Despre case (galeria ororilor)

Mai am doar o săptămînă pînă cînd îmi expiră termenul şi încă nu am găsit casă. După o lună şi jumătate de căutări sînt gata să mă dau bătută. Am pierdut nenumărate nopţi citind anunţuri şi studiind harta oraşului. Am învăţat toate străzile din cartierele care mă interesează, ca şi traseele mijloacelor de transport. Dar degeaba... Vina îmi aparţine în exclusivitate: viziunea mea asupra apartamentelor nu corespunde deloc cu cea a proprietarilor belgieni.  

În primul rînd, interpretăm diferit noţiunea de cameră. Ceea ce ei numesc cu mîndrie cameră de locuit eu numesc debara sau, cel mult, încăpere de depozitat diverse chestii. Căci dacă ai încerca să pui un pat dublu în "camera" lor, mă îndoiesc că ar mai rămîne loc să treci pe lîngă el. 

Cîteva exemple: 

 

Dacă spaţiul e totuşi mai generos, atunci trebuie neapărat vopsit în culoarea naţională: gri cît mai închis. Şi casa în care locuiesc eu acum are pereţii gri, dar e o nuanţă mai deschisă, cu care m-am obişnuit (deşi tot nu-mi place). Însă griul şobolan spre negru mi se pare înspăimîntător, iar aici totul e gri: pereţii, pardoseala, mobila, băile...

Ce-i drept, există şi oamenii care s-au săturat de atîta gri şi au trecut la culori (mult prea vii):

 

Bucătăriile şi băile trebuie să fie cît mai mici, de preferinţă evident gri sau negru şi, dacă se poate, incluse într-o altă cameră, ca să mai cîştige spaţiu. 

 

Am uitat să menţionez un element de bază în casele belgiene: scara. Cum casele sînt foarte mici şi spaţiul e infim (de unde şi combinaţia cameră-baie de mai sus), majoritatea apartamentelor sînt pe două sau chiar trei niveluri. Şi eu am scară, care duce din living în dormitor, dar a mea are o formă decentă şi, în afara faptului că trebuie să casc bine ochii de fiecare dată cînd cobor, ca să nu mă împiedic, mi se pare suportabilă. Dar am văzut scări care mi se par dificil de urcat sau coborît chiar şi pentru un om normal. Gîndiţi-vă că ar trebui să folosiţi scările astea de zeci de ori pe zi, ca să ajungeţi la baie, bucătărie sau într-o altă cameră:

 




 





 

Pe lîngă asta, puteţi avea şi vedere la ziduri, şantiere şi alte privelişti minunate. Şi să nu uităm de curţi. Orice apartament care se respectă are terasă, curte sau grădină.

 

Sper că v-aţi distrat... Eu am cedat nervos, după ultima vizită într-un subsol, unde agentul imobiliar încerca să mă convingă că acolo erau două camere, deşi eu nu vedeam decît un hol şi o debara... Ca să nu mai vorbesc de un apartament cu jumătate din camere la etajul 1 şi cealaltă jumătate la etajul 3 (la etajul 2 locuia altcineva).

Toate pozele din acest articol sînt de la case care costă 950-1300 de euro pe lună. Da, există şi apartamente frumoase, dar alea ori costă de la 1600 în sus, ori sînt în cartiere izolate, departe de centru şi pe unde nu trece nici un mijloc de transport în comun. Şi nu vreau să merg un kilometru pe jos pînă dau de un autobuz care să mă ducă la metrou... Mai ales că autobuzele sînt rare, iar vremea e mizerabilă. A reînceput sezonul furtunilor şi e greu de mers pe stradă cînd vîntul bate cu 70-80 de km la oră.

În concluzie, dacă în următoarele şapte zile nu apare printr-o minune casa mult visată, abandonez oficial căutările. Îmi prelungesc contractul actual cu 6-7 luni, iar de la toamnă reiau balamucul, în speranţa că voi avea nervii mai tari pînă atunci.