În Belgia, vara începe cu P

P de la plapumă, pilotă, pulover, polar. Fiindcă e prea frig ca să fie vară. În iunie, m-am hotărît cu greu să scot pilota și s-o pun în dulap, spunîndu-mi că a venit vara și că ar fi totuși cazul să mă adaptez la calendar. Poate că în calendar era vară, dar, după vremea de afară, nu era nici o diferență majoră între iunie și noiembrie. Era la fel de frig, întunecat și ploios. La început de iulie, am dîrdîit în bluză cu mînecă lungă și blazer și m-am bombănit de multe ori că am pus jacheta de polar în dulap și că nu mai era la îndemînă. Acum sîntem la sfîrșit de iulie, iar dimineața sînt în jur de 12‑14 grade. E adevărat că spre prînz temperatura ajunge spre 23-24 de grade, dar, nu știu cum, pare întotdeauna mai frig. Pînă și în birou domnește răcoarea și, dacă nu mă înfășor în șalul pe care‑l țin permanent pe birou, încep să strănut.

 

Deși, teoretic, corpul meu s-a adaptat destul de bine la clima asta polară, realitatea e că voiajele dese în țările calde nu mă ajută deloc. De fiecare dată cînd mă întorc din Spania sau din România, după un sejur la +30 de grade, și aud vocea pilotului care spune că, la Bruxelles, temperatura la sol este de 20 de grade, mă înfior la propriu. 

 

 

Totuși, să nu credeți că vara chiar nu există aici. Acum cîteva săptămîni, într-una din seri chiar a fost vară ! Am plecat de la serviciu pe la ora 19, iar cînd am ieșit din clădire m-a învăluit o căldură intensă și extraordinar de plăcută, aproape ireală. Am regretat că stătusem în birou toată ziua și că ratasem cea mai mare parte din vară. Căci aici nu se aplică expresia „vara a picat într-o joi”, ci mai degrabă vara pică într-o după‑amiază. Sau, mai poetic și mai aproape de adevăr, „într-o seară, a fost vară”.
 

Haihui cu avionul

Nu am mai avut timp să scriu prea mult, pentru că lucrurile au fost cam haotice în ultima vreme. Am fost mai mult prin aeroporturi și avioane decît acasă și m-a cam ajuns oboseala. În mai am fost la Madrid, pentru prima oară. Nu mi-a plăcut foarte tare, dar nici nu mi-a displăcut total. Va trebui să mai merg de cîteva ori, pînă să mă lămuresc în ce categorie să-l încadrez. Mai ales că nu am apucat să văd nici un muzeu, deși am încercat. Dar coada la muzeul Prado era atât de mare, iar afară era atît de cald, încît am renunțat… Nu am făcut fotografii, pentru că nu am găsit nimic atît de deosebit, încît să-mi încînte ochiul. Singurul loc care mi-a plăcut a fost parcul Retiro, unde am petrecut cîteva ore bune, citind pe o bancă, la umbra arborilor bătrîni.

 

Tot în mai, spre sfîrșitul lunii, am dat o fugă pînă acasă, cu intenția de a face curat în apartament și de a retapița canapelele și fotoliile, dar am sfîrșit prin a-mi petrece tot timpul prin clinici de recuperare medicală și nu am rezolvat nimic din sarcinile administrative pe care mi le propusesem. M-am întors la Bruxelles la început de iunie, apoi am plecat la Stockholm, tot pentru o primă vizită. Orașul mi-a plăcut, dar nu are totuși farmecul Amsterdamului. În plus, era atît de plin de țigani care cerșeau, încît orice impresie pozitivă era anulată din start. Însă mă voi întoarce cu siguranță la Stockholm, ca să termin de explorat orașul și, nu în ultimul rînd, pentru magazinele de haine de acolo. 

 

La o săptămînă după ce m-am întors, am plecat din nou, de data asta în concediu medical. Am stat trei săptămîni în România, cea mai lungă perioadă de pînă acum. A fost sufocant de cald, obositor, dar a meritat. Am făcut progrese în recuperarea piciorului și sînt mai optimistă. Mai am încă mult de tras, dar sînt pe calea cea bună. Deja am început să merg fără baston pe distanțe mici și abia aștept să scap de el… 

 

România mi s-a părut mult mai murdară, agitată și haotică decît era acum cîțiva ani. Mi-au sărit în ochi multe lucruri pe care înainte le treceam cu vederea, din obișnuință. M-au scos din sărite vînzătorii ambulanți din tramvaie - din cauza lor, am învățat pe dinafară prețurile la pansamentele cu rivanol, batistele și șervețelele parfumate… Dar ceea ce m-a șocat cel mai tare a fost lipsa totală de speranță. Toată lumea părea afundată într-o mocirlă, din care nu mai avea puterea sau nu mai spera să scape vreodată. 

 

După revenirea din România, am stat șase zile la Bruxelles și am plecat din nou, la Madrid și la Barcelona. Am fost cu un scop precis, să văd niște concerte, așa că nu am avut timp nici de data asta să explorez prea mult. Dar hotelurile au fost excelente, vremea caldă și însorită, iar concertele au fost pur și simplu divine, încît m-am simțit ca și cînd aș fi cîștigat un premiu de bună purtare ! Iar Barcelona mi s-a părut la fel de frumoasă ca data trecută și mă gîndesc să mai dau o fugă acolo, pînă la sfîrșitul anului, fiindcă mi-au rămas niște bilete de autobuz neconsumate și ar fi păcat să le arunc… 

 

După ce m-am întors, am reluat căutările pentru casă. Nu prea am găsit mare lucru, deși sînt zeci de apartamente scoase la închiriat. Dar nu sînt ceea ce caut eu… După multe aventuri (agentul imobiliar a pierdut cheia și m-a pus pe drumuri aiurea), am reușit să văd un apartament decent. E cam mic, aș fi vrut ceva mai mare, dar corespunde în rest cu ceea ce caut eu. Aștept să văd dacă proprietarii vor fi de acord cu condițiile mele. Dacă e totul în ordine, cred că îl voi lua. Nu neapărat fiindcă e cel mai bun, ci fiindcă am obosit să mai caut. 

 

La sfîrșitul lunii am programare la un spital din Bruxelles, să vedem ce aș mai putea face pentru recuperare. Apoi iau din nou avionul și mă întorc acasă, să termin curățenia pe care o tot amîn de la începutul anului. După care trebuie să încep pregătirile de mutare, ca în octombrie să am toate actele gata și să mă apuc de amenajarea viitorului apartament. După cum vedeți, nu am timp de odihnă… Dar visez în continuare la o vacanță adevărată !