Cinci luni în Belgia

Ieri s-au împlinit cinci luni de cînd m-am mutat în Belgia. Nici nu știu cînd a trecut timpul… Cînd am ajuns la Bruxelles, era iarnă, frig, zilele erau mohorîte și orașul nu părea prea primitor. Nici acum nu e o încîntare, doar că m-am obișnuit eu între timp. Încă nu am întîlnit un străin care să se dea în vînt după Bruxelles, dar nimeni nu vine aici pentru oraș, ci pentru posibilitățile de carieră (sau, în cazul unora, pentru ciocolată !).

În curînd, voi pleca de la Comisie și cred că îmi va fi dor de atmosfera de dolce vita și viața liniștită de aici. Sînt foarte recunoscătoare pentru faptul că am avut parte de această experiență și că primele mele luni de muncă au fost lipsite de stres. A fost o perioadă de tranziție, în care a trebuit să-mi găsesc locul, să-mi creez noi repere într-un oraș necunoscut, iar faptul că serviciul a fost unul atît de confortabil m-a ajutat mult. Oricum, voi ține legătura cu prietenii pe care mi i-am făcut aici, mai ales că distanțele nu sînt foarte mari.

Se pare că voi începe să lucrez la Consiliu pe 1 septembrie, deși încă nu am primit notificarea oficială. Însă am vorbit cu o doctoriță drăguță de la Serviciul Medical, care tocmai primise dosarul meu de la Comisie și nu înțelegea scrisul celeilalte doctorițe. Pînă la urmă, mi-a semnat fișa de aptitudini și mi-a dat ok-ul pentru angajare fără să mă mai vadă, pe baza conversației telefonice. După aceea am primit un alt mail de la departamentul care se ocupă de verificările de securitate, voiau să știe dacă-mi pot trimite formularele la birou, să nu-mi creeze probleme. Ei mi-au spus că fuseseră informați că voi începe serviciul pe 1 septembrie. Așa am aflat și eu data exactă, fiindcă eu spusesem 16 august, dar nimeni n-a catadicsit să mă informeze că au ales altă dată. Mă rog, două săptămîni în plus sau în minus nu mai contează acum.

Între timp, am mai avut diverse contacte cu serviciile minunate de aici. Belgacom-ul a mărit tarifele, evident fără să anunțe, după primele trei luni de abonament. La ce servicii minunate oferă, cred că s-au gîndit că meritau mai mulți bani ! La supermarket s-au operat mici modificări de tarife, probabil fiindcă e cald și se dilată prețurile… După doar cinci săptămîni de așteptare, am reușit să-mi recuperez un pachet de la poștă. Pachetul era din Statele Unite, deci extra-comunitar, așa că a fost blocat de vamă. Am primit o scrisoare de la vama belgiană, prin care îmi cereau un mic dosar: formulare completate și semnate, dovada de plată pentru produsele din colet, lista detaliată a produselor, eventual cu specificații tehnice. Am trimis toate hîrtiile prin poștă și am așteptat… După o lună, am sunat să văd ce se întîmplă și am aflat că au terminat vămuirea și au trimis pachetul la poștă, dar s-a pierdut avizul. Iar aici nu există reavizare. Dacă nu-ți iei ridici pachetul de la poștă, îl trimit pur și simplu înapoi. Așa că am fost la poștă, să anchetez dispariția pachetului. A fost nevoie de două funcționare (o blondă și o negresă) și de 20 de minute de căutări ca să poată găsi pachetul, care era la un metru în spatele lor, pe un raft. După care n-au putut să-mi dea chitanță, că nu aveau aviz și nu aveau codul de bare să-l scaneze. Pînă la urmă, s-a găsit o soluție și au așezat pachetul pe copiator, au făcut o copie după etichetele de pe el și am semnat de primire pe copia respectivă. Evident, pentru toată distracția am plătit 33 de euro, taxe și cheltuieli vamale, adică aproape jumătate din valoarea pachetului. 

Ieri, am fost din nou la spital, de data asta ca să fac electromiograma recomandată de neurolog. Ca de obicei, lume multă și cozi pe cinci rînduri la recepție. Toată lumea bombănea că întîrzie la programare, dar asta nu-i făcea pe cei de la ghișeu să se miște mai repede. Și toți credeau că cealaltă coadă se mișcă mai repede… Cred că e o chestie universală asta cu statul la coadă. În fine, am făcut electromiograma, care a fost destul de dureroasă, fiindcă ți se înfig ace în mușchi, după care primești șocuri electrice. Va trebui să o refac peste șase luni, ca să văd dacă (și cum) progresez. Nu mi-a plăcut doctorița deloc, aș fi preferat-o pe cea care m-a consultat prima oară, dar din păcate asta era singura care făcea analiza respectivă. După aceea, am reluat coada de la recepție, ca să plătesc. Între timp, era pauza de masă, așa că erau doar două ghișee din cinci deschise. M-a costat 183 de euro, de era să leșin la casă cînd am auzit suma. Noroc că tocmai îmi intrase salariul…

În week-end am fost să văd o grădină de trandafiri, în apropiere de Bruxelles. Frumoasă, dar cam neîngrijită. Florile erau pe jumătate veștejite, probabil că nu le udase nimeni de mult, că deh, apa costă. Cum bateria de la camera foto a cedat nervos și nu am apucat să fac fotografii, voi fi nevoită să mă mai duc o dată, preferabil după o ploaie zdravănă, să se mai învioreze bietele plante. Totuși, a fost o plimbare plăcută, deși puțin cam obositoare pentru mine. Am făcut 15 km dus-întors, pe jos, și acum am o ușoară întindere de ligamente. Sper să-mi treacă pînă sîmbătă, fiindcă vreau să mai plec prin explorări.