Panda-mania

Încă din toamna trecută, cînd s-a anunțat că Belgia va primi o pereche de urși panda din partea Chinei, a început nebunia. Deși primirea urșilor panda a fost considerată un mare succes diplomatic, căci de obicei China nu trimite urși decît în țările de pe urma cărora ar avea ceva de cîștigat (iar Belgia sigur nu se numără printre acestea), a generat imediat un scandal politic între flamanzi și valoni. Două grădini zoologice, una din Flandra, iar cealaltă din Valonia, au făcut cerere să primească urșii. Cea din Flandra, din Antwerpen, e cea mai veche grădină zoologică din Belgia și una dintre cele mai vechi din lume (1843), deci are o tradiție îndelungată în domeniu. Cea valonă este de fapt o inițiativă privată (aparține unui om de afaceri), creată abia cu 20 de ani în urmă. Însă ea a fost cea care a primit urșii (absolut pe merit, după părerea mea). Însă asta i-a nemulțumit pe flamanzi atît de tare, încît l-au interpelat pe prim-ministru în Parlament, cerînd explicații. Cum prim-ministrul este chiar din regiunea unde se află parcul zoologic privat, asta a pus paie pe foc… După vreo două luni, scandalul s-a stins și toată țara a început să se pregătească de venirea urșilor.

Cei doi panda au sosit la sfîrșitul lui februarie. Prim-ministrul s-a dus personal la aeroport, să-i întîmpine. La fel au făcut și fanii… Într-un număr atît de mare, încît presa și televiziunea au difuzat anunțuri, rugînd lumea să nu vină la aeroport, căci urșii vor ieși prin altă parte și nu vor fi vizibili. Avionul cu care au venit a fost pictat cu doi panda uriași și cu sloganul "O călătorie pandastică". Piloții aveau ursuleți de pluș în cabină, iar cuștile urșilor aveau acoperișuri roșii, de pagodă chinezească. Toată ceremonia de sosire, precum și drumul pînă la zoo, în coloană oficială, s-au transmis la televizor. Lumea era adunată pe marginea drumului și flutura stegulețe, de ziceai că sînt la Turul Franței… După ce au ajuns la zoo, urșii au fost ținuți în carantină 40 de zile, să se obișnuiască în noua casă. Evident, panda-mania a continuat. Aproape zilnic, reportaje la știri: cum se simt urșii, cîte kilograme de bambus au mîncat deja, cum au făcut prima baie, interviuri cu veterinarul lor etc.

Pe 5 aprilie, parcul zoologic s-a deschis pentru public (pe timpul iernii este închis). Înainte de deschiderea oficială, a venit președintele Chinei în vizită, să vadă personal ce fac urșii. A fost însoțit de rege și regină, nou prilej pentru o tonă de fotografii și reportaje. Apoi, în prima zi de deschidere, lumea a luat cu asalt parcul. Cred că au și dormit în fața intrării, să fie siguri că apucă bilete. Organizatorii au trebuit să limiteze vizitele, doar cîte 50 de persoane o dată, ca să nu streseze urșii prea tare. De altfel, li se fac cu regularitate teste de stres, ca să fie siguri că fac față nebuniei.

În aceste condiții, după ce de luni de zile văd zilnic numai poze și filmulețe cu urși panda, am sucombat maniei naționale și m-am dus să-i văd și eu. Am făcut o mișcare inteligentă și m-am dus într-o zi de marți, cînd toți plozii sînt la școală, și cînd numărul de vizitatori este foarte redus. A fost o experiență grozavă, din toate punctele de vedere. În primul rînd, parcul zoologic respectiv este o minune. Este întruparea unui vis îndrăzneț, iar povestea din spatele acestui vis te impresionează. Acum vreo 20 de ani, un tînăr avocat, devenit consilier financiar, a ajuns prin zonă și a descoperit ruinele unei abații cisterciene, pe un domeniu întins, cu iazuri și copaci seculari, înconjurat de ziduri vechi de cărămidă. Se pare că imaginea romantică a ruinelor i-a aprins imaginația și și-a dorit să cumpere domeniul, neștiind însă prea bine ce să facă cu el. A urmat un lung șir de eșecuri, în încercarea de a obține credite de la bănci, apoi întîlnirea providențială cu un tînăr bancher, care a acceptat să-i acorde un credit.  După ce a cumpărat domeniul, s-a gîndit să-l transforme într-un parc ornitologic. Inițial, lucrurile au mers dezastruos. Lipsa lui de experiență în domeniu a dus la nenumărate greșeli, iar vizitatorii nu au fost atît de numeroși pe cît spera el. Totuși, nu s-a lăsat învins de greutăți și și-a continuat visul. Astăzi, 20 de ani mai tîrziu, domeniul adăpostește peste 4000 de animale, are zone tematice foarte interesante, specifice fiecărui continent, și este un amestec între un zoo modern și un parc uriaș cu grădini superbe și temple exotice.

Iar urșii panda… Aș sta ore în șir să-i privesc. Sînt frumoși, jucăuși, nebunatici, e un adevărat spectacol să-i privești cum se joacă. Am fost cucerită definitiv și ireversibil, deci voi veni cît voi putea de des să-i văd. Vor sta în Belgia 15 ani, așa că e timp destul. Vi-i prezint deci pe cei mai celebri locuitori ai Belgiei:

domnul Xing Hui

 

 

și doamna Hao Hao

 

Belgacom se întoarce

În ultima vreme, spiritele au fost încinse din cauza Belgacom-ului. Nu din cauza serviciilor proaste, cum v-ați aștepta, ci din cauza schimbării directorului. După ce s-a aflat că directorul a cîștigat 2,48 milioane de euro în 2012, lumea a început să bombăne. Domnul director a uitat că el conduce o întreprindere de stat și s-a apucat să critice guvernul (cum ar veni, șeful lui direct) și acțiunile prim-ministrului fără să se gîndească prea mult, spunînd că statul acționează incoerent și că e cel mai rău acționar posibil. Ca să fie dezastrul complet, a mai adăugat că prim-ministrul se interesează de dividendele de la Belgacom ca un copilaș care așteaptă cadoul de la Moș Nicolae… Cum prim-ministrul avea un salariu de șase ori mai mic, rezultatul a fost previzibil: marele patron și-a pierdut postul. După care a plîns prin presă că regretă și că el nu vrea să plece de la Belgacom, pe care-l iubea sincer.

 

După demitere, au căutat un alt director. Între timp, prim-ministrul milita pentru reducerea salariilor managerilor din companiile de stat. Am scris mai demult despre salariile lor nesimțite și despre propunerea de a le limita la 54 000 euro pe lună. Propunere care a rămas ca în Caragiale, adică e sublimă, dar lipsește cu desăvîrșire. Căci noua directoare are un salariu cu mult mai mare. Cumva explicabil, fiindcă limitarea salariilor se referea doar la directorii generali, nu și la ceilalți. Iar la Belgacom existau vreo șase directori mai mici, care cîștigau 95 000 euro pe lună.

 

În fine, cum numirea unui nou director nu a îmbunătățit cu nimic serviciile, s-au gîndit să schimbe numele companiei. Chestie care, în viziunea directoarei, ar duce la economii… Nu prea văd de unde, mai ales că vor trebui să schimbe toate firmele magazinelor, să imprime cu noua siglă toate documentele etc. Or fi economii în stil belgian și nu mă pricep eu…

 

Săptămîna trecută, mă sună un tip pe mobil, care se prezintă a fi de la Belgacom. Și care începe să-mi turuie o poezie cum că voi primi o reducere de 5 euro pe lună, timp de un an. Hmm, după ce au mărit de două ori tarifele doar într-un singur an, nici nu știu dacă minunata reducere acoperă creșterea tarifelor. După ce și-a spus poezia, omul m-a întrebat dacă am înțeles tot ce mi-a povestit și dacă am întrebări. Păi ce întrebări aș putea să am ? Nici nu știam dacă să-l iau în serios - mi-a spus că eu nu trebuie să fac absolut nimic, el doar a sunat să mă informeze. După ce s-a bîlbîit de cîteva ori, încercînd să-mi pronunțe numele, m-a întrebat dacă sînt de origine iugoslavă. L-am lămurit că nu, apoi am terminat convorbirea, complet nelămurită. Atunci cînd au modificat tarifele, n-a catadicsit nimeni să mă anunțe, am descoperit cînd a venit factura. Acum nu am înțeles utilitatea acestui telefon, dacă eu tot nu aveam nimic de făcut. Doar așa, ca să consume banii aiurea și să-și țină ocupați angajații. După cîteva zile, am primit și o scrisoare de fix două rînduri de la Belgacom, prin care îmi confirmau acordarea reducerii. Deci economiile prevăzute de noua directoare debutează bine: nu doar că angajații sună clienții fără vreun motiv serios, dar mai consumă și hîrtia (plus timbrele) pentru scrisori. Îi prevăd o carieră minunată doamnei !