Decembrie, luna dezastrelor

Pentru cei mai mulți dintre noi, decembrie e luna cadourilor. Pentru mine, a fost luna dezastrelor. Dezastre de tot felul, de la accidente casnice la catastrofe financiare. Prima săptămînă a fost chiar ok, deși am fost în vacanță. Spun „deși”, fiindcă eu îmi rup cu regularitate cîte un picior prin vacanțe sau am tot felul de accidente. Dar, de data asta, m-a scutit destinul, probabil fiindcă știa ce mă așteaptă acasă.

 

După ce m-am întors din vacanță, m-am apucat de despachetat și aranjat lucruri. Cînd am spălat robotul de bucătărie, am dat cu degetele peste lamele de tăiat, care sînt super ascuțite. Rezultat: am umplut bucătăria de sînge. La un moment dat, mă plictisisem să aștept să se oprească de curs și m-am apucat să desenez cu sînge în chiuvetă, creînd tot felul de forme abstracte. Vegetarienii au oricum probleme cu coagularea sîngelui, iar tăietura era foarte adîncă, deci am avut material destul pentru creațiile mele. După ce am umblat cu bandaje la degete cîteva zile, de abia mai puteam să tastez la calculator, m-am apucat să schimb becurile din baie. Becurile de aici sînt ciudate rău, nu prea seamănă cu cele de acasă, nu au filet și au forme ciudate. În baie, aveam două lumini sub formă de fiole subțiri, deasupra dulăpioarelor. M-am chinuit multă vreme să aflu care e sistemul de prindere, că nu-mi dădeam seama. Pînă la urmă, am reușit să scot una dintre fiole, dar cea de a doua era înțepenită. Și n-a ieșit decît prin spargere, direct în mîna mea. Deci alte degete bandajate, de data asta la mîna stîngă. Le-am făcut vînzare farmaciștilor, cumpărînd cutii pansamente adezive în cantități industriale... După asta, m-am dus la dermatolog, să cer o opinie cu privire la o aluniță pe care voiam s-o scot. Doctoreasa mi-a spus că e benignă, dacă vreau pot s-o scot fără probleme. Și mi-a scos-o pe loc, fără să mă mai lase să mă gîndesc prea mult. Alt sînge, alte bandaje, haine pătate etc. Dar aveam deja stocuri de pansamente în casă !

 

Apoi, a fost balamucul cu hîrtiile… Mai întîi discuțiile cu cei de la asigurări, fiindcă am cerut 250 de euro despăgubiri pentru faptul că mi-au cam bușit biblioteca în timpul mutatului. Pînă la urmă, le-am trimis toate explicațiile și pozele cerute, după care au dispărut în neant și n-au mai dat nici un semn de viață. Separat, am reușit să completez dosarul pentru rambursarea cheltuielilor cu mutatul. După ce le-am scris o notă explicativă, am primit aprobare și pentru decontarea liftului exterior. Doar cei 1 000 de euro plătiți pentru stocarea în depozit nu am cum să-i recuperez, dar asta e. Însă banii vor veni abia peste cîteva săptămîni, în funcție de cît de repede se mișcă cei de la oficiul de plăți. Mi-am propus să rezolv și problema cu cartea de identitate, dar a fost destul de complicat. În mod normal, era o colegă finlandeză care se ocupa de documente și care era foarte drăguță. Dar, fin motive misterioase, e mai tot timpul în concediu și am fost trimisă la o nemțoaică acră. Care mi-a respins o dată hîrtiile, pe motiv că adresa declarată de mine nu apărea încă în baza ei de date (abia mă mutasem), așa că m-a trimis la plimbare. Am revenit după vreo lună, cînd se actualizase baza de date. M-a trimis înapoi, să scriu o declarație pe propria răspundere că nu am depus actele la timp, fiindcă trecuseră vreo opt luni de cînd ar fi trebuit să-mi schimb cartea de identitate. După ce am completat declarația, m-am mutat din nou, așa că a trebuit iar să aștept să-mi apară noua adresă în baza de date. În decembrie, m-am dus din nou la cucoana cea acră. Nu m-a primit, fiindcă nu-mi făcusem programare… Mi-am făcut programare pentru a doua zi și m-am dus iar cu dosarul. Mi-a puricat toate hîrtiile și, minune mare, a declarat că sînt în ordine și le poate primi. Dar nu i-au plăcut pozele, că erau cu cîțiva milimetri mai mici decît chenarul unde trebuiau lipite. Deci mi-a pus dosarul în brațe și m-a trimis să-mi fac poze. Am găsit a doua zi un atelier foto, mi-am făcut niște poze foarte frumoase (10 euro) și m-am dus cu ele. Problemă: zîmbeam în poze și aveam și gura deschisă… Pînă la urmă, am ajuns la un automat de poze din metrou, unde mi-am făcut niște poze oribiloase, sumbre, fără urmă de zîmbet. Dar care i-au plăcut cucoanei și, cu două zile înainte de Crăciun, mi-a acceptat dosarul. Cu puțin noroc, pînă la sfîrșitul lui ianuarie voi primi noua carte de identitate. Care nu-mi folosește practic la nimic, doar că în ianuarie și februarie va trebui să fac un alt dosar, pentru rambursarea de TVA la anumite bunuri, iar acolo voi avea nevoie de faimoasa carte de identitate. Sper doar să nu nimeresc din nou peste nemțoaică…

 

Dacă tot m-am apucat de hîrțogării, am reușit să ajung și la Ministerul de Finanțe, să verific dacă fostul proprietar înregistrase contractul sau nu. Am stat o oră și jumătate, am fost la vreo patru ghișee, la etaje diferite, și am vorbit cu o mulțime de funcționari, toți extraordinar de amabili. Deși contractul tot nu apărea în baza lor de date, mi-au spus că durează uneori și cinci luni pînă procesează toate dosarele, iar o doamnă plină de zel s-a apucat să caute prin cutiile de carton pline cu dosare în așteptare… și l-a găsit. Deci sînt bună de plată și nu am cum să scap. I-am scris așadar proprietarului și i-am plătit o primă tranșă din cei 6000 de euro pe care îi datorez. Asta m-a dat complet peste cap, nu numai emoțional, ci mai ales financiar. Fiindcă suma e imensă și va dura destul de mult pînă voi acoperi gaura din buget. 

 

La dentist n-am mai ajuns și nu știu cum voi face, fiindcă autorizația prealabilă de tratament pe care o obținusem de la serviciu era valabilă pe 2014. Deci iar o iau de la capăt cu hîrtiile, să încerc să obțin o prelungire sau să-l conving pe dentist să-mi facă factura cu data de anul trecut. Deși cred că va trebui să ajung la spital înainte, la chirurgie maxilo-facială, fiindcă problema e la gingie, nu la dinte.

 

Pe final de an, am fost atît de obosită și de stoarsă de puteri, încît n-am mai avut chef de nimic. M-a găsit anul nou cu casa neterminată, cu vasele nespălate, cu gunoiul nedus și cu fix 45 de euro în cont…Am amînat și menajera și kinetoterapeutul cu plata, mănînc ce mai am prin casă, că și cantina a devenit prea scumpă, și aștept cu interes viitorul salariu. Care e mult prea mic pentru cîte datorii mai am…

 

În concluzie, aștept anul nou chinezesc, că poate pînă atunci se mai aranjează lucrurile și începe să-mi meargă și mie mai bine. Și fac planuri de vacanță, că doar visurile sînt pe gratis !