Din furtună în furtună, nu mai sper la vreme bună

M-am săturat pînă peste cap de furtunile de aici. După uraganul Christian de acum cîteva luni şi uraganul Xaver care a venit de Moş Nicolaie, luni seară am avut onoarea cu uraganul Dirk. Care, ca de obicei, nu m-a lăsat să dorm toată noaptea şi a mutat din loc antena de satelit, de m-a lăsat iarăşi fără semnal. Nimic nou deci...  Dar nu reuşesc să mă obişnuiesc cu vuietul vîntului – e prea sinistru. Deşi la Bucureşti furtunile se lasă cu copaci rupţi şi alte avarii, niciodată nu mi s-au părut de nesuportat. Poate şi fiindcă sînt ceva mai blînde. Sau sînt casele/blocurile mai solide. Dar apartamentul meu de la mansardă e direct în bătaia vîntului şi se zguduie de-a dreptul cînd e furtună. Pereţii scrîşnesc, ferestrele se clatină şi totul pocneşte de zici că acum crapă zidurile şi casa zboară ca în Vrăjitorul din Oz. Îmi aduc aminte de toate filmele americane cu uragane şi am senzaţia că le retrăiesc pe viu...

Noroc că luni a fost ultima zi de muncă şi am reuşit să ajung acasă înainte să se dezlănţuie iadul. Şi am fost fericită că nu a mai trebuit să ies din casă, am putut admira pe îndelete cele 48 de ore de ploaie (aproape) neîntreruptă. Miercuri şi joi a fost frumos în schimb, am ieşit din casă să fac cumpărături, să dau o fugă la poştă după un pachet cu cărţi şi să merg la şedinţele de kinetoterapie. Nu e foarte frig afară, e o iarnă foarte blîndă deocamdată. Dar se pare că e sezon de furtuni, căci azi au anunţat alta. De data asta cică e doar furtună, nu uragan. Adică e vînt doar de 80-100 km/oră. Minunat, m-am liniştit...

Am ieşit de dimineaţă pentru terapie şi deja bătea vîntul zdravăn. La întoarcere a trebuit să merg cu grijă, să nu mă ia pe sus. Iar acum a început deja ploaia şi iar se zguduie casa din cauza rafalelor de vînt. Se pare că va ploua abundent în următoarele două zile. Mi-am făcut provizii de mîncare, iar la terapie merg abia peste patru zile, aşa că voi sta în vizuină, la cald. Am cărţi de citit, am filme de văzut şi am ore de somn de recuperat. Trăiască vacanţa !

Presa belgiană (10)

Din categoria sunt belgian, deci sunt zgîrcit,  ministrul federal de finanțe a apărut cu o fîșie rasă în cap, explicînd că nevesti-sii i-a alunecat mîna pe cînd îl tundea. Uniunea coaforilor și frizerilor a protestat, motivînd că și așa sunt vremuri grele pentru coafori, măcar miniștrii ar trebui să dea un exemplu…

 

Berile belgiene "mănăstirești" sînt în pericol să dispară, căci nu mai sînt suficienți călugări în mănăstirile trapiste. Iar berea nu poate primi titulatura de bere călugărească decît dacă e efectiv făcută de călugări. Așa că presa a lansat un apel către populație: călugăriți-vă, ca să salvăm berea ! Se caută voluntari… Oare România n-ar putea să exporte și niște călugări, nu doar căpșunari ? Să facem o faptă bună, să nu lăsăm berea să dispară !

 

Și tot apropo de bere, una dintre scriitoarele belgiene a lansat o campanie prin care încurajează femeile să bea mai multă bere. Cică din sondajele de opinie a reieșit că bărbații cred că femeile care comandă bere la prima întîlnire sunt foarte sexy… Avînd în vedere că tocmai se pregătește lansarea unei noi beri cu gust de ciocolată, cred că multe femei vor deveni băutoare înfocate, și nu doar de dragul seducerii unui bărbat !

Fiindcă în Belgia calul de dar se caută rău la dinți, după ce au găsit timp de mai multe zile bancnote de 20 de euro în cutiile poștale, locuitorii din Koksijde au chemat poliția. După cercetările de rigoare, au descoperit că un domn din localitate, care tocmai primise o moștenire consistentă, se gîndise să facă pe binefăcătorul anonim și să doneze cîteva mii de euro. Dar, după cum se vede, nici o faptă bună nu rămîne aici nepedepsită.

Fiscul a anunțat că frauda fiscală se ridică în Belgia la 30 de miliarde de euro pe an. Poporul a dat din umeri și a declarat că frauda e la fel de belgiană ca berea și cartofii prăjiți, e înscrisă în ADN-ul nației.

Iar de la clienții fideli ai rubricii: iar s-a mai răsturnat un tren de marfă (al cîtelea oare pe anul acesta ?); poliția s-a bătut cu pompierii în timpul unei manifestații; 13 agenți ai poliției feroviare au fost condamnați pentru că se distrau torturînd boschetarii care dormeau prin gară.

În încheiere, procesul săptămînii, la tribunalul din Mechelen: o tipă a fost violată, dar nu și-a dat seama… Un cuplu petrecea o seară romantică, la domiciliul domnului, cînd s-a terminat băutura (era romantism în stil belgian). Așa că tipul s-a dus să cumpere de băut de la un magazin de noapte, unde s-a întîlnit cu un amic, cu care a mers după aceea înapoi spre casă. Amicul i-a cerut voie să meargă la toaletă și a urcat în apartament. Omul i-a dat voie și s-a dus să stocheze băutura. Cînd a văzut că amicul nu mai venea, s-a dus să verifice și a găsit baia goală, iar ușa de la dormitor încuiată. A reușit să iasă pe terasă prin geamul altei camere și a bătut la geamul dormitorului. Iubita a avut un mic șoc, văzîndu-l cum îi bate în geam, fiindcă tocmai făcea sex cu amicul, pe care-l confundase pe întuneric și deci nu-și dăduse seama că tipul din patul ei (mai exact, din corpul ei) nu era cine credea ea… Cum era zicala aia, că noaptea toate pisicile sunt negre ? Și toate belgiencele blonde…

Hărțuieli administrative

În naivitatea mea, am crezut că mutarea de la o instituție europeană la alta e doar o formalitate. Mi s-a spus că dosarul de personal va fi transferat automat, deci cei de la Consiliu vor avea acces la toate datele mele. Mi-am dat acordul pentru transferul dosarului medical cu cîteva luni înainte. În concluzie, nu mă mai așteptam la vreo problemă administrativă. Dar, precum am spus, în ciuda atîtor luni petrecute la Bruxelles, am rămas naivă. Și încrezătoare în logică, rațiune, bun simț. Chestii care nu numai că nu-ți sunt utile aici, dar te și deprimă…

 

Cu cîteva săptămîni înainte să mă transfer, am primit un mail de la Consiliu, prin care îmi cereau ultima fișă de salariu de la Comisie, ca să vadă ce drepturi am și să-mi poată calcula salariul mai repede. Am trimis fișa pe noiembrie, bucuroasă că scap doar cu o hîrtie. Evident, după ce am început serviciul, mi-au mai cerut să completez două formulare, printre care unul despre contul meu bancar, care trebuia semnat și ștampilat de bancă. Cele două formulare le completasem și cu nouă luni în urmă, cînd mă angajasem la Comisie. Am întrebat de ce mai e nevoie să le completez, dacă ele există deja la dosar. Răspuns: așa ni se cere de la oficiul de plăți, altfel nu puteți să vă primiți salariul. Da, dar oficiul de plăți e comun pentru Comisie și Consiliu. Și ei mi-au plătit salariul timp de nouă luni, în același cont, la aceeași bancă. Mai e nevoie să aduc din nou toate actele ? Ne cerem scuze, dar așa e regulamentul, altfel nu vă putem plăti salariul. Mi-am adus aminte cum la început Comisia a uitat pur și simplu să-mi plătească primul salariu, de a trebuit să stau cu mailurile și telefoanele pe ei, așa că am oftat adînc și am completat formularele. Cucoana care se ocupă de dosarul meu mi-a spus că pot să aduc un extras de cont de la bancă în loc de unul dintre formulare. Minunat, dar între timp am descoperit că mi-am pierdut cardul bancar… Am căutat prin casă timp de două zile, nu l-am găsit nicăieri, așa că am telefonat la bancă și l-am blocat. Cum sîntem în Belgia, durează vreo trei săptămîni să-mi dea alt card. Am reușit să obțin un card temporar, care are toate funcționalitățile unui card normal - așa m-a asigurat nenea de la bancă. Evident, am constatat ulterior că le are pe toate, în afară de accesul la home banking, plăți online, extrase de cont etc. Deci am fost la bancă și mi-am semnat și ștampilat formularul. L-am dus mîndră la Consiliu, unde cucoana mi-a spus că de ieri pînă azi s-a schimbat regulamentul și că trebuie să-i aduc un extras de cont pe lîngă cele două formulare predate deja. Altfel cică nu vor ști ăia unde să-mi plătească salariul și iar rămîn fără bani. De data asta, m-au apucat dracii. Nu înțeleg de ce trebuie să mai aduc totul încă o dată - sînt aceeași persoană, am același cont, la aceeași bancă și același oficiu îmi va plăti salariul ca și pînă acum. Dar nu ai cu cine să te înțelegi... Am mai făcut un drum la bancă, să cer un extras de cont. A durat nițel să-i fac pe cei de acolo să priceapă ce-i ăla. Mi-au tipărit o foaie cu intrările și ieșirile din cont, care arăta ca o fișă contabilă, fără nume, fără alte date de identificare. Cînd le-am explicat că vreau un extras de cont care să aibă și numele și adresa mea pe el, le-a picat fața. Cică așa ceva se obține numai cu pre-comandă, ei nu-mi pot da chestii din astea complicate. Dar, dacă dau comanda acum, durează doar vreo săptămînă să mi le trimită prin poștă. Într-un final, la capătul nervilor, l-am rugat să-mi tipărească pe o foaie datele mele personale, cu numărul meu de cont, pe care să se semneze și să pună și o ștampilă. M-am întors cu hîrtia la Consiliu și i-am spus cucoanei că alta nu am cum să obțin. Dar s-a luminat la față și mi-a zis că a mai văzut hîrtii din astea și că acum e totul în ordine. De unde deduc că au mai cedat nervos și alții înaintea mea în luptele seculare cu băncile de aici.

 

Am trecut la partea a doua a luptei cu morile de vînt - încadrarea la o treaptă superioară. Atunci cînd am primit hîrtiile de transfer, am văzut că m-au încadrat la prima treaptă. Iar regulamentul spune că, dacă ai experiență profesională în domeniu, poți să fii încadrat la a doua treaptă, ceea ce înseamnă vreo 200 de euro în plus la salariu. Mi-am făcut copie după cartea de muncă și m-am dus din nou la serviciul de personal. Finlandeza de acolo a zis că nu e bună și că trebuie să aduc adeverințe de la fiecare angajator. Apucă-te să-i explici că o carte de muncă bate la fund orice adeverință și că e de fapt singurul document legal, recunoscut de Ministerul Muncii din România. După multiple discuții, ne-am dus la o colegă italiancă, care mai văzuse cărți de muncă românești și care a decretat că o acceptă dacă are ștampile în interior. S-a uitat, a văzut suficiente ștampile și a zis că e ok. Dar că are foarte mult de lucru și poate prin ianuarie va procesa și cererea mea. Să nu-mi fac griji, că în februarie îmi vor plăti retroactiv sumele datorate…

 

Între timp, a sosit și dosarul meu de personal de la Comisie, dar lipsesc niște hîrtii și nu se știe cine le-a rătăcit. Noroc că îmi făcusem eu copii după actele importante și le-am trimis prin mail, să le pună la dosar. Acum cică mai trebuie să facă verificări cu privire la istoricul carierei mele în instituții, să confirme că am fost recrutată din România și nu pe plan local (e important pentru salariu). Am aflat cu stupoare că trebuie să-mi anulez cartea de identitate belgiană, pentru care am așteptat două luni, pe motiv că a fost eliberată prin intermediul Comisiei. Trebuie să fac cerere de anulare, să obțin o scrisoare de confirmare că a fost anulată, apoi să cer eliberarea altei cărți de identitate (cu completarea acelorași formulare ca prima oară), doar ca să o primesc prin intermediul Consiliului. Chestia asta va dura cel puțin o lună. După care va trebui să merg peste tot și să las copii după cartea mea cea nouă de identitate, începînd cu banca. Pe scurt, toate hîrtiile și formularele completate vreodată trebuie anulate și înlocuite cu unele absolut identice, dar care vor fi ștampilate de către noul angajator.

 

La birou, aceeași dandana: toate parolele de acces obținute de la Comisie pentru servicii comune ale instituțiilor au fost anulate, că m-au șters din baza de date. Și trebuie să cer altele - nici nu mai știu de ce să mă apuc mai întîi. Trebuie să o iau de la cap și cu dosarul medical și să obțin aprobare pentru rambursarea cheltuielilor cu kinetoterapia. Numai că nu mai am putere… Mă ia cu sfîrșeală numai cînd mă gîndesc că o iau de la capăt cu maldăre de hîrtii și cu explicații pentru funcționari înguști la minte, cu capete pătrate. Iar la anul mai am de cerut aprobare pentru mutarea definitivă (adus mobilă și toate lucrurile rămase în România), pentru cumpărături în regim de scutire de TVA și mai trebuie să mă mut la casă nouă (în speranța că o să găsesc ceea ce vreau). Deci primii doi ani sunt grei… Sper să rămîn cu nervii întregi și să rezist pînă la capăt !

 

1 decembrie

Am uitat să vă spun că am avut meniu românesc la cantina Comisiei, cu cîteva zile înainte de  decembrie. S-au servit ciorbă de perişoare, sarmale cu mămăligă (din păcate, rece şi tare, tăiată în triunghiuri) şi plăcintă cu brînză şi stafide. Deci eu n-am avut ce mînca... Dar era destulă lume la coadă. În hol, au fost degustări de mezeluri, brînzeturi şi vinuri româneşti. Din păcate, nu puteai să cumperi nimic şi a fost păcat, căci multă lumea voia să cumpere şi ar fi fost un mare succes. Am gustat şi eu nişte brînză şi am băut un pahar de rose, în cinstea evenimentului. După amiaza, a mai fost o degustare, de data asta oferită de comisarul român, însă modul în care am primit invitaţia a fost cam dubios, deci nu m-am dus.

 

Duminică, de 1 decembrie, am ieşit în centru, să verific dacă Manneken Pis era îmbrăcat de sărbătoare. Statuia are peste 1000 de costume şi e îmbrăcată cu ele în funcţie de sărbători. Cum ştiam că are un costum de căluşar, mă aşteptam să-l văd aşa. Cînd colo, uite arătarea !

În rest, lume multă, care căsca gura la tarabele de Crăciun, un brad sărăcăcios în Grand Place şi o iesle în care dormitau trei oi (din păcate nu se văd în poză). Ceva mai încolo, o altă scenă, de data asta cu un porc şi fără bebe Isus. Sau se sărbătorea naşterea porcului ? La belgieni, totul e posibil.

 

Adio, dolce vita !

A trecut şi ultima săptămînă la Comisie... Prietenele mele mi-au făcut o surpriză şi mi-au organizat o mică petrecere de adio, cu flori, felicitare şi tot tacîmul. Chiar nu m-am aşteptat, aşa că am fost foarte emoţionată şi n-am fost în stare să ţin un discurs ca lumea. Dar ne vom mai vedea cu siguranţă, mai ales că sînt doar la cîteva sute de metri distanţă. Ultima zi de lucru a fost o alergătură pe la toate serviciile de unde a trebuit să iau semnături, dar am rezolvat totul în timp util. A fost trist cînd a trebuit să predau legitimaţia, nu-mi venea să cred că s-a încheiat totul şi că nu voi mai face parte din marea familie a Comisiei. Ca să mai atenuez jalea, am luat prînzul la un restaurant tailandez, unde mîncarea a fost delicioasă. Cred că e pentru prima dată cînd găsesc un restaurant asiatic atît de bun la Bruxelles. Cu o săptămînă înainte am fost la unul cambodgian, unde mîncarea a fost bună, dar nu spectaculoasă. Şi am tot încercat diverse restaurante chinezeşti pînă acum, dar totul a fost comestibil spre mediocru. Din păcate, deşi mîncarea tailandeză a fost nemaipomenită, nu aveau decît un singur fel vegetarian în tot meniul. Şi nu mă văd mîncînd la infinit acelaşi fel... Deci căutările gastronomice continuă.

Am uitat să vă arăt unde mi-am petrecut ultimele două luni. Aceasta e faimoasa sală a arhivelor, iar biroul din stînga, cu dosare înşirate pe jos era al meu.

Luni dimineaţă m-am prezentat la Consiliu, pe jumătate adormită din cauza orei matinale. M-am dus să-mi ridic legitimaţia şi mi-au făcut o poză pe loc. Eu credeam că o vor folosi pe cea de la Comisie, fiindcă dosarul de personal fusese transferat. Rezultatul este că am o figură de om nedormit de cîteva săptămîni. Noroc că nu se uită  nimeni la legitimaţie... Toată dimineaţa mi-am petrecut-o asistînd la prezentări ale diverselor servicii şi făcînd comparaţie cu trainingul din primele zile la Comisie, care a fost net superior. Oricum, nu a fost nimic prea interesant sau util, iar bomboana pe colivă a pus-o un belgian care ne-a ţinut o prezentare despre securitatea şi protecţia muncii. După ce că era foarte tîrziu şi depăşiseră deja timpul, iar eu eram moartă de foame şi cu ochii pe ceas, că aveam o întîlnire, domnul în cauză a avut o prezentare de 97 de pagini + două filmuleţe. Eu cred că ar trebui să se interzică prin lege ca belgienii să ţină prezentări sau, şi mai bine, să nu mai aibă voie să lucreze pentru instituţiile europene. Oricum, am nutrit gînduri criminale toată prezentarea lui, cred că a sughiţat intens tot restul zilei !

După amiază am ajuns în sfîrşit în clădirea în care voi lucra şi mi-am luat în primire biroul. E la etajul şapte, destul de luminos. Deocamdată e cam gol, urmează să-mi aduc lucrurile şi să-l personalizez. N-am scăpat însă de şantier, căci drumul spre birou trece iar printr-o zonă cu moloz, prăfăraie şi zgomot cît cuprinde. Iar fereastra dă spre strada superaglomerată, cu toate gazele de eşapament din trafic şi praful de la şantierul de alături. Dar măcar se deschide geamul – la arhivă nu aveam pic de aer proaspăt.

Asta e clădirea, dar văzută din spate, de la gara Schuman.

Azi, a doua zi, mi-am petrecut-o spălînd biroul, dulapul, toate sertarele şi etajerele. Acum miroase a curat, pot începe să-mi aduc din lucruri. În rest, citesc regulamente şi proceduri şi încerc să mă adaptez. Totul e mult mai rigid, mai înapoiat din punct de vedere tehnic şi mai stupid ca la Comisie. Însă, vorba unei prietene, cînd o să vezi fluturaşul de salariu, o să uiţi de toate astea. Sper să fie aşa... Săptămîna viitoare am un training de două zile, ca să învăţ programul pe care-l folosesc aici traducătorii. Am primit şi un mentor, una dintre colege, care mă ajută să mă integrez şi-mi răspunde la toate întrebările. Deocamdată e bine, o să scriu mai mult după ce mai văd cum merg lucrurile pe aici.