Cum să numărăm ca belgienii

Ca în orice oraș nou, am mereu de căutat adrese. Magazine interesante, restaurante, patiserii, birouri administrative, doctori etc. Plus o mulțime de case vizitate în speranța găsirii locuinței perfecte.

De fiecare dată cînd plec la drum, mă aștept la lucruri logice: străzile să înceapă de la numărul 1 pe un trotuar, respectiv de la 2 pe celălalt, și numerele să continue într-o ordine logică. Doar că logica și belgienii sînt două noțiuni total incompatibile. Străzile pot începe de la orice număr, e normal ca numărul 25 pe un trotuar să fie față în față cu numărul 86 pe celălalt, cît despre ordinea în care se succed numerele… Să vă dau cîteva exemple. Clădirea în care lucrez are numărul 145. Următoarea clădire are numărul 155, urmat de 175.  Fix vizavi de clădirea mea este numărul 170, urmat de numărul 200. În sens opus, înainte de numărul 145 vine 109, iar înainte de 170 vine 130.

Strada pe care locuiesc în prezent începe de la numărul 6. Cea pe care mă voi muta în curînd are și ea o numerotare aiurea, fiindcă după numărul 16 vine direct 24. Numărul 16 fiind vizavi de numărul 31… Iar pe partea opusă, numărul 5 e urmat direct de 25.

În fiecare dimineață, merg pe jos pînă la birou și, printre altele, parcurg o stradă de la un capăt la altul. Strada are 400 de metri, deci nu e foarte lungă, dar numerotarea amețește orice om normal. Într-o zi, am notat toate numerele, fiindcă mi s-a părut un exemplu relevant al numerotării (i)logice belgiene. Pe o parte, strada începe promițător, cu numărul 1. Însă care e urmat imediat de numărul 13, apoi de 25. După care vin în ordine: 29, 55, 61, 65, 71, 75, 77, 79, 83, 85, 89, 93, 107, 115, 125. Pe trotuarul opus, e la fel de mișto. Începe direct cu numărul 4, continuat cu 10, 12, 16, 30, 36, 52, 60, 66, 80, 130, 132, 150, 152, 168, 170, 172. 

Evident, cu un asemenea sistem de numerotare, nu ești niciodată sigur cam pe unde se află numărul pe care îl cauți. Și nu poți face niște calcule de bun-simț, fiindcă riști să te înșeli amarnic. Nimic nu se succede logic și nu poți lua numerele ca punct de reper pentru distanță. Sînt totuși curioasă cum se descurcă poștașii și șoferii de taxi, fiindcă bănuiesc că ei sînt cei mai afectați. Pe belgienii de rînd nu i-am auzit să se plîngă, probabil că lor li se pare perfect normal. Eu încă mă mai minunez, dar s-ar putea să-mi treacă în cîțiva ani. Nu de alta, dar prostia n-are limite. Și, de fiecare dată cînd cred că mai rău de atît nu se poate, belgienii se străduiesc să-mi demonstreze că mă înșel...