Între două
furtuni cu grindină, au fost și cîteva zile cu soare, așa că mi-am făcut
planuri de plimbare. Dar socoteala mea de acasă nu prea s-a potrivit cu tîrgul
belgienilor, ca de obicei. În naivitatea mea, am crezut că turismul e încurajat
în țara asta, deși pînă acum nu prea găsisem semne în acest sens.
Cu excepția marilor orașe (Bruxelles, Antwerpen, Gent și Brugges), nu există
informații turistice detaliate, e foarte greu să găsești hărți sau să afli ce
ar fi interesant de vizitat. Dar nu mă descurajez eu atît de ușor…
Am vrut să merg
undeva duminică, să fac o plimbare în natură, să mă bucur de vremea frumoasă. Prietena
mea portugheză, tovarășa mea de drumeții, m-a lăsat pe mine să aleg destinația.
Cum toată Belgia se pregătea să meargă la mare, m-am gîndit să evităm
aglomerația și să mergem în direcția opusă. Am făcut o listă cu posibile locuri
interesante de vizitat - nu prea multe, precum am spus informațiile sînt
sublime, dar lipsesc cu desăvîrșire. Ca să constat că toate locurile alea
interesante nu sînt accesibile decît cu mașina. Cu ocazia asta, am descoperit și
că Belgia e plină de orașe care nu au gară. Sigur, există niște autobuze care
ajung acolo. Dar care nu circulă în week-end, să nu cumva să se umple de
turiști. După ce am făcut o mie de calcule, din care reieșea că era mai rapid
să ajung la Stokholm decît la 150 km de Bruxelles, m-am hotărît să merg la
Eupen, capitala comunității germane din Belgia. Alegerea prezenta două mari avantaje:
nu mai fusesem niciodată acolo și, fiind capitală de regiune, avea gară și
exista tren direct pînă acolo.
Problemele au
început încă de la plecare. Era duminică, deci nu mergea metroul cu care aș fi
putut ajunge la Gara Centrală. În general, în week-end se ajunge greu undeva,
fiindcă sînt programate lucrări de reparații și întreținere și multe mijloace
de transport sînt suspendate. Nu știu de ce, dar belgienii se așteaptă ca toată
lumea să stea acasă în week-end și să nu se deplaseze nicăieri. În fine, am
luat un autobuz spre Gara de Nord și am luat trenul de acolo (care n-a plecat
decît cu 10 minute întîrziere, mult prea puțin față de norma căilor ferate
belgiene).
Eupen e un oraș
mic, cu vreo 20 000 de locuitori, aflat la 12 km de granița cu Germania. Evident,
se vorbește nemțește, deși majoritatea locuitorilor știu și franceză. E o
atmosferă tihnită, de orășel nemțesc bine organizat. La marginea orașului sînt
ferme de vaci, dar am văzut și case frumoase, cu grădini pline de flori. Fiind
duminică, toate magazinele erau închise, ba chiar și majoritatea restaurantelor.
Dar am plecat de acasă cu tema făcută și am mers la unul dintre puținele
restaurante deschise, care avea și recomandări foarte bune. Acolo, surpriză:
proprietăreasa ne-a spus că nu ne mai poate servi, fiindcă a depășit deja
numărul maxim de 30 de clienți. Dar i s-a făcut milă de foamea noastră și ne-a
primit, în cele din urmă, după ce am asigurat-o că nu ne deranjează să așteptăm
45 de minute pînă e gata mîncarea. Așteptarea a meritat pe deplin, fiindcă
mîncarea a fost minunată și chiar ca la mama acasă (la mama nemțoaicei, adică).
Cu burțile pline,
am plecat la plimbare. Nu am găsit hărți (era duminică, deci oficiul de turism
era închis), dar găsisem ceva informații pe net despre traseul pe care voiam
să-l facem. Ce-i drept, a durat nițel să-l găsim, fiindcă nu existau nici un
fel de indicatoare, iar marcajul roșu despre care citisem eu pe net a fost greu
de depistat la fața locului. Nu de alta, dar nu știu cine s-ar fi uitat după mini-autocolante
pe stîlpi de electricitate…
Plimbarea a fost
frumoasă, am reușit să nu ne rătăcim și să ajungem la lacul de acumulare.
Acolo, marcajul a dispărut brusc, dar știam că va trebui să urcăm pînă pe
baraj, așa că am urmat șoseaua și am reușit să ajungem unde trebuie. Lacul de
acumulare nu e mare, nu e spectaculos, dar emană aceeași atmosferă calmă și
liniștită ca întreaga zonă. Am descoperit că pădurea de lîngă lac e plină de
afini, poate că ar merita să mai fac un drum pe acolo prin august, cînd se coc
afinele…
La întoarcerea în
oraș, eram rupte de oboseală. Cel puțin, eu mi-am bătut recordul personal: am
mers pe jos 18,5 km (anul trecut, pe vremea asta, făceam cam 15). Am tras cît
am putut de mine, ca să ajungem la gară la timp, fiindcă e doar un tren pe oră
și nu voiam să-l ratăm și să stăm o oră degeaba în gară. Am ajuns cu 15 minute
mai devreme, chiar la timp să auzim cum se anunță la megafon că trenul de 20.15
spre Bruxelles a fost anulat… După ce i-am drăcuit bine, am aflat că trenurile
sînt suspendate, fiindcă s-a sinucis cineva în capătul celălalt al țării, spre
mare, și s-a dat peste cap circulația trenurilor în toată țara. Trenul care
trebuia să ne ducă pe noi la Bruxelles venea de fapt de la mare. Și n-a mai avut
cum să ajungă la Eupen, deci ne-a lăsat în aer. Și nu exista nici o garanție că peste o oră va
sosi vreun tren, fiindcă nu știau cînd se va rezolva situația. Tipic belgian:
cînd crezi că lucrurile merg bine și ai avut cumva o zi frumoasă, găsesc ei
ceva s-o strice… În cele din urmă, ne-au pus la dispoziție un tren-navetă, care
mergea pînă la prima gară mai mare, respectiv la Verviers. De unde puteam lua
un tren spre Liège, de unde puteam lua un tren spre Bruxelles.
La Verviers,
nimeni nu știa cînd va sosi trenul spre Liège. „O să vină cînd o să vină”, ne-a
spus un controlor. Dacă tot aveam de așteptat, ne-am dus să căutăm o toaletă,
fiindcă gara din Eupen era închisă (era duminică…) și nu avusesem unde să
mergem înainte să luăm trenul. La Verviers, toaleta era închisă cu cheia. Am
întrebat și ni s-a spus că societatea care administrează toaleta (da, ați
ghicit, au externalizat serviciile) nu lucrează duminica, așa că toaleta e
închisă. Nu-i nimic, mai rezistăm pînă la Liège… Evident, după o oră, în gara
de la Liège, am dat din nou cu capul în ușă: duminica, toaleta se închide la
20.30 !
Am reușit să
ajungem la Bruxelles aproape de miezul nopții, după patru ore petrecute prin
trenuri și gări. Dar am fost în Flandra, am fost în Valonia, am fost în
Regiunea Germană. Deci i-am bombănit degeaba că nu încurajează turismul de week-end:
căile ferate m-au plimbat prin patru regiuni federale și am admirat frumusețile
patriei la lumina nopții, mai ales cînd trenul oprea cîte un sfert de oră
într-o gară prăpădită, unde nu cobora nimeni și unde nu urca nimeni…
În concluzie, turiștii
ar trebui să stea acasă duminica, nu să umble de bezmetici prin Belgia și să
pretindă ca lucrurile să funcționeze și toaletele să fie deschise. Ca să-mi
întărească părerea, căile ferate tocmai au lansat o promoție pentru bilete
ieftine de tren pe perioada verii: numai de luni pînă vineri. În week-end,
turiștii sînt rugați să se abțină.
