Despre trenurile belgiene

În week-end, am fost cu trenul la Köln, să văd un concert al Marizei, la care aveam bilete luate încă de anul trecut. Concertul a fost minunat, am scăpat nițel și la shopping (deci o lună și jumătate de acum înainte nu mai trebuie să mănînc nimic, ca să compensez banii cheltuiți), am avut și parte de vreme frumoasă și mult soare, pe scurt a fost o experiență plăcută.

Partea cea mai distractivă a fost însă călătoria cu trenul. Am plecat de dimineață spre Gara de Nord, după ce-mi tipărisem cu o zi înainte orarul de sîmbătă al autobuzelor, căci în week-end circulă mult mai rar și e bine să eviți surprizele. Am ajuns la capătul liniei, m-am dat jos, dar nu am văzut nici o gară, și nici vreun indicator spre gară (lipsa indicatoarelor e cronică în Belgia). Într-un final, m-am luat după niște oameni cu valize și am descoperit că, pentru a ajunge la gară, trebuia să traversezi o clădire de birouri, pe care nu scria evident nimic. Gara de Nord nu e singura gară din oraș greu de depistat: în general, nimerești intuitiv cîte una, că nu e marcată în nici un fel. De multe ori, mă plimb prin oraș și seara, acasă, mă uit pe hartă și constat că am trecut pe lîngă o gară, fără să fi remarcat. În fine, pînă la urmă am reușit să ajung la tren în timp util. Fiind un tren nemțesc (intercity european) a plecat la timp, ceea ce nu se întîmplă cu trenurile belgiene, care întîrzie cu regularitate 10-25 minute. 

După plecarea trenului, a început foiala. Nici un belgian nu era în stare să-și găsească locul și umblau cu biletele în mînă, căscînd ochii la numărul scaunelor. Au străbătut vagonul de la un capăt la altul, s-au sculat unii pe alții de pe scaune, evident fără să verifice dacă alea erau locurile corecte. După care apăreau alții care îi sculau la rîndul lor, bănuind că acela era locul lor. Nici cei care erau sculați de pe scaune nu protestau, că nici ei nu verificaseră de fapt unde aveau locuri. Nu am văzut în viața mea atîția oameni care nu erau în stare să citească corect numărul locului de pe bilet. Am stat cu ochii pe ceas: foiala a durat 20 de minute, timp în care eram deja departe de Bruxelles (ca să vă faceți o idee, în 60 de minute trenul ajungea deja la Aachen, în Germania). După ce întreg grupul de flamanzi a reușit să se așeze corect pe scaune, au stat jos fix 5 minute, după care au plecat să bea ceva la vagonul restaurant, de unde s-au întors roșii la față și felicitîndu-se că au avut buna inspirație să ia locuri atît de aproape de bar. Cînd să coboare, au reînceput foiala și s-au încolonat pe culoar cu 15 minute înainte de a ajunge trenul în gară, stînd în picioare, cu bagajele în mînă, să nu cumva să coboare printre ultimii. 

La un moment dat, trenul a încetinit și a oprit în cîmp. Conductorul neamț ne-a anunțat că, din păcate, va trebui să stăm acolo ceva vreme, fiindcă a căzut semnalizarea căilor ferate belgiene și nu mai putem înainta. Evident, minunatele servicii feroviare belgiene funcționează la fel ca și celelalte servicii din Belgia, adică prost, lent și mai deloc.

În medie, au loc 20 de accidente pe an, din care cel puțin 2-3 accidente grave, cu morți și răniți. După accidentul din 2010, cînd două trenuri s-au lovit frontal (rezultat 19 morți și 162 de răniți), căile ferate au făcut o anchetă, de unde a reieșit că unul dintre mecanici nu a oprit la lumina roșie a semaforului. Cum se pare că nu era singurul cu astfel de obiceiuri, toți mecanicii de locomotive din Belgia au fost obligați să urmeze un curs despre "Cum să oprim trenul dacă semaforul e pe roșu". Ceea ce nu i-a împiedicat să continue să ignore semnalul și să facă alte accidente de tren. Ba chiar s-au plîns în presă că sînt blamați și că cel mai mic incident ia amploare. Fiindcă ei consideră că 90% din încălcări sînt fără gravitate și, în majoritatea cazurilor, mecanicii opresc oricum după 10-12 metri, așa că nu există riscuri majore de accident. După ultimele estimări, au loc cam 130 de treceri pe roșu pe an. La rîndul lor, căile ferate acuză mecanicii de tren că nu respectă procedurile în caz de accident, fiindcă în fiecare cabină există un afiș cu instrucțiuni de urmat în caz că te întîlnești nas în nas cu alt tren. Sigur, mie logica belgiană îmi scapă. Dacă aș vedea că un alt tren se îndreaptă spre mine cu mare viteză, probabil că m-aș gîndi cum să sar mai repede din tren, dar un belgian s-ar apuca să citească instrucțiunile cu atenție, ca să știe ce să facă…

La întoarcerea de la Köln, am avut bilet la Thalys, trenul de mare viteză care merge la Paris.  Deoarece Căile Ferate Belgiene sînt unul dintre acționarii Thalys-ului, se subînțelege că are așa o mare viteză, încît este mai lent decît trenul nemțesc obișnuit.  Am uitat să menționez că și belgienii au vrut să-și facă un tren superrapid, împreună cu olandezii. Doar că au trebuit să-l anuleze la o lună de la inaugurare, fiindcă aveau probleme cu închiderea și deschiderea ușilor și fiindcă le cădeau mereu piese în timpul mersului și trebuiau să-l adune bucată cu bucată de pe șine.

Prima zi în casă nouă

A sosit și clipa mult așteptată: m-am mutat ! După atîtea peregrinări, ca țiganul cu cortul, am ajuns în sfîrșit la casa mea. Sînt atît de încîntată, încît mă gîndesc de pe acum că la anul nu voi vrea să plec de aici. Sună puțin ciudat, ca în prima zi în care te muți să te gîndești deja să-ți prelungești contractul de închiriere, dar numai ideea de a căra din nou toate bagajele pe scări mă înspăimîntă… 

Fiindcă mutarea a avut loc după 9 seara, am reușit să despachetez mai puțin de jumătate din lucruri, dar în cîteva zile le voi da de capăt. Oricum, e foarte bine. Am casa mea și mă bucur nespus ! O să mai treacă ceva timp pînă ce mă voi simți complet instalată, fiindcă mai am multe de cumpărat: aspirator, scîndură de călcat, uscător de rufe, uscător de veselă, perne și pături, umerașe etc. În plus, încă nu am internet, căci băieții de la Belgacom lucrează în dulcele stil belgian și nu se grăbesc deloc. Am făcut o cerere online pentru abonament la cablu Tv + internet, și am optat pentru a instala totul eu însămi, ca să evit să aștept cîteva săptămîni pînă cînd avea chef un tehnician să se deplaseze la mine. Am plătit 30 de euro pentru un kit de instalare, cu modem, decodor și cabluri (care urmează să vină într-o săptămînă) și m-am considerat foarte deșteaptă că am reușit să fentez lunga perioadă de așteptare. Evident, m-am înșelat… Ieri am găsit o scrisorică de amor de la Belgacom, prin care mă înștiințau că, deși am optat să-mi instalez singură totul, din motive tehnice doar de ei știute este necesară prezența unui tehnician, care va veni abia peste două săptămîni. Evident, ora nu se precizează și am înțeles de la colegi că trebuie să-ți iei o zi de concediu și să aștepți vizita. Căci dacă vine tehnicianul-minune și nu te găsește acasă, plătești vreo 30 de euro (deranjul omului, nu ?), apoi te reprogramează și iar trebuie să stai acasă o zi întreagă. Așa că îmi petrec serile despachetînd bagaje sau citind o carte, în așteptarea internetului și a televizorului.

Am rămas datoare cu niște poze, dar nu am cum să le pun încă pe site. La birou am anumite restricții tehnice, care nu mă lasă să încarc poze. O să încerc să găsesc o soluție, eventual să cumpăr acces la net pentru o zi (tot de la Belgacom), că există și așa ceva. Așa că stați pe aproape, urmează noutăți !

PS. Scriam acum vreo zece zile despre rațele și gîștele dispărute din sudul Bruxelles-ului. Între timp, pentru că cetățenii erau foarte îngrijorați pentru soarta păsărilor, fiind convinși că au ajuns prin cratițele vecinilor de cartier, a apărut și primarul la televizor, să liniștească spiritele. Cu o naivitate tipică de occidental care încă nu a înțeles stilul balcanic de viață, a spus că el nu crede că cineva ar fi putut să mănînce vreo pasăre din parc, deoarece carnea respectivă nu avea aviz sanitar-veterinar ! Și, oricum, păsările din parc nu au o nutriție corespunzătoare, fiindcă mănîncă multă pîine aruncată de oameni, pîinea respectivă se umflă și fermentează în stomacul păsărilor și nu există studii științifice pînă la această dată care să arate efectul acestei nutriții asupra calității cărnii de pasăre. Mi se pare logic, în fond nici un țigan nu fură găina din cotețul vecinului fără să studieze mai întîi calitatea hranei și efectul acesteia asupra gustului cărnii, nu ?

Mutări la orizont

După multe căutări infructuoase, am reușit să-mi găsesc casă. Evident, e departe de a fi perfectă. Dar are suficiente calități, ca să mă facă să-i uit defectele. Să încep întîi cu părțile rele: e o mansardă, situată la etajul trei al unei case tipice, deci fără lift. Și scara e destul de îngustă, nu vă închipuiți scările noastre de bloc… Nu e foarte spațioasă și nici nu e ieftină. Astea ar fi aspectele negative. Cele pozitive sînt mult mai multe. E foarte aproape de serviciu (dar asta se va schimba în curînd). Am două supermarketuri la distanță de 10 minute, ceea ce e rar în Bruxelles. Tot la 10 minute e și o stație de metrou plus autobuze și tramvaie și cam aceeași distanță e pînă la stația expresului de aeroport.

Casa e complet mobilată, inclusiv mașină de spălat și televizor cu ecran plat. Arată ca o căsuță în stil englezesc, foarte elegantă. Din păcate, nu am acum poze, dar promit că voi face de îndată ce mă instalez. Livingul e foarte luminos, cu un perete de sticlă care dă spre terasă. Terasa face toți banii: e mare, e orientată spre sud (deci îmi voi putea instala antena de satelit) și e pardosită cu lemn. Am o masă și scaune, deci abia aștept să vină vara, să pot ieși pe acoperiș, să citesc o carte ! Mai am un dormitor cu un pat dublu și o cămăruță de oaspeți, cu o canapea extensibilă, bucătăria și două băi micuțe, cu cabine de duș. Evident, n-am scăpat de scară nici în interior, căci dormitorul e la etaj și se ajunge pe o scară de lemn care pornește din living.

Casa e liberă abia de la 1 aprilie, căci atunci se mută proprietarii. Așa că ei vor pleca dimineața, iar eu mă voi muta seara. Va fi cam complicat cu bagajele pe scări, dar măcar după aceea voi putea despacheta și mă voi simți și eu acasă. Între timp, banii au început să zboare: 1800 de euro garanția depusă la bancă, 200 de euro asigurarea pentru casă (obligatorie), 925 euro chiria pe prima lună, 70 euro taxa de transferare a contractului de TV+ internet, 150 de euro pentru expertul imobiliar care face procesul de predare-primire. La asta se vor mai adăuga alte taxe pentru contractele de apă, gaz, electricitate + menajera, pe care o voi lua doar de două ori pe lună, că mai mult nu-mi permit (e 30 de euro ședința), precum și facturile la utilități. Ca să fie totul și mai distractiv, am avut nevoie să transfer niște bani în contul meu din România, ca să acopăr gaura de pe cardul de credit. Din cauza minunatului sistem de home banking de aici, care nu-ți confirmă nici o tranzacție, nu-ți arată niciodată soldul real și nici nu poți vedea tranzacțiile efectuate decît după cîteva zile, mi s-a părut că nu s-a efectuat tranzacția, astfel încît am mai repetat o dată operațiunea. Prin urmare, a doua zi dimineață m-am trezit cu contul gol și cu toții banii în România, în condițiile în care mai aveam de făcut o mulțime de plăți. Am dat telefon la bancă să anulez tranzacția, dar evident că e prea complicat și costă prea mult. Așa că am renunțat și am împrumutat bani de la prieteni. Dar o să-mi fie învățătură de minte, de acum înainte o să aștept două-trei zile după fiecare tranzacție, ca să nu mai am surprize, în timp ce mă voi ruga să ajungă și serviciile bancare belgiene în secolul 21, ca să știu și eu de cîți bani dispun în timp real. 

Între timp, stau într-o casă goală și dorm pe un pat pliant, numărînd zilele rămase pînă la mutare. Casa aparține unor prieteni, care intenționează să se mute în ea cît de curînd, după ce termină cu amenajările. Așa că nu există mobilă (doar bucătăria e utilată) și am sentimentul că sînt cu cortul… Cartierul în schimb e foarte frumos, o zonă rezidențială liniștită, cu multe case de cărămidă. Îmi propusesem să explorez un pic zona în week-end și să fac poze, dar din păcate frigul și zăpada m-au ținut în casă. E cea mai friguroasă iarnă din 1856 încoace !

O altă mutare care se apropie este cea a serviciului. Pînă la urmă, după numeroase ședințe, s-a hotărît că vom pleca de aici, fiindcă proprietarul nu ne mai prelungește contractul. Încă nu știm exact unde ne vom muta, dar balanța înclină puternic către două clădiri, aflate cam la 1,5 km de aici. Una e mai bună și alta mai proastă. Iar în cea bună ni s-au alocat două etaje: subsolul și etajul trei. Evident, de acum înainte începe bătălia pe birouri. Nimeni nu vrea în clădirea veche, stalinistă, și nimeni nu vrea la subsol în clădirea cea nouă. Rămîne de văzut cine își va încorda mușchii mai tare și cum ne vom împărți pînă la urmă. Un singur lucru e cert: mutarea începe pe 21 mai.  Deci am doar o lună și jumătate să mă bucur că noua mea casă va fi aproape de serviciu…

 

Revista presei (2)

Zilele astea, s-a discutat mult în presă despre integrarea ţiganilor. Politicienii de dreapta vor să-i oblige să urmeze cursuri de limbă, de cultură, de etică, ca să se poată adapta în Belgia. Cei de stînga sar ca apucaţii şi bagă placa cu drepturile omului, motivînd că ţiganii respectivi sînt cetăţeni ai Uniunii Europene, deci nu au nevoie de nici un fel de cursuri, că sînt deja integraţi în Europa. Între timp, în cartierul Anderlecht, unde locuiesc mai toţi românii (de toate originile etnice) au dispărut raţele şi gîştele din parc, iar peştii din lac au fost pescuiţi... În aceeaşi ordine de idei, în Belgia au loc 227 de spargeri de maşini pe zi. Cin' să fie oare de vină ?

La Universitatea din Gent, studenţii au înfiinţat un club al sado-masochiştilor. Fiind asociaţie studenţească recunoscută legal, are dreptul de a primi subsidii de la stat, ca să-şi poată desfăşura activitatea în bune condiţii, şi de a organiza seri informative, pentru a atrage noi membri. Păcat că nu au voie şi profesorii să facă parte din club, ar fi fost interesant...

Nemunca l-a făcut pe om

A trecut o lună de cînd am sosit în Belgia. Nu pot să spun că m-am adaptat deja, căci sînt încă prinsă în diverse chestiuni administrative. Iar aici administrația trăiește după principiul "Festina lente" sau "Graba strică treaba". Și, ca să fie siguri că fac o treabă de calitate, nu se grăbesc absolut deloc. Orice problemă a cărei rezolvare ar dura în mod normal 3-4 zile, aici durează cel puțin două săptămîni. Iar cînd dau de cîte o chestie mai complicată, e dezastru: pe fețele lor se citește o uimire profundă, nu înțeleg cum așa ceva există și cum de au avut nenorocul să li se întîmple lor ceva care să-i scoată din rutină și să-i pună efectiv la muncă. 

La bancă, a durat două săptămîni pînă am primit un card… Mi-au trimis pin-ul pentru phone banking în România, apoi au reușit să-mi trimită și digipass-ul tot în România, de am stat pe mailuri și telefoane cu DHL-ul, care mă tot căuta pe acasă și nu mă găsea. În final, mi-au comandat un alt digipass, pe care l-am ridicat de la bancă, o dată cu cardul. Apoi a început circul cu salariul. Ca să pot primi salariul în cont, trebuie mai întîi validat contul, de către serviciul contabilitate. Asta mai durează alte două săptămîni, căci e foarte complicat să treci niște cifre într-o bază de date, nu-i așa ? Dar salariul nu l-am primit nici acum, căci cei de la contabilitate au uitat pur și simplu să mi-l plătească. Am stat vreo oră la telefon, încercînd să deslușesc misterul. Da, totul era în regulă, contul era validat, dar plata nu se făcuse. Și toată lumea era uimită, îmi spuneau că ar fi trebui să fie în regulă, dar, vai, nu era. Și mă trimiteau să vorbesc cu colegul, că poate știe el cum se rezolvă problema. Într-un final, după vreo trei-patru telefoane și un mail disperat, mi-au promis că se rezolvă și că voi avea banii în cont în 2-3 zile. Și, dacă nu se rezolvă, să-i mai sun… Au trecut deja zilele alea și banii tot nu sînt în cont. Le-am trimis tuturor cîte un mail și mi-au promis că peste alte trei zile voi primi banii. Aștept cu interes, căci mai am fix 9 euro. 

Iar dacă ceva se poate rezolva rapid, atunci costă. Ți se bagă mîna în buzunar cu nerușinare… Dacă nu-ți convine, atunci poți aștepta pînă cînd au ei chef să facă ceva. De exemplu, azi am fost la Belgacom să mă interesez de un contract pentru internet + cablu TV. Ca să-mi pună internet, durează 2-3 săptămîni. Dar dacă plătesc 70 de euro, pot prelua contractul fostului locatar și am internet într-o zi. Mă tot gîndesc să-i dau dracu’, dar nu pot sta atîtea săptămîni fără internet. Așa că voi plăti, înjurîndu-i mărunt printre dinți.

La birou, e la fel. Durează cu zilele să se repare ceva… Azi a apărut un nene, care zicea că s-a plîns cineva acum trei zile de niște probleme cu umiditatea. Și s-a hotărît să vină să vadă despre ce e vorba, dar nu mai știa la ce birou trebuia să meargă, și pînă la urmă a plecat. Că oricum trecuseră trei zile și poate problema se rezolvase de la sine între timp. Dacă ai nevoie de rechizite, biroul e deschis doar marțea și joia, de la 10 la 12.30. Doar n-o să stea omul acela permanent la birou, ar fi prea mult de muncă.

Concluzia este că nu e bine să muncești prea mult, că munca generează stres și nimeni nu are nevoie de oameni stresați. Iar dacă faci cumva vreo greșeală, nu trebuie să te agiți prea tare, să nu-ți crească tensiunea. O iei cătinel, în cîteva săptămîni poate reușești să corectezi greșeala...

P.S. În urma balamucului de săptămîna trecută, cînd zăpada a paralizat mințile șoferilor de autobuz și a mecanicilor de locomotivă, Căile Ferate Belgiene au dat un comunicat, care se voia de scuze, dar prin care își exprimau uimirea față de nemulțumirea cetățenilor, motivînd că, în fond, toată lumea a ajuns în final acasă, chiar dacă cu o întîrziere de 2-3 ore…

Iarna pe uliţă

Azi noapte a început să ningă, iar de dimineaţă erau cîţiva centrimetri de zăpadă şi sufla vîntul destul de tare. M-am gîndit să iau autobuzul pînă la serviciu, fiindcă am de urcat două dealuri şi e destul de greu cu bastonul prin zăpadă. Dar am îngheţat aşteptînd autobuzul în staţie şi, pînă la urmă, am mers tot pe jos. Am întîrziat vreo 20 de minute, dar am avut surpriza să constat că ajunsesem printre primii la birou. Nu mai circula de fapt nici un autobuz, căci se speriaseră de zăpadă, aşa că lumea nu prea avea cum să mai ajungă la serviciu. Cînd m-am mirat că s-a oprit circulaţia, deşi erau doar cîţiva centimetri de zăpadă, colegii m-au privit cu uimire: „Păi cum să circule autobuzele ? E normal să nu iasă pe stradă, tu nu vezi că e pericol de polei ?”  Eu cred că era pericol de lene şi le-aş fi sugerat şoferilor belgieni un stagiu de pregătire la Moscova sau Varşovia, să înţeleagă cum e cu iarna. Dar asta e, altă ţară, alte obiceiuri... 

Aşa că astăzi au fost destule birouri goale, căci cei care locuiesc în afara Bruxelles-ului nici nu au încercat să mai ajungă la birou şi au declarat că vor lucra de acasă. Şi, preventiv, lumea a început să plece acasă de pe la 16, motivînd că au mult de mers pe jos. În ciuda vremii nefavorabile, au fost suficient de curajoşi să iasă la prînz la restaurant şi să o lălăie vreo două ore. 

Eu am fost să văd o casă, care puţea atît de tare a tutun încît ar fi trebuit să aerisesc vreo doi ani ca să scot mirosul. Mă refer la tutun tocat, din cel care se răsuceşte în foiţe, şi care are un miros mult mai pătrunzător decît ţigările. Era oricum şi prea mică şi prea scumpă, aşa că de mîine o iau de la capăt cu căutările. Cel mai probabil, voi sfîrşi prin a ceda nervos şi a închiria o casă peste bugetul meu... dar măcar voi avea unde să dorm.

La întoarcere, am reuşit să prind un autobuz, căci între timp se topise zăpada de pe carosabil şi şi-au făcut curaj să iasă pe stradă. Şoferul avea radioul deschis şi se vorbea doar despre accidentele de maşină de astăzi şi despre toate drumurile blocate/închise din cauza zăpezii. Camioanele deja nu mai au voie să circule, ca să nu mai spun că au închis şi şcolile în multe zone. Se pare că a fost un haos total în gări, căci majoritatea trenurilor au fost anulate, iar puţinele care au circulat au avut cîte două ore întîrziere. Şi blocajele de pe şosele au fost atît de mari, încît s-a stabilit un nou record naţional: 1650 km de ambuteiaje.

Mîine s-a anunţat din nou zăpadă...