Despre trenurile belgiene

În week-end, am fost cu trenul la Köln, să văd un concert al Marizei, la care aveam bilete luate încă de anul trecut. Concertul a fost minunat, am scăpat nițel și la shopping (deci o lună și jumătate de acum înainte nu mai trebuie să mănînc nimic, ca să compensez banii cheltuiți), am avut și parte de vreme frumoasă și mult soare, pe scurt a fost o experiență plăcută.

Partea cea mai distractivă a fost însă călătoria cu trenul. Am plecat de dimineață spre Gara de Nord, după ce-mi tipărisem cu o zi înainte orarul de sîmbătă al autobuzelor, căci în week-end circulă mult mai rar și e bine să eviți surprizele. Am ajuns la capătul liniei, m-am dat jos, dar nu am văzut nici o gară, și nici vreun indicator spre gară (lipsa indicatoarelor e cronică în Belgia). Într-un final, m-am luat după niște oameni cu valize și am descoperit că, pentru a ajunge la gară, trebuia să traversezi o clădire de birouri, pe care nu scria evident nimic. Gara de Nord nu e singura gară din oraș greu de depistat: în general, nimerești intuitiv cîte una, că nu e marcată în nici un fel. De multe ori, mă plimb prin oraș și seara, acasă, mă uit pe hartă și constat că am trecut pe lîngă o gară, fără să fi remarcat. În fine, pînă la urmă am reușit să ajung la tren în timp util. Fiind un tren nemțesc (intercity european) a plecat la timp, ceea ce nu se întîmplă cu trenurile belgiene, care întîrzie cu regularitate 10-25 minute. 

După plecarea trenului, a început foiala. Nici un belgian nu era în stare să-și găsească locul și umblau cu biletele în mînă, căscînd ochii la numărul scaunelor. Au străbătut vagonul de la un capăt la altul, s-au sculat unii pe alții de pe scaune, evident fără să verifice dacă alea erau locurile corecte. După care apăreau alții care îi sculau la rîndul lor, bănuind că acela era locul lor. Nici cei care erau sculați de pe scaune nu protestau, că nici ei nu verificaseră de fapt unde aveau locuri. Nu am văzut în viața mea atîția oameni care nu erau în stare să citească corect numărul locului de pe bilet. Am stat cu ochii pe ceas: foiala a durat 20 de minute, timp în care eram deja departe de Bruxelles (ca să vă faceți o idee, în 60 de minute trenul ajungea deja la Aachen, în Germania). După ce întreg grupul de flamanzi a reușit să se așeze corect pe scaune, au stat jos fix 5 minute, după care au plecat să bea ceva la vagonul restaurant, de unde s-au întors roșii la față și felicitîndu-se că au avut buna inspirație să ia locuri atît de aproape de bar. Cînd să coboare, au reînceput foiala și s-au încolonat pe culoar cu 15 minute înainte de a ajunge trenul în gară, stînd în picioare, cu bagajele în mînă, să nu cumva să coboare printre ultimii. 

La un moment dat, trenul a încetinit și a oprit în cîmp. Conductorul neamț ne-a anunțat că, din păcate, va trebui să stăm acolo ceva vreme, fiindcă a căzut semnalizarea căilor ferate belgiene și nu mai putem înainta. Evident, minunatele servicii feroviare belgiene funcționează la fel ca și celelalte servicii din Belgia, adică prost, lent și mai deloc.

În medie, au loc 20 de accidente pe an, din care cel puțin 2-3 accidente grave, cu morți și răniți. După accidentul din 2010, cînd două trenuri s-au lovit frontal (rezultat 19 morți și 162 de răniți), căile ferate au făcut o anchetă, de unde a reieșit că unul dintre mecanici nu a oprit la lumina roșie a semaforului. Cum se pare că nu era singurul cu astfel de obiceiuri, toți mecanicii de locomotive din Belgia au fost obligați să urmeze un curs despre "Cum să oprim trenul dacă semaforul e pe roșu". Ceea ce nu i-a împiedicat să continue să ignore semnalul și să facă alte accidente de tren. Ba chiar s-au plîns în presă că sînt blamați și că cel mai mic incident ia amploare. Fiindcă ei consideră că 90% din încălcări sînt fără gravitate și, în majoritatea cazurilor, mecanicii opresc oricum după 10-12 metri, așa că nu există riscuri majore de accident. După ultimele estimări, au loc cam 130 de treceri pe roșu pe an. La rîndul lor, căile ferate acuză mecanicii de tren că nu respectă procedurile în caz de accident, fiindcă în fiecare cabină există un afiș cu instrucțiuni de urmat în caz că te întîlnești nas în nas cu alt tren. Sigur, mie logica belgiană îmi scapă. Dacă aș vedea că un alt tren se îndreaptă spre mine cu mare viteză, probabil că m-aș gîndi cum să sar mai repede din tren, dar un belgian s-ar apuca să citească instrucțiunile cu atenție, ca să știe ce să facă…

La întoarcerea de la Köln, am avut bilet la Thalys, trenul de mare viteză care merge la Paris.  Deoarece Căile Ferate Belgiene sînt unul dintre acționarii Thalys-ului, se subînțelege că are așa o mare viteză, încît este mai lent decît trenul nemțesc obișnuit.  Am uitat să menționez că și belgienii au vrut să-și facă un tren superrapid, împreună cu olandezii. Doar că au trebuit să-l anuleze la o lună de la inaugurare, fiindcă aveau probleme cu închiderea și deschiderea ușilor și fiindcă le cădeau mereu piese în timpul mersului și trebuiau să-l adune bucată cu bucată de pe șine.