Marea mutare

După Lisabona, am revenit la matcă și m-am apucat de împachetat… Niciodată nu m-am priceput la făcut bagaje. De obicei, iau cu mine strictul necesar și cardul de credit. Dacă îmi lipsește ceva, cumpăr la destinație (de aceea am ajuns să am vreo șase perii de cap, 10 periuțe de dinți și vreo 20 de tricouri de dormit). Așa că primele zile am făcut liste cu tot ce ar fi trebuit să iau cu mine, liste pe care le revizuiam zilnic, tot adăugînd cîte ceva. Cînd timpul a început să preseze, am luat pur și simplu vrafuri de haine din dulap și le-am pus în cutii. Așa că nu sînt foarte convinsă că am luat ce trebuie. Probabil că, atunci cînd voi termina de despachetat, voi constata că am luat o grămadă de lucruri inutile și am lăsat acasă multe lucruri care mi-ar fi trebuit. În final, am trimis cu curierul 60 de kg şi am mai luat încă 20 de kg cu mine. Peste o lună, mă voi apuca oricum de tranşa a doua...

Sosirea în Belgia a început cu stîngul, căci bagajul meu de mînă a rămas la Amsterdam. Şi în el aveam, evident, cele mai fragile şi mai scumpe lucruri: laptopul, camera foto, brain machine... Cum avionul de Amsterdam era plin cu paporniţe, efectiv nu mai era loc de bagaje. Aşa că o parte au fost descărcate şi mutate în cală, printre care şi al meu. Am stat numai cu gîndul la lucrurile fragile dinăuntru, sperînd că le voi recupera la coborîre. Dar nu ! Mi s-a explicat că valiza merge direct la Bruxelles, împreună cu restul bagajelor. Tot zborul Amsterdam-Bruxelles am avut numai viziuni cu valijoara mea storcoşită de bagaje mari şi cu tot ce era înăuntru făcut ţăndări... După cum presimţisem, bagajul nu a mai ajuns la Bruxelles, au uitat să-l încarce. Aşa că primul lucru pe care l-am făcut în Belgia a fost să completez formulare pentru declararea bagajului pierdut. Din fericire, nu s-a pierdut de tot – a venit cu următoarea cursă, a doua zi dimineaţă, şi a fost adus de un curier direct la uşă. Iar în mod surprinzător, totul era încă dintr-o bucată !

Primele zile le-am petrecut la ţară, într-un sătuc din Flandra, la circa 25 km de Bruxelles.  Satele de aici par nelocuite – nu vezi oameni, nici în curţi, nici pe străzi. E o linişte mormîntală, ca după o catastrofă nucleară. Singura mişcare venea din partea pisicilor, care se mai plimbau de pe o proprietate pe alta, vizitîndu-şi prietenii.

Ca să ajung la Bruxelles, trebuia să mă ducă cineva cu maşina la cea mai apropiată gară (nu exista autobuz direct), apoi să iau trenul pînă în oraş, şi după aceea metroul. Evident, scularea era la 6.50 dimineaţa. După trei zile de navetă chinuitoare, am închiriat o garsonieră în cartierul european, pentru o lună. E destul de mare, are chiar şi un mic balcon, e confortabilă şi am internet inclus. În plus, mă duc pe jos la birou, ajung cam în 25 de minute. Şi mă scol la 8 !