M-am mutat la mănăstire

A venit momentul să ne mutăm cu serviciul. Săptămîna trecută am golit birourile şi dulapurile şi am împachetat cu toţii de zor. Fiecare şi-a pus etichete pe cutii, cu data mutării şi noua adresă. Eu am reuşit să umplu 11 cutii, fiindcă am moştenit un dulap plin cu dosare. Aşa că weekendul a fost un bun prilej de relaxare, după atîta efort. Sîmbătă am reuşit să-mi cumpăr în sfîrşit un aspirator, mai urmează să rezolv cu menajera...

Azi dimineaţă am plecat spre noul loc de muncă, fără să mă grăbesc prea tare, căci eram convinsă că nimeni nu va veni la prima oră, nici măcar firma de mutări. Am făcut vreo 40 de minute pe jos, cu opriri la fostul birou, să iau ceva de la o colegă, la brutărie, să iau pîine pentru micul dejun şi la un supermarket, să iau apă pentru birou. M-am întîlnit cu şeful meu chiar în faţa clădirii, căci nici el nu se grăbise prea tare. Cîţiva colegi veniseră înaintea noastră şi zăceau pe o terasă la soare, căci nici urmă de firma de mutări.

Noul nostru loc de muncă este în clădirea unei foste mănăstiri. Evident, nu e o clădire potrivită pentru birouri, aşa că spaţiile sînt mici. Doar în fosta capelă sînt birouri mai mari, dar acelea adăpostesc arhiva. Zona e mizeră, căci e şantier peste tot...Praful şi zgomotul sînt asigurate ! În clădire, e o mizerie înfiorătoare, căci nimeni nu a făcut curat după plecarea foştilor locatari. Pe biroul meu era lipită gumă de mestecat, pe celelalte erau urme de bocanci, mocheta era roasă şi pătată, deşi ni se promisese că va fi schimbată. O parte din birouri dau spre interiorul clădirii şi nu au geamuri care să se deschidă, aşa că nu e o atmosferă respirabilă. Unele birouri sînt atît de mici şi de întunecate, încît nu se pot folosi şi au fost transformate în spaţii tehnice.

 

Pînă şi toaleta e mai mică decît de obicei. Apropo, nu am înţeles semnul: e o toaletă doar pentru handicapaţi şi persoanele peste 40 de ani ? Mă rog, eu corespund din ambele puncte de vedere...

Din fericire, biroul meu are fereastră şi dă spre grădinile din spate ale caselor de pe strada vecină. Dar e mic ca o celulă de închisoare...

 

Fiindcă cei cu mutatul nu sosiseră încă, am plecat într-o pauză prelungită de masă, la cantina Comisiei, care e acum mult mai departe de noi. Va trebui să explorăm în curînd şi celelalte posibilităţi din zonă, căci sîntem destul de aproape de Parlamentul European şi am auzit că acolo mîncarea e mai bună.

După amiază sosiseră calculatoarele şi telefoanele, dar nu şi cutiile noastre. Între timp, am găsit pe cineva de la clădire şi am făcut scandal că e prea murdar ca să stăm acolo. În urma sesizărilor, a apărut un arab cu o găletuşă cu apă şi o cîrpă. Găletuşa era fix ca aceea cu care se joacă în nisip copiii, deci vă daţi seama ce spor la curăţenie avea omul. Mîine au promis cîteva colege că vor aduce ele dezinfectant, să curăţăm măcar birourile cît de cît. Geamurile nu par să fi fost spălate în ultimele şase luni. Mochetele sînt atît de îmbîcsite de praf, că ţi-e şi frică să calci prea apăsat. Plus că miroase a stătut (mai ales în birourile fără geamuri)... Pe scurt, atmosfera e sublimă, încercăm să ne tăiem venele cu toţii. Doar şeful nostru e calm ca o floricică, dar el oricum nu se agită pentru nimic. În plus, cînd a văzut că nu are nici măcar un scaun în birou, pe care să se aşeze, a plecat urgent acasă.

Mîine sper să vină cutiile şi restul lucrurilor, ca să ne apucăm de despachetat. Probabil că va dura ceva pînă ne vom instala. Circulă însă zvonuri cum că peste 6 luni ne vom muta iarăşi, într-o clădire de pe strada adiacentă. Sper din tot sufletul ca atunci să nu mai fiu aici, căci săptămîna trecută mi-am trimis CV-ul pentru un alt post. Ţineţi-mi pumnii, să reuşesc !