După un zbor chinuitor de 11 ore, am pus piciorul pe un nou continent: America de Nord. Nu am luat nici o pietricică proverbială în gură, dar ar fi fost, oricum, greu de înghiţit. La Cancun erau 30 de grade şi o umiditate teribilă, de era dificil să şi respir. Nu vreau să mă gîndesc cum o fi acolo vara, cînd am înţeles că umiditatea ajunge la cote maxime. Probabil că doar localnicii pot suporta - europenii vin doar iarna, cînd au nevoie de puţin soare să le mai dezmorţească oasele. Americanii nu prea ajung aici, au alte staţiuni, mult mai apropiate de graniţă. În schimb, Canada are aici un consulat general, ceea ce înseamnă că au destui concetăţeni.
La prima vedere, staţiunea seamănă cumva cu Mamaia noastră: e tot o fîşie lungă de nisip, situată între două ape şi împînzită de hoteluri. Însă asta e singura asemănare. În primul rînd, Cancun este de fapt o insulă, legată prin trei poduri de continent, iar în loc de lacul Siutghiol este o lagună cu mangrove, unde trăiesc crocodili. Şi dacă Mamaia noastră are oficial doar şapte locuitori permanenţi (conform ultimului recensămînt), Cancunul are aproape 700 000. Cît despre hoteluri şi calitatea lor, nu cred că e cazul să mai vorbim. În mod surprinzător (sau poate nu), un hotel de cinci stele, all inclusive, din Cancun costă mai puţin de jumătate faţă de unul echivalent din Mamaia.
Dincolo de suita de hoteluri luxoase şi de peisajele superbe, Cancun reprezintă o poveste de succes. În anii 70, aici era doar o plantaţie de cocotieri, la marginea junglei tropicale. Guvernul mexican, care văzuse beneficiile aduse de turism în Acapulco, unica lor staţiune la vremea aceea, s-a hotărît să dezvolte mai multe staţiuni similare. Cancun a fost unul dintre locurile alese de un comitet de bancheri, care estimase că insula are potenţial turistic. Cu toate acestea, proiectul nu a reuşit să atragă nici măcar un singur investitor. Pînă la urmă, primele nouă hoteluri au fost finanţate chiar de guvern, deşi mulţi s-au îndoit că este un proiect viabil. Astăzi, există aproape 200 de hoteluri în zona hotelieră, iar oraşul e modern, cu patru universităţi de stat şi vreo zece private. Ca orice localitate aflată în plină dezvoltare, se confruntă cu diverse probleme legate de mediu (poluarea lagunei, distrugerea ecosistemelor şi a recifului de corali). Deşi nu au probleme atît de mari cu cartelurile de droguri (ca în Acapulco, care a şi decăzut din cauza asta), au o rată foarte mare de sinucideri, a doua pe ţară. Se pare că de vină ar fi stresul generat de diferenţa uriaşă între luxul din hotelurile şi magazinele unde lucrează localnicii şi sărăcia extremă în care trăiesc în realitate.
Dar turistul obişnuit nu observă toate aceste lucruri. El e cucerit de nisipul alb şi fin şi de apele turcoaz ale Caraibelor. Aşa că vă invit să fiţi turişti pentru cîteva clipe şi să vă bucuraţi de imagini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu