardosită cu lemn. Am o masă și scaune, deci abia aștept să vină vara, să pot ieși pe acoperiș, să citesc o carte ! Mai am un dormitor cu un pat dublu și o cămăruță de oaspeți, cu o canapea extensibilă, bucătăria și două băi micuțe, cu cabine de duș. Evident, n-am scăpat de scară nici în interior, căci dormitorul e la etaj și se ajunge pe o scară de lemn care pornește din living.

Casa e liberă abia de la 1 aprilie, căci atunci se mută proprietarii. Așa că ei vor pleca dimineața, iar eu mă voi muta seara. Va fi cam complicat cu bagajele pe scări, dar măcar după aceea voi putea despacheta și mă voi simți și eu acasă. Între timp, banii au început să zboare: 1800 de euro garanția depusă la bancă, 200 de euro asigurarea pentru casă (obligatorie), 925 euro chiria pe prima lună, 70 euro taxa de transferare a contractului de TV+ internet, 150 de euro pentru expertul imobiliar care face procesul de predare-primire. La asta se vor mai adăuga alte taxe pentru contractele de apă, gaz, electricitate + menajera, pe care o voi lua doar de două ori pe lună, că mai mult nu-mi permit (e 30 de euro ședința), precum și facturile la utilități. Ca să fie totul și mai distractiv, am avut nevoie să transfer niște bani în contul meu din România, ca să acopăr gaura de pe cardul de credit. Din cauza minunatului sistem de home banking de aici, care nu-ți confirmă nici o tranzacție, nu-ți arată niciodată soldul real și nici nu poți vedea tranzacțiile efectuate decît după cîteva zile, mi s-a părut că nu s-a efectuat tranzacția, astfel încît am mai repetat o dată operațiunea. Prin urmare, a doua zi dimineață m-am trezit cu contul gol și cu toții banii în România, în condițiile în care mai aveam de făcut o mulțime de plăți. Am dat telefon la bancă să anulez tranzacția, dar evident că e prea complicat și costă prea mult. Așa că am renunțat și am împrumutat bani de la prieteni. Dar o să-mi fie învățătură de minte, de acum înainte o să aștept două-trei zile după fiecare tranzacție, ca să nu mai am surprize, în timp ce mă voi ruga să ajungă și serviciile bancare belgiene în secolul 21, ca să știu și eu de cîți bani dispun în timp real. 

Între timp, stau într-o casă goală și dorm pe un pat pliant, numărînd zilele rămase pînă la mutare. Casa aparține unor prieteni, care intenționează să se mute în ea cît de curînd, după ce termină cu amenajările. Așa că nu există mobilă (doar bucătăria e utilată) și am sentimentul că sînt cu cortul… Cartierul în schimb e foarte frumos, o zonă rezidențială liniștită, cu multe case de cărămidă. Îmi propusesem să explorez un pic zona în week-end și să fac poze, dar din păcate frigul și zăpada m-au ținut în casă. E cea mai friguroasă iarnă din 1856 încoace !

O altă mutare care se apropie este cea a serviciului. Pînă la urmă, după numeroase ședințe, s-a hotărît că vom pleca de aici, fiindcă proprietarul nu ne mai prelungește contractul. Încă nu știm exact unde ne vom muta, dar balanța înclină puternic către două clădiri, aflate cam la 1,5 km de aici. Una e mai bună și alta mai proastă. Iar în cea bună ni s-au alocat două etaje: subsolul și etajul trei. Evident, de acum înainte începe bătălia pe birouri. Nimeni nu vrea în clădirea veche, stalinistă, și nimeni nu vrea la subsol în clădirea cea nouă. Rămîne de văzut cine își va încorda mușchii mai tare și cum ne vom împărți pînă la urmă. Un singur lucru e cert: mutarea începe pe 21 mai.  Deci am doar o lună și jumătate să mă bucur că noua mea casă va fi aproape de serviciu…

 

Revista presei (2)

Zilele astea, s-a discutat mult în presă despre integrarea ţiganilor. Politicienii de dreapta vor să-i oblige să urmeze cursuri de limbă, de cultură, de etică, ca să se poată adapta în Belgia. Cei de stînga sar ca apucaţii şi bagă placa cu drepturile omului, motivînd că ţiganii respectivi sînt cetăţeni ai Uniunii Europene, deci nu au nevoie de nici un fel de cursuri, că sînt deja integraţi în Europa. Între timp, în cartierul Anderlecht, unde locuiesc mai toţi românii (de toate originile etnice) au dispărut raţele şi gîştele din parc, iar peştii din lac au fost pescuiţi... În aceeaşi ordine de idei, în Belgia au loc 227 de spargeri de maşini pe zi. Cin' să fie oare de vină ?

La Universitatea din Gent, studenţii au înfiinţat un club al sado-masochiştilor. Fiind asociaţie studenţească recunoscută legal, are dreptul de a primi subsidii de la stat, ca să-şi poată desfăşura activitatea în bune condiţii, şi de a organiza seri informative, pentru a atrage noi membri. Păcat că nu au voie şi profesorii să facă parte din club, ar fi fost interesant...

Nemunca l-a făcut pe om

A trecut o lună de cînd am sosit în Belgia. Nu pot să spun că m-am adaptat deja, căci sînt încă prinsă în diverse chestiuni administrative. Iar aici administrația trăiește după principiul "Festina lente" sau "Graba strică treaba". Și, ca să fie siguri că fac o treabă de calitate, nu se grăbesc absolut deloc. Orice problemă a cărei rezolvare ar dura în mod normal 3-4 zile, aici durează cel puțin două săptămîni. Iar cînd dau de cîte o chestie mai complicată, e dezastru: pe fețele lor se citește o uimire profundă, nu înțeleg cum așa ceva există și cum de au avut nenorocul să li se întîmple lor ceva care să-i scoată din rutină și să-i pună efectiv la muncă. 

La bancă, a durat două săptămîni pînă am primit un card… Mi-au trimis pin-ul pentru phone banking în România, apoi au reușit să-mi trimită și digipass-ul tot în România, de am stat pe mailuri și telefoane cu DHL-ul, care mă tot căuta pe acasă și nu mă găsea. În final, mi-au comandat un alt digipass, pe care l-am ridicat de la bancă, o dată cu cardul. Apoi a început circul cu salariul. Ca să pot primi salariul în cont, trebuie mai întîi validat contul, de către serviciul contabilitate. Asta mai durează alte două săptămîni, căci e foarte complicat să treci niște cifre într-o bază de date, nu-i așa ? Dar salariul nu l-am primit nici acum, căci cei de la contabilitate au uitat pur și simplu să mi-l plătească. Am stat vreo oră la telefon, încercînd să deslușesc misterul. Da, totul era în regulă, contul era validat, dar plata nu se făcuse. Și toată lumea era uimită, îmi spuneau că ar fi trebui să fie în regulă, dar, vai, nu era. Și mă trimiteau să vorbesc cu colegul, că poate știe el cum se rezolvă problema. Într-un final, după vreo trei-patru telefoane și un mail disperat, mi-au promis că se rezolvă și că voi avea banii în cont în 2-3 zile. Și, dacă nu se rezolvă, să-i mai sun… Au trecut deja zilele alea și banii tot nu sînt în cont. Le-am trimis tuturor cîte un mail și mi-au promis că peste alte trei zile voi primi banii. Aștept cu interes, căci mai am fix 9 euro. 

Iar dacă ceva se poate rezolva rapid, atunci costă. Ți se bagă mîna în buzunar cu nerușinare… Dacă nu-ți convine, atunci poți aștepta pînă cînd au ei chef să facă ceva. De exemplu, azi am fost la Belgacom să mă interesez de un contract pentru internet + cablu TV. Ca să-mi pună internet, durează 2-3 săptămîni. Dar dacă plătesc 70 de euro, pot prelua contractul fostului locatar și am internet într-o zi. Mă tot gîndesc să-i dau dracu’, dar nu pot sta atîtea săptămîni fără internet. Așa că voi plăti, înjurîndu-i mărunt printre dinți.

La birou, e la fel. Durează cu zilele să se repare ceva… Azi a apărut un nene, care zicea că s-a plîns cineva acum trei zile de niște probleme cu umiditatea. Și s-a hotărît să vină să vadă despre ce e vorba, dar nu mai știa la ce birou trebuia să meargă, și pînă la urmă a plecat. Că oricum trecuseră trei zile și poate problema se rezolvase de la sine între timp. Dacă ai nevoie de rechizite, biroul e deschis doar marțea și joia, de la 10 la 12.30. Doar n-o să stea omul acela permanent la birou, ar fi prea mult de muncă.

Concluzia este că nu e bine să muncești prea mult, că munca generează stres și nimeni nu are nevoie de oameni stresați. Iar dacă faci cumva vreo greșeală, nu trebuie să te agiți prea tare, să nu-ți crească tensiunea. O iei cătinel, în cîteva săptămîni poate reușești să corectezi greșeala...

P.S. În urma balamucului de săptămîna trecută, cînd zăpada a paralizat mințile șoferilor de autobuz și a mecanicilor de locomotivă, Căile Ferate Belgiene au dat un comunicat, care se voia de scuze, dar prin care își exprimau uimirea față de nemulțumirea cetățenilor, motivînd că, în fond, toată lumea a ajuns în final acasă, chiar dacă cu o întîrziere de 2-3 ore…

Iarna pe uliţă

Azi noapte a început să ningă, iar de dimineaţă erau cîţiva centrimetri de zăpadă şi sufla vîntul destul de tare. M-am gîndit să iau autobuzul pînă la serviciu, fiindcă am de urcat două dealuri şi e destul de greu cu bastonul prin zăpadă. Dar am îngheţat aşteptînd autobuzul în staţie şi, pînă la urmă, am mers tot pe jos. Am întîrziat vreo 20 de minute, dar am avut surpriza să constat că ajunsesem printre primii la birou. Nu mai circula de fapt nici un autobuz, căci se speriaseră de zăpadă, aşa că lumea nu prea avea cum să mai ajungă la serviciu. Cînd m-am mirat că s-a oprit circulaţia, deşi erau doar cîţiva centimetri de zăpadă, colegii m-au privit cu uimire: „Păi cum să circule autobuzele ? E normal să nu iasă pe stradă, tu nu vezi că e pericol de polei ?”  Eu cred că era pericol de lene şi le-aş fi sugerat şoferilor belgieni un stagiu de pregătire la Moscova sau Varşovia, să înţeleagă cum e cu iarna. Dar asta e, altă ţară, alte obiceiuri... 

Aşa că astăzi au fost destule birouri goale, căci cei care locuiesc în afara Bruxelles-ului nici nu au încercat să mai ajungă la birou şi au declarat că vor lucra de acasă. Şi, preventiv, lumea a început să plece acasă de pe la 16, motivînd că au mult de mers pe jos. În ciuda vremii nefavorabile, au fost suficient de curajoşi să iasă la prînz la restaurant şi să o lălăie vreo două ore. 

Eu am fost să văd o casă, care puţea atît de tare a tutun încît ar fi trebuit să aerisesc vreo doi ani ca să scot mirosul. Mă refer la tutun tocat, din cel care se răsuceşte în foiţe, şi care are un miros mult mai pătrunzător decît ţigările. Era oricum şi prea mică şi prea scumpă, aşa că de mîine o iau de la capăt cu căutările. Cel mai probabil, voi sfîrşi prin a ceda nervos şi a închiria o casă peste bugetul meu... dar măcar voi avea unde să dorm.

La întoarcere, am reuşit să prind un autobuz, căci între timp se topise zăpada de pe carosabil şi şi-au făcut curaj să iasă pe stradă. Şoferul avea radioul deschis şi se vorbea doar despre accidentele de maşină de astăzi şi despre toate drumurile blocate/închise din cauza zăpezii. Camioanele deja nu mai au voie să circule, ca să nu mai spun că au închis şi şcolile în multe zone. Se pare că a fost un haos total în gări, căci majoritatea trenurilor au fost anulate, iar puţinele care au circulat au avut cîte două ore întîrziere. Şi blocajele de pe şosele au fost atît de mari, încît s-a stabilit un nou record naţional: 1650 km de ambuteiaje.

Mîine s-a anunţat din nou zăpadă...

Goana după casă

Au trecut trei săptămîni de cînd sînt aici şi încă nu am reuşit să găsesc o casă... Mai bine zis, nu am reuşit să găsesc o casă care să-mi placă şi care să se încadreze în bugetul meu. Am văzut apartamente superbe, dar care costau 1800 de euro pe lună. Alea mi-ar fi plăcut, evident, dar nu mi le pot permite. Iar cele pe care mi le permit sînt ori în cartiere dubioase, ori sînt foarte mici, ori au baia oribilă... Caut ceva cu două camere, dar aici aproape toate apartamentele cu două camere au o cameră normală şi una pentru bebe, de 7-9 metri pătraţi.  Iar eu vreau o cameră decentă ca suprafaţă, în care să încapă un pat de două persoane. Cum majoritatea caselor de aici sînt foarte înguste, apartamentele se întind de cele mai multe ori pe 2-3 etaje, cu scări abrupte, exact ceea ce nu-mi trebuie mie în perioada de recuperare.  

Căutarea mea e complicată şi de faptul că am neapărată nevoie de un balcon orientat spre sud, ca să pot instala antena de satelit. Am găsit cîteva apartamente frumoase, cu camere decente, dar care ori n-aveau deloc balcon, ori era orientat spre alt punct cardinal.

Altă problemă e distanţa faţă de serviciu şi faţă de magazine.  Ideal ar fi să fie aproape de o linie de metrou şi să aibă şi ceva autobuze. Sau să fie la o distanţă rezonabilă de mers pe jos, fiindcă aici grevele sînt dese şi rişti să nu circule nimic cîteva zile. Însă peste două luni s-ar putea să ne mutăm şi încă nu ştim unde. Ceea ce complică mult situaţia...  În centrul oraşului e plin de negri, în nord sînt arabii, iar în sud sînt şi arabi şi indieni. Singura zonă bună este estul, care e o zonă frumoasă, rezidenţială, dar evident mult mai scumpă. Iar supermarketurile sînt rare, aşa că şi apropierea de magazine e un factor important.

În plus,  e plin de ciudaţi. Astăzi am primit un mail prin care proprietarul unui apartament îmi cerea să-i răspund la următoarele întrebări, înainte să mă lase să vizitez apartamentul: 

-         de unde sînt şi unde locuiesc acum

-         ce experienţă am în închirierea de apartamente

-         dacă am mai închiriat vreodată un apartament

-         dacă fumez

-         dacă am animale

-         dacă mă droghez

-         dacă am maşină

-         dacă voi locui singură

-         cine îmi va plăti chiria

-         unde anume lucrez

-         cîţi ani am

-         care e numărul meu de telefon

-         la ce oră pot fi sunată

Evident că am lăsat-o baltă, oricît de tentant părea apartamentul...

Aşa că, ţineţi-mi pumnii să găsesc urgent ceva, altfel trebuie să mă mut la hotel de săptămîna viitoare !

Revista presei (1)

Deşi ştiu că nu e frumos să rîzi de handicapaţi, uneori nu mă pot abţine... De ani de zile, plăcerea mea vinovată e să citesc presa belgiană.

Iată cîteva din ştirile de astăzi (fără nici o exagerare):

Noua cazarmă pentru pompieri construită la Bruxelles nu poate fi folosită deocamdată, fiindcă maşinile nu pot ieşi din garaj. Societatea care a construit cazarma şi primăria, care a construit drumul de acces, au avut o comunicare superbă, dar care a lipsit cu desăvîrşire, astfel că între garaj şi drumul de acces e o diferenţă de nivel de un metru. Şi încă nu s-au hotărît care dintre ele ar trebui să astupe groapa...

Poliţia din Herstal (un orăşel de lîngă Liège) e complet dată peste cap, după ce patru poliţişti au fost arestaţi pentru că vindeau pe eBay obiectele pe care le ridicau la percheziţii. Un al cincilea poliţist implicat în afacere era deja la închisoare, pentru crimă. Întreg serviciul de investigaţii şi cercetări judiciare a ajuns deci la zdup şi nu mai are cine să se ocupe de dosare.

Ministra Sănătăţii militează pentru jucăriile unisex, fiindcă i se pare discriminatoriu că fetiţele au jucării de culoare predominant roz, iar băieţii albastre. În plus, nu i se pare normal ca numai băieţii să aibă camioane de jucărie. Fetiţele trebuie să aibă şi ele camioane, iar băieţii să se joace cu aspiratoare mov, de exemplu. În plus, ar dori ca grădiniţele să-şi schimbe denumirea (în franceză école maternelle), fiindcă e discriminatorie la adresa taţilor.

Poliţia gunoiului

Într-o ţară străină, pînă şi dusul gunoiului poate fi o treabă complicată şi care necesită mult timp. În Belgia, sortarea gunoiului e un proces încîlcit, cu reguli şi coduri de culoare. Există saci albi, galbeni şi albaştri, pe care trebuie să-i cumperi singur. Sacii albi sînt pentru gunoi nereciclabil. Sacii galbeni nu pot conţine decît hîrtie şi carton, sacii albaştri pot conţine sticle de plastic, doze de aluminiu, ambalaje de carton de la lapte şi sucuri. Toate ambalajele trebuie bine spălate, să nu aibă urme de mîncare pe ele. Nici un fel de sac nu poate conţine sticle, care trebuie duse la nişte containere speciale. Dacă îţi faci curăţenia de primăvară în grădină sau tunzi iarba, ai nevoie de saci verzi, pentru frunze, flori  uscate, crenguţe, buruieni, iarbă sau chiar crengi de copac.

Dacă ai reuşit să sortezi corect gunoiul, urmează să-l şi scoţi afară, conform instrucţiunilor: sacii albi se ridică de două ori pe săptămînă, sacii galbeni şi albaştri se ridică o dată la două săptămîni (o săptămînă cei galbeni, o săptămînă cei albaştri). Pentru sacii verzi trebuie să consulţi internetul, ca să afli cînd se vor ridica de pe stradă.

În instituţii, există pubele de culori diferite, cu poze şi instrucţiuni pe ele, ca să nu greşeşti. În plus, fiecare instituţie are şi acţiuni proprii de "salvat planeta". La noi se colectează separat şi dopurile de plastic de la sticle, ca şi cele de plută (că doar se bea alcool şi la birou).

Dacă cumva nu ai sortat cum trebuie gunoiul sau ai scos sacii în stradă în altă zi decît cea cuvenită sau ai folosit un sac negru în loc de alb, eşti pasibil de amendă, care e usturătoare.  Şi dacă vă întrebaţi cine verifică ce ai pus în saci: da, există poliţia gunoiului, numită pompos "unitate specială de investigaţii". Îmi închipui cît de plăcut este să cotrobăi în sacii de gunoi, ca să descoperi dacă nu cumva vreun ambalaj de biscuiţi care ar fi putut fi reciclat s-a strecurat printre pamperşi folosiţi şi cutii goale de sardele…

O zi bună

Am zăcut la pat tot weekendul, răpusă de un virus păcătos... Deşi încă nu mi-am revenit, azi am început o nouă săptămînă de lucru (fără prea mare elan, ce-i drept).

Ziua a început neaşteptat de bine, cu primele raze de soare după două săptămîni de negură. Deci există soare şi la Bruxelles ! Începusem sincer să mă îndoiesc... mai ales cînd toţi colegii îmi recomandau să iau fiole de vitamina D, care se pare că sînt obligatorii aici, din cauza lipsei cronice de lumină. Nu ştiu ce efecte are deficitul de vitamina D asupra sănătăţii, dar judecînd după populaţia locală, s-ar putea să dăuneze grav la cap.

După soare, al doilea miracol a avut loc: am reuşit să descopăr o brutărie ! De săptămîna trecută oftam după pîine şi mi-am descusut toţi colegii despre adrese de brutării, dar se pare că sînt din ce în ce mai puţine în oraş şi deci foarte greu de găsit. De dimineaţă am schimbat traseul pe care merg de obicei la birou şi am explorat străduţele paralele, dînd peste o brutărie (micuţă, ce-i drept) relativ aproape de birou. Mi-am luat o pîine cu cereale, din care am mîncat jumătate la prînz – felii goale de pîine, acompaniate de ceai de plante. A fost foarte bun, măcar acum nu mai visez la pîine cîteva zile...

În fiecare zi, după terminarea programului, obişnuiesc să rătăcesc pe străzi, încercînd să descopăr oraşul pe jos. Deocamdată m-am limitat la zona din apropierea biroului, căci e încă prea frig ca să merg foarte mult pe străzi. Din fericire, cartierul e foarte frumos, cu case de cărămidă roşie, cu multe magazine mici, cu specialităţi diverse, de la brînzeturi la ciocolată. Mi-ar plăcea grozav să locuiesc aici, deşi mă tem că ar fi prea periculos să trec zilnic prin faţa vitrinelor. Nu atît pentru siluetă, cît pentru portofel ! 

   

 Al treilea miracol pe ziua de azi a fost că am găsit un supermarket decent, căci şi astea sînt o rara avis. Din păcate, e destul de departe de casă, aşa că nu voi putea merge prea des, dar e aproape de autobuzul european, care mă lasă lîngă casă (autobuzul circulă doar în zona instituţiilor europene şi e gratuit pentru funcţionari). Aşa că am sărbătorit cum se cuvine, cu prima masă caldă de cînd am sosit: broccoli la abur cu smîntînă. 

PS. Un mini-miracol a fost şi faptul că am reuşit să găsesc un ghid TV decent (a se citi neerlandofon), căci la toate magazinele şi tutungeriile unde am întrebat nu aveau decît ghiduri francofone, care prezintă pe larg doar canalele francofone, la care eu nu mă uit. Cum războiul lingvistic e încă în toi, se pare că nu vor să vîndă presa „duşmanului”. După ce am răscolit toate rafturile cu ghiduri TV dintr-o tutungerie şi i-am pus nenumărate întrebări, patroana a binevoit să scoată de sub tejghea ghidul neerlandofon căutat. La vînzare nu era expus nici măcar unul...