Belgienii lui Allah

Araba e a patra limbă vorbită la Bruxelles, după franceză, engleză şi olandeză. La prima vedere, ai zice că e normal, ştiind că numărul marocanilor din oraş e destul de mare. Totuşi, a crescut foarte mult şi cererea pentru cursurile de arabă, semn că mulţi sînt începători şi doresc să aprofundeze limba. Adevărul este că sînt o mulţime de belgieni pur-sînge care se convertesc la islam şi care învaţă araba, ca să poată citi Coranul. Mereu văd în metrou cîte un tip care buchiseşte cărticele cu versete din Coran, iar el e cît de poate de alb şi de blond şi de tipic belgian... Inclusiv unul dintre colegii mei de serviciu a devenit musulman, după ce s-a însurat cu o arăboaică, iar acum toţi se feresc să facă glume în faţa lui.

Că se convertesc n-ar fi o problemă, în fond toată lumea e liberă să facă ce vrea. Dar unii o iau razna după aceea... Un funcţionar de la primăria oraşului Bruxelles s-a convertit la Islam, după care a refuzat să mai dea mîna cu colegele lui, motivînd că religia îi interzice să mai atingă femeile. Patru poliţişti musulmani din Bruxelles au refuzat să mai salute femeile, tot din motive de proaspătă religie. Doi deputaţi musulmani au promis introducerea legii islamice (Sharia) după ce au cîştigat alegerile municipale anul trecut, declarînd senini că Belgia trebuie să devină un stat musulman şi că, pînă în 2030, musulmanii vor deveni majoritari. Oricum, din 2008 încoace, cel mai popular nume de băiat pentru nou-născuţii din Belgia este Mohamed.

Între timp, tinerii belgieni deveniţi musulmani pleacă pe capete în Siria, să lupte pentru cauză. Şi mor tot pe capete... Autorităţile sînt neputincioase şi nu ştiu cum să stăvilească fenomenul. Au propus să li se retragă cartea de identitate belgiană celor care pleacă la război sau să fie pur şi simplu şterşi din registrul populaţiei. Dar nici una dintre măsuri nu a fost aprobată, aşa că tinerii pleacă în continuare, cu zecile. Şi printre ei sînt şi fete de 16 ani, care sînt gata să moară pentru fraţii lor musulmani. Părinţii disperaţi nu ştiu ce să mai facă, unii dintre ei au plecat la rîndul lor în Siria, să-şi caute copiii. Nu au reuşit să-i găsească, în cel mai bun caz copiii le-au transmis un mesaj, că nu vor să mai ia legătura cu familia pînă cînd şi părinţii şi fraţii şi surorile lor nu-i vor cere iertare lui Allah pentru că au fost necredincioşi şi nu se vor converti şi ei. 

În toată debandada asta, politicienii locali se disting prin tîmpenie crasă. Le e frică să nu jignească musulmanii, că deh, la anul sînt alegeri, şi au nevoie de voturi. În Belgia sînt cam 6% musulmani, dar în Bruxelles procentul ajunge la 22-25%, iar în Antwerpen la 45%. Aşa că închid ochii şi subvenţionează construcţia de moschei sau întreţinerea celor deja construite (sînt moschei chiar şi în închisori !), fac campanii şi strîng semnături împotriva interzicerii vălurilor, universităţile îşi înfiinţează secţii de teologie islamică... În plus, închid ochii şi la maltratarea animalelor - oile sînt în mod normal sedate înainte de sacrificare, dar musulmanii nu acceptă sedarea, căci vor să fie un adevărat sacrificiu, să simtă oaia cînd i se taie gîtul şi să curgă sîngele în valuri, pentru Sărbătoarea Sacrificiului. Multinaţionalele au început să părăsească Bruxelles-ul, căci s-au săturat de violenţele din cartierele „multietnice” şi de gradul scăzut de siguranţă. Numărul violurilor a crescut cu 20%, media naţională a ajuns la 10-11 violuri pe zi.

Marea moschee din Bruxelles, situată în plin cartier european

Nimeni nu ştie cu exactitate cîţi musulmani sînt de fapt, căci tot politicienii au interzis recensămîntul pe criterii religioase sau etnice. Din cînd în cînd, mai apare cîte un politician cu bun simţ, care propune soluţii radicale, dar restul guvernului se arată scandalizat de aşa o lipsă de respect la adresa minorităţilor. De exemplu, fiindcă 45% dintre deţinuţii din închisorile belgiene sînt musulmani, liderul opoziţiei a spus recent că i se pare mai indicat ca Belgia să construiască o închisoare în Maroc, unde să trimită marocanii aflaţi la zdup, decît să cheltuiască sume imense pentru a-i ţine aici. Evident, propunerea este prea radicală pentru a i se da curs, dar arată că toleranţa faţă de anumite minorităţi a ajuns la limită.

Desigur că nu toţi musulmanii sînt fundamentalişti, la fel cum nu toţi ţiganii noştri sînt infractori. Dar imaginea de ansamblu contează. Pe unul dintre zidurile din Bruxelles tronează un graffiti: „Welcome to Belgistan !”