La coafor, în Belgia

În prima jumătate de an după ce m-am mutat în Belgia, mersul la coafor nu a fost o problemă. Zburam la București o dată pe lună, fiindcă mereu aveam nevoie să-mi aduc lucruri de acasă și, cu ocazia asta, dădeam o fugă și la coafor. În vară, am cam terminat cu naveta, fiindcă devenise prea costisitoare, și a trebuit să caut o soluție pe plan local.

Am întrebat în stînga și-n dreapta, doar-doar mi-o recomanda cineva un salon bun de coafură. Am auzit numai povești horror, de m-am demoralizat rapid. Colegele românce m-au taxat de nebună, întrebîndu-mă de ce nu mă duc acasă la coafor și de ce caut senzații tari... Alta colegă, care e aici de trei ani, mi-a spus că a învățat să se tundă singură, după experiențele nefericite din primul an. Pînă la urmă, mi-am luat inima în piept și m-am dus la mine în cartier, măcar să fie aproape de casă. Aici saloanele de coafură sînt cam la fel de dese ca farmaciile la noi, așa că ai de unde alege. Singura diferență e că în general majoritatea angajaților sînt bărbați, am văzut foarte puține femei.

Am ales unul care părea mai dichisit, mi-am făcut curaj și am intrat. A apărut imediat un nene foarte bronzat, care părea șeful, și căruia i-am explicat ce vreau, respectiv să-mi vopsesc rădăcinile. I-am dat hîrtiuța scrisă de coafeza mea din România, care trecuse combinația exactă de culori de care aveam nevoie. Evident, nu foloseau aceeași marcă de vopsea, dar am găsit ceva similar (după afirmațiile lui).  După care mă întreabă: vreți o culoare caldă sau rece ? Eu îi spun că vreau exact ceea ce am în cap. Dar, dar nuanța să fie rece sau caldă ? Nu știu, îi spun eu, dumneata ești coafor. Ceea ce am eu în cap e cald sau rece ? Tipul nu se lasă și-mi spune că eu trebuie să aleg. Îi spun că vreau o nuanță caldă, dar să aibă grijă să nu-mi distrugă șuvițele blonde. Nu, nici nu mă ating de ele, zice el. După care pleacă și trimite un băiat de vreo 20 de ani, care să se ocupe de mine în continuare. Ăla nu mă întreabă nimic și începe să-mi întindă vopseaua în cap. Îi spun să aibă grijă, să nu-mi vopsească și șuvițele, că țin foarte mult la ele. Nici o problemă, mă asigură el. Cînd mai avea puțin să termine, îl cheamă șeful, că venise un client important, care-l voia tocmai pe el. Mă lasă baltă și apare o cucoană (singura de acolo, de altfel), care-mi zice că mă termină ea. În timp ce mă spăla, mă întreabă cum vreau să mă coafeze. Îi explic că nu vreau nici o coafură, doar să mă usuc. Se blochează… Păi cum să vă usuc ? mă întreabă. Normal, spun eu. Ah, vreți uscare naturală ? Da, spun eu, gîndindu-mă la un uscător de păr. Greșit ! Mă bagă cu capul într-o cască, ca în anii ’70, dar nu înainte de a-mi da cu o cremă în cap, care să-mi evidențieze buclele, zice ea. Casca nu usca deloc, abia simțeam o boare de aer cald… După vreun sfert de oră, mă plictisesc și-i spun că vreau să plec, că oricum e cald afară și mă usuc pînă ajung acasă. 

Mă ridic și mă uit în oglindă. Și îngheț... Arătam ca o boschetară, slinoasă de la tonele de cremă pe care mi le pusese în cap, și cu părul muuult mai închis la culoare decît la venire. Șuvițele nu se mai vedeau deloc, păream oricum nespălată și nepieptănată. Apare șeful cel bronzat, tot numai un zîmbet. E bine, vă place ? Mă uit șocată la el și-si spun că e foarte închis la culoare și că nu mai se văd nici șuvițele. Ah, zice el senin, păi vi le-am vopsit și pe alea, că erau prea deschise la culoare. Nu-mi vine să cred… Îi spun că l-am rugat în mod repetat să nu se atingă de ele. Da, răspunde el netulburat, dar erau prea blonde, părea că ați stat mult în soare. Evident, fiindcă vin dintr-o țară unde chiar există soare, tîmpitule !!! În fine, am plecat, ca să nu mă enervez mai tare. Iar cireașa de pe tort a fost suma totală de plată: 104 euro.

A doua zi, plecam în Portugalia. Nu am avut timp să mă spăl înainte de plecare, așa că, o dată ajunsă la Lisabona, am cumpărat o sticlă mare de șampon și m-am băgat în baie. La primul contact cu apa, părul mi s-a încîlcit instant. Nu știu ce cremă mi-a pus femeia aia în cap, că efectul a fost catastrofal. Am stat în baie o oră, timp în care mi-am spălat părul de cinci ori. Rezultatul a fost că s-a încîlcit atît de tare, încît părea lînă bătucită. Pe toată durata vacanței nu m-am putut pieptăna… Dădeam cu mîna prin păr, să-i mai dau o formă, dar nu se mai descîlcea. Abia după 15 zile, am reușit să mă pieptăn.

Peste o lună, a venit iar vremea să merg la coafor. De lene să mai caut altul, și pentru că întotdeauna am crezut că e bine să le dai oamenilor o a doua șansă, m-am dus tot acolo. De data asta, nu m-au mai întrebat nimic, că notaseră într-un catastif combinația de culori pe care o folosiseră data trecută. Cucoana nu se mai vedea nicăieri și a apărut alt june care să se ocupe de mine. Tipul lucra cu o lentoare care m-a scos din minți… Îmi venea să-l întreb dacă se poate mișca ceva mai repede, că apune soarele pînă întinde el vopseaua. După ce a terminat, m-a preluat un alt gigel, care să mă usuce și care avea uscător de păr, mare minune ! Ăsta nu mi-a mai dat cu nici un smac în cap, în schimb rezultatul final a fost că părul mi s-a închis și mai mult la culoare, de aproape că nu mă mai recunoșteam cînd mă uitam în oglindă. Evident, cum și-au irosit și a doua șansă, i-am dat naibii definitiv.

Între timp, de atîtea luni de zile, mi-a crescut părul foarte mult și trebuia să mă tund. Cum pe mîna băiețeilor meseriași care mi-au distrus părul era clar că nu mă mai dau, am purces la noi căutări. Am luat-o metodic, cu căutări pe internet, cu citit opiniile clienților și alte recomandări. Toată lumea se văicărea de incompetența coaforilor, care aveau "degete de lemn și grația unei gorile", ca să citez una dintre cliente. M-am lămurit că sînt șanse mici să găsesc ceva decent. Puținele saloane care aveau recenzii pozitive erau ori foarte departe ori aveau orar 10-16. Majoritatea se închid oricum pe la 17-18. M-am apucat să caut ceva aproape de birou, de data asta, și care să fie deschis și mai tîrziu, ca să mă pot duce după program. Am găsit unul la 10 minute de birou, care era deschis pînă la 19 și care avea și coafeze. Am dat de o italiancă drăguță, care m-a tuns decent. Spun decent și nu bine, pentru că nu am reușit cu nici un chip s-o conving să-mi taie părul din ochi – a insistat că așa i se pare ei că-mi stă bine, chiar dacă i-am explicat că e mult prea lung – și în plus s-a chinuit să-mi întindă buclele pînă am arătat ca linsă de o vacă… Dar, în comparație cu șleahta de gay de dinainte, mi s-a părut de-a dreptul minunată. Luna viitoare mă duc tot la ea, să mă vopsesc. Sper să nu mai am surprize neplăcute, dar nu se știe niciodată…