La Aachen

Cum a venit toamna şi s-a făcut frig, m-am hotărît să-mi cumpăr o haină mai groasă, că am început să cam dîrdîi în polar. Fiindcă la Köln fusesem deja de mai multe ori, m-am hotărît să dau o fugă pînă la Aachen, să verific şi magazinele de acolo şi, cu ocazia asta, să văd şi oraşul.

Din experienţa de pînă acum cu căile ferate belgiene ştiam că e complicat să găseşti un preţ bun şi/sau o legătură bună pentru un anumit traseu. De exemplu, am fost la Bruges de patru ori cu trenul anul ăsta şi de fiecare dată am plătit alt preţ. Site-ul căilor ferate e un mister şi ai nevoie de multă răbdare (şi talent detectivistic) pentru a descoperi unde se ascund ofertele. Dar pentru Aachen am reuşit să găsesc un bilet de weekend cu 25 de euro, dus-întors. Prietena mea portugheză s-a oferit să le plătească ea cu cardul de credit, ca să fim sigure că nu ratăm ocazia. După cîteva încercări nereuşite (fiindcă se tot bloca site-ul), am făcut plata, dar a căzut site-ul de tot şi nu ne-am mai primit biletele... După ce am aşteptat vreo 30 de minute, am pus mîna pe telefon şi am sunat la serviciul de relaţii cu clienţii. "Pentru olandeză apăsaţi 1, pentru franceză apăsaţi 2, pentru germană apăsaţi 3, pentru engleză apăsaţi 4". Le-am luat pe toate la rînd, mai puţin germana, dar evident că nu răspundea nimeni. Ce-i drept, era a doua zi după furtună şi poate că de-aia le căzuse site-ul. Într-un final, după ce mă plictisisem de apăsat pe butoane şi de ascultat muzica de fundal, mi-au spus că au o defecţiune tehnică şi nu pot răspunde momentan la telefon, după care s-a întrerupt legătura. Tipic belgian...

Spre seară, a venit şi mailul cu biletele electronice. Între timp, făcusem investigaţii şi descoperisem că exista un intercity direct, care făcea doar 1h15. Noi schimbam trenul la Liège şi făceam 2h25. Am luat-o de la capăt cu sunatul la relaţii cu clienţii, ca să întreb dacă biletele noastre nu erau cumva valabile pe intercity. Nu, nu erau valabile. Am întrebat dacă pot plăti diferenţa de preţ, dar nu s-a putut, că cică sînt societăţi diferite care exploatează trenurile. Aşa că ne-am resemnat că vom petrece ceva mai mult timp în tren.

Sîmbătă dimineaţa am ajuns la gară cu vreo 15 minute înainte de plecarea trenului şi am descoperit că anunţaseră deja că va avea 5 minute întîrziere. Asta nu era de mirare, aici practic toate trenurile întîrzie şi apoi aveam 33 de minute între trenuri la Liège. Numai că cele 5 minute s-au transformat în 10, apoi în 15, apoi în 20... Am plecat cu 22 de minute întîrziere şi am reuşit să mai acumulăm  aproape 10 pe parcurs, aşa că aveam mari dubii că mai prindem legătura, iar următorul tren era abia peste două ore. Dar cum multă lume mergea la Aachen, au ţinut trenul pe loc pînă au reuşit să ajungă toţi pasagerii.

Aachen a fost o surpriză plăcută, un orăşel mic, cochet, tipic nemţesc.  Am descoperit un restaurant chinezesc, unde am mîncat fabulos. La Bruxelles am tot fost pe la restaurante chinezeşti, dar mîncarea a fost mediocră şi scumpă. Aici a fost delicioasă şi rezonabilă ca preţ, aşa că le voi face o vizită de fiecare dată cînd voi ajunge la Aachen.

 

 

Am vizitat catedrala, care e departe de sobrietatea gotică obişnuită a bisericilor catolice. Aduce mai degrabă a corcitură musulmano-bizantină, cu mozaicuri aurite şi arcade arăbeşti... Dar e interesantă de văzut, deşi era atît de aglomerată, încît nu prea aveai cum s-o admiri pe îndelete.

În rest, am explorat magazinele, am făcut mici cumpărături şi am căzut în extaz într-un magazin cu jucării. Am intrat atrasă de urşii uriaşi din vitrină şi am descoperit trei etaje pline cu minunăţii... Acum ştiu de unde să cumpăr cadouri pentru nepoţii mei, deşi tare mă tem că nu voi rezista să-mi cumpăr şi eu ceva !

Pe drumul de întoarcere spre gară, nu am mai rezistat ispitei şi am intrat într-o brutărie, să-mi iau o pîine, că mirosea pînă în stradă. Am mai făcut şi o escală într-un magazin bio şi am umplut rucsacul cu bunătăţi. Data viitoare ştiu deja ce vreau să mai cumpăr. Păcat că e cam departe, altfel m-aş duce în fiecare weekend...

Am ajuns acasă pe la nouă şi jumătate, ruptă de oboseală. La Bruxelles era o vreme oribilă, ploua şi bătea vîntul. Oricum nu aveam de gînd să mai ies undeva a doua zi, voiam să-mi mai trag niţel sufletul. Azi a suflat iar vîntul de se clătina casa. Să vedem dacă de data asta rezistă antena de satelit...