luni, 29 iulie 2013

Vrăjitoarea în vacanță

De vineri 26 iulie, am intrat în vacanță pentru trei săptămîni. Nu am planuri foarte clare, fiindcă lucrurile au fost cam haotice în ultima vreme și nu am avut timp să mă ocup de planificarea vacanței. Deși ar fi trebuit să încep noul serviciu pe 1 septembrie, lucrurile s-au complicat. Nimeni nu știe cum ar trebui să se facă trecerea de la o instituție la alta, avînd în vedere că sînt încă în perioada de probă. Să mă transfere direct, ar însemna să-mi continui perioada de probă la Consiliu, dar nu aveau cum să mă titularizeze pe post după doar două luni și jumătate de probă, cît aș mai fi avut de făcut. Le-am propus să-mi prelungească perioada de probă, ca să fie suficientă. Nu se poate, fiindcă prelungiri se acordă doar dacă ești gravidă, grav bolnavă sau ai alte motive pentru a lipsi de la serviciu mai mult de o lună în timpul perioadei de probă. Le-am propus atunci să-mi dau pur și simplu demisia de la Comisie și să încep o nouă perioadă de probă de la zero la Consiliu. Nici așa nu a fost bine, căci ar însemna că nu recunosc lunile de probă efectuate la o altă instituție europeană, ceea ce contravine regulamentelor interne. După trei săptămîni de discuții, telefoane, consultări cu serviciul juridic și cu cei de la resurse umane, s-au dat bătuți: nu au mai trebuit să angajeze pe nimeni în situația asta, iar regulamentul nu prevede asemenea cazuri. Așa că singura soluție a fost să mă aștepte să-mi termin perioada de probă de la Comisie, apoi să mă transfere. În concluzie, voi începe noul serviciu abia pe 1 decembrie !

Vineri dimineață ar fi trebuit să plec spre Olanda, dar am avut de făcut planuri și rezervări pentru următoarele săptămîni, astfel încît, cu chiu, cu vai am reușit să plec după amiaza. Problema cu trenurile tot nu s-a rezolvat, dar s-a ameliorat nițel. Deși în mod normal se ajunge schimbînd patru trenuri, acum există cîteva curse unde schimbi doar două. Am ajuns tîrziu la gară și nu am mai avut timp să-mi cumpăr bilet. Adică am încercat... dar nu am putut găsi ghișeele de bilete. Știu că există, le-am și văzut o dată, dar sînt atît de bine ascunse și, evident, nu există nici un fel de indicator, încît sînt un fel de fata morgana. Am încercat să cumpăr bilete de la automat, dar nu vindeau decît pentru cursele interne, iar eu voiam să ajung la Amsterdam. În concluzie, cînd am văzut că mai sînt trei minute și pleacă trenul, am lăsat automatul lui pește și m-am repezit spre peron. Noroc că trenul era olandez, și nu belgian, deci avea controlori superdrăguți, care mi-au dat și reducere la bilet. Unul dintre controlori m-a întrebat unde m-am urcat în tren, eu am spus la Bruxelles, iar el a zis, lăsați, vă calculez prețul biletului de la o gară mai apropiată, să plătiți mai puțin. De asta îi iubesc eu atît de mult ! Am schimbat trenul la Rotterdam, dar în loc de intercity am nimerit un personal, care a oprit în toate gările posibile și a ajuns cu aproape o oră mai tîrziu la Amsterdam. Și aici am dat peste o controloare drăguță, care mi-a spus textual: Doamne, cum naiba ai nimerit în trenul meu ? Că nimeni nu merge cu personalul la Amsterdam... 

Deși prima zi de vacanță a fost cumplit de obositoare, fiind mai mult pe drumuri, după aceea mi-am scos pîrleala. De două zile mă plimb prin Olanda, printre canale, pășuni cu vaci, oi, capre, cai, căsuțe cu grădini superbe și mori de vînt. E absolut minunat ! La întoarcere, o să pun și ceva poze, să vă bucur și vouă ochii !


miercuri, 24 iulie 2013

Tervuren

Sîmbătă am fost iarăşi la plimbare în afara oraşului. De data asta, la Tervuren, un mic orăşel de la periferia Bruxelles-ului, populat mai ales de englezi, americani şi canadieni, probabil datorită şcolii britanice, înfiinţată în anii '70. Distanţa mică faţă de Bruxelles şi preţurile mult mai scăzute ale caselor îl face foarte popular şi printre alte naţii - oficial aici locuiesc 112 naţionalităţi. Este una dintre zonele cele mai bogate ale Belgiei, dar este celebră mai ales pentru parcul său şi pentru Muzeul de Artă Africană.

Pentru mine, a fost o revelaţie Am descoperit o oază de linişte la marginea oraşului, unde e o adevărată plăcere să te plimbi, să explorezi pădurea, să respiri aer curat şi să-ţi reîncarci bateriile după o săptămînă de muncă. Sînt foarte multe păsări, mai ales de apă. Lişiţele au cuiburi în mijlocul apei, la care tot pigulesc şi mai aranjează cîte un pai sau o crenguţă, în timp ce puii învaţă să înoate. Am văzut pentru prima oară gîşte egiptene roşcate şi gîşte canadiene cu gîtul negru, care la noi nu există. Şi, evident, lebede...

Vă las să admiraţi frumuseţile naturii !




















vineri, 19 iulie 2013

Nici o zi fără alcool



Definiția alcoolului în Belgia e cam neclară, căci vinul și berea sînt considerate alimente (de bază) și se vînd tinerilor peste 16 ani. Trebuie să ai peste 18 ani doar dacă vrei să cumperi spirtoase. Oricum, la concerte și alte evenimente în aer liber nu le cere nimeni buletinul, așa că berea curge în valuri. În plus, berea a ajuns mai ieftină decît apa și, cum belgienii sînt neam de zgîrciți, probabil că se gîndesc că fac și economie în felul ăsta.

Și la serviciu se bea destul de mult și nu e săptămînă fără vreo mică petrecere. Ba e ziua cuiva, ba e frumos afară și se face grătar pe terasă (udat cu multă băutură), ba e o petrecere de adio pentru un coleg care se transferă la alt departament, motive se găsesc ușor. Și avem și destule săli de ședință, care se transformă la nevoie în săli de petrecere. După cîte o ședință din asta bahică, coșurile de gunoi gem de sticle goale. De exemplu, la petrecerea de săptămîna trecută, s-au dat gata 16 sticle de vin plus ceva șampanie. Săptămîna asta am luat-o mai ușor și am avut doar o ședință cu trei litri de Limoncello. Iar la cantină e un raion întreg numai cu sticle de vin, că altfel nu alunecă mîncarea pe gît… Problema e că la ședințele de după-amiază toată lumea e ușor adormită sau cu mintea amorțită de băutură.

Eu nu mă omor după alcool, dar mai beau cîte o bere din cînd în cînd. Însă berea de aici e foarte tare şi mă ameţesc după primul pahar. Există peste 400 de mărci de bere, dar doar şase beri sînt artizanale, făcute de călugării trapişti: Achel, Chimay, Orval, Rochefort, Westmalle şi Westvleteren. Preferata mea este Westmalle, care are 9% alcool, dar există şi beri de 12%.

La cît de multe beri există pe piaţă, concurenţa e foarte mare. Ca să atragă cumpărătorii, companiile investesc foarte mult în campaniile de marketing. Toate mărcile importante au pahare personalizate, de forme diverse, iar unele nume sînt de-a dreptul haioase. Pe lîngă "Berea piraţilor", "Beţivul satului", "Măgarul", "Purceaua", "Cucuveaua", "Albina beată", "Maica stareţă", există şi "Delirium tremens", "Moartea subită", "Ghilotina", "Nenorocirea", "Satana", "Lucifer", dar şi "O noapte liniştită", "Încă una" sau "Mea culpa". Alegerea e grea...