Iată şi pozele promise din parcul de la Keukenhof, Olanda.
miercuri, 8 mai 2013
Noi aventuri cu trenul
Săptămîna trecută am hotărît să merg în Olanda, cu o colegă de birou, să vedem
lalelele înflorite. Trebuia să ajungem la Leiden, care e cel mai apropiat oraș
de cîmpurile cu lalele. Distanța de la Bruxelles: 185 km. Timp de călătorie
normal: 2 ore. Timp real…. aici începe povestea.
În trecut, am făcut de multe ori drumul Bruxelles-Amsterdam cu trenul, așa
că știam și orarul trenurilor, și toate gările pe de rost. Spre surprinderea
mea, nu am reușit să mai găsesc nici un tren pe site-ul căilor ferate belgiene.
După multe cercetări și telefoane la serviciul de relații cu clienții, aflu că
nu mai există tren direct spre Olanda. V-am povestit în primul articol despre
trenurile belgiene că anul trecut au încercat să facă un tren rapid, dar care a
circulat doar o lună și a fost retras din motive de securitate. După ce l-au
retras, nu au mai reușit să pună altul în loc. Așa că, în loc de cele 12-16
trenuri pe zi spre Amsterdam, acum nu mai există nici unul. Singura variantă e
să iei trei trenuri și să faci patru ore pînă acolo. Bun, pînă la urmă m-am
resemnat cu ideea. În fond, n-a murit nimeni din asta.
M-am apucat să rezerv bilete pe internet. După zeci de rubrici completate
(aici trebuie să-ți dai numele cînd iei bilet, că sînt nominale), site-ul s-a
blocat. Am repetat operațiunea de mai multe ori, dar de fiecare dată, exact
înainte să fac plata, se bloca. Între timp, am început să primesc mailuri de la
ei: am văzut că vreți să cumpărați bilete, dar nu ați finalizat operațiunea. Ce
s-a întîmplat, nu mai continuați ? Vă așteptăm cu interes pe site-ul nostru. După
ce le-am zis ceva despre mama lor printre dinți, am dat din nou telefon la
relații cu clienții. Mi-au găsit rezervarea în sistem, dar nu se salvaseră
toate datele. Aveau numele meu, dar nu și al colegei mele. A început circul,
căci colega e portugheză și are două prenume și patru nume de familie. Pune-te
și dictează pe litere unui belgian tot șirul de nume… Într-un final, am reușit
să ne înțelegem. Apoi, am vrut să plătesc, cu cardul meu belgian evident. Nu se
poate ! Puteți plăti cu cardul obișnuit pe internet. Dar dacă vreți să
cumpărați biletele prin telefon, nu acceptăm decît plata cu carduri de credit. Ok,
dau datele de pe cardul de credit din România, care și așa era găurit ca un
șvaițer. Într-un final apoteotic, primesc biletele pe mail. Nu pocise numele
colegei mele decît de vreo trei ori…
În concluzie, m-am sculat la 6 dimineața, într-o duminică (cine știe,
cunoaște ce înseamnă asta pentru mine), ca să ajung să iau trenul de 7.30. Am
luat primul tren pînă la Antwerpen, apoi am luat altul spre Rotterdam și
ultimul de la Rotterdam la Leiden, unde am ajuns la 11. Am făcut un tur prin
oraș, apoi am găsit un restaurant chinezesc și ne-am îmbuibat zdravăn, după
care am plecat spre parcul cu lalele (urmează poze !).
Spre ora 17, eram deja obosite și ne-am gîndit să pornim spre casă.
Olandezii erau super organizați, autobuzele spre gara din Leiden veneau la 3-4
minute și, deși erau cîteva sute de oameni la coadă, se mișcau incredibil de
repede. În gară, ne-am gîndit să căutăm o legătură mai bună, ca să nu mai facem
atîtea ore pe drum. Am fost la ghișeul de informații, unde un olandez
binevoitor (dar uimit că voiam să mergem tocmai la Bruxelles, unde nu sînt trenuri)
ne-a tipărit pe o foaie toate legăturile posibile. Reieșea că ajungem acasă abia la 22.35… În
final, am hotărît să luăm primul tren spre sud și să schimbăm după capul
nostru, încercînd să ajungem la graniță (de unde speram noi să existe trenuri
mai dese). Dar socoteala noastră, deși logică, nu s-a pupat cu orarul
belgienilor. Am ajuns la graniță la 21.10, iar trenul spre Belgia plecase la
21.08. De ce o fi atît de greu să potrivești orarul cu cîteva minute, ca să
nu-i faci pe oameni să piardă legăturile, nu știu… Cert e că nici de la graniță
nu exista tren direct spre Bruxelles, doar spre Antwerpen. Unde am așteptat
încă jumătate de oră trenul spre Bruxelles, plimbîndu-ne prin gara friguroasă.
Și am ajuns exact cum ne prezisese olandezul, la 22.35. Deci am făcut cei 185
de km în doar patru ore ! Nu vă mai
povestesc de diferența dintre trenurile olandeze rapide și melcii rablagiți (și murdari !) belgieni, de gările frumoase din Olanda și haltele mizerabile din Belgia… E de
la sine înțeles.
După această minunată excursie, în care am petrecut opt ore pe trenuri, ca
să stau trei ore într-un parc cu lalele, mi-am dat seama că planurile mele de a
vizita des Olanda au fost sabotate. Nu se știe cînd vor fi repuse în circulație
trenurile între cele două țări… M-am consolat cu ideea că măcar pot merge în
Luxemburg. Dar ieri am citit în ziar că nu mai există tren direct nici spre
Luxemburg, trebuie să schimbi la graniță. Luxemburghezii nu le mai dau voie
belgienilor să intre cu trenurile lor în țară, din motive de securitate
feroviară.
Iar ca să sublinieze încă o dată calitatea deosebită a căilor ferate
belgiene, zilele trecute a deraiat un tren cu produse chimice (s-a lăsat cu
morți și răniți, ca de obicei). Nimeni nu s-a agitat prea tare, doar se înscrie
în statistica de 2-3 accidente grave pe an…
joi, 2 mai 2013
1 mai muncitoresc
Pentru a sărbători cum se cuvine ziua de 1 mai, am muncit la greu. Toate lucrurile
pe care le-am tot amînat pînă acum le-am planificat să le fac în ziua respectivă.
Așa că nu am prea profitat de ziua liberă. Am dormit ceva mai mult, ce-i drept,
dar restul zilei l-am petrecut robotind prin casă. Am reușit să termin de
despachetat ultimele cutii trimise de acasă, am aranjat haine în dulapuri,
mi-am făcut un dosar pentru contracte și facturi (care au început deja să vină,
din păcate), apoi am frecat băile și bucătăria. Seara eram atît de obosită,
încît am uitat să mă uit la unul dintre serialele mele preferate.
Între timp, am avansat și pe alte planuri: am reușit să-mi trimit actele
pentru permisul de rezidență (a cărui obținere durează două luni) și am reușit
să-mi găsesc medic de familie. Am fost la o doctoriță, care are cabinetul pe
strada vecină, și de la care am luat trimitere la neurolog și la
kinetoterapeut. Ca să obțin o programare la neurolog (sau la oricare alt medic
specialist) durează între șase și opt săptămîni. Deci e bine să-ți programezi
bolile cu două luni înainte… La kinetoterapeut încă nu am fost, urmează să văd
cînd mă pot programa. Consultația la medicul de familie a fost 25 de euro, din
care societatea de asigurări îmi rambursează 85%. Doctorița a fost drăguță și
mi s-a părut foarte competentă, mi-a pus o mulțime de întrebări. Printre altele,
m-a întrebat cum stau cu vaccinurile, dacă sînt la zi cu ele. Eu m-am blocat,
gîndindu-mă că nu am mai făcut un vaccin din copilărie… Am aflat că aici se
face cu regularitate vaccin anti-tetanos, pentru că încă mor mulți din cauza
asta. (Colega mea româncă spune că mor fiindcă sînt psihopați și-și bat cuie în
venă…) Avînd în vedere că nu e obligatoriu, i-am spus doctoriței că prefer să
nu-l fac.
Urmează să-mi mai caut și un dentist, de preferință tot în cartier, dar
aici nu am nici o urgență. Mai am de rezolvat și problema piscinei, căci ar
trebui să mă duc la înot măcar o dată pe săptămînă. Dar și aici întîmpin
diverse greutăți: ori au orar de alăptat (8-12 și 14-16, închis sîmbăta și
duminica), ori sînt prea departe de mine și va trebui să-mi iau abonament pe
toate liniile ca să ajung acolo. Am găsit vreo trei pe care trebuie să le
testez, nu numai din punct de vedere al calității, ci și al distanței de casă. Între
timp, îmi place din ce în ce mai mult cartierul în care locuiesc și mă gîndesc ca
la anul să-mi caut locuință tot în zonă. Ar fi de preferat să aibă lift, deși
asta e cam greu, fiindcă e un cartier de case, majoritatea vechi, și nu au
lifturi. Dar, cu puțin noroc, poate voi găsi ceea ce caut. În fond, am văzut că
există și cîteva bloculețe sau case mai noi. Dar pînă la anul mai e destul timp…
marți, 23 aprilie 2013
Furtul, sport european
Mai țineți minte celebrul sistem antifurt de la calculatoarele Comisiei,
dintr-una din primele mele postări ? Între timp, am descoperit că nu numai
calculatoarele au tendința să dispară din birouri. Peste tot pe unde mergi sînt
afișe care te avertizează că se fură. La noi în clădire sînt afișe cu "nu
încurajați furtul, nu lăsați nimic de valoare pe birouri, că dispare",
"țineți totul sub cheie". Probabil că la alții situația e mai
dramatică, de vreme ce zilele trecute am fost la un training și am văzut în
clădirea respectivă un afiș nou, cu "nu lăsați nimic de valoare chiar și
încuiat în sertar sau dulap, că e prea tentant".
Ieri, în timpul unei ședințe din acelea în care se discută la infinit, dar
nu se ia nici o decizie, a adus cineva vorba despre inventar. Oamenii păreau
liniștiți, că ei au făcut inventarul materialului informatic și al aparaturii
și totul e în ordine. Colega mea româncă întreabă șocată cum adică e totul în
ordine, cînd pe ultima listă apar o mulțime de obiecte dispărute. Ne lipsesc trei
imprimante, patru calculatoare de birou, trei laptopuri, șase videoproiectoare
și două servere. Oamenii, zen în continuare, nu înțelegeau întrebarea. Da, într-adevăr,
nu le-am mai găsit la ultimul inventar, dar unde e problema ? Că dispar mereu,
tot felul de lucruri. Cîte ecrane cu plasmă și echipamente audio au dispărut, doar
n-ar trebui să ne impacientăm pentru cîteva calculatoare ? Colega mea, tot mai
șocată: da, dar ne lipsesc și două servere, care sînt cîteva mii de euro
bucata. Cum naiba au dispărut serverele, că doar sînt ditamai mașinile ? Nu-s
ușor de scos din clădire… Oamenii chiar nu pricepeau de ce ne agităm atîta. Nu
le-am găsit la inventar, deci au dispărut, în consecință le declarăm lipsă la
inventar și cerem casarea lor, e foarte simplu. Nimeni nici măcar nu lua în
calcul posibilitatea de a face o mică anchetă sau de a se întreba care e soarta
obiectelor. Sînt atît de obișnuiți cu ideea că totul se fură, încît li se pare
deja normal. Oricum, concluzia a fost că nu e treaba noastră că se fură, noi
trebuie doar să declarăm că s-au furat și să le scoatem de pe inventar.
Și atunci, de ce să mă mai mir dacă la noi, cînd te duci la biroul de
rechizite și ceri pixuri, te întreabă de care vrei, din cele ieftine, de pus pe
birou, care se fură rapid, sau din cele scumpe, pe care trebuie să le ții în
sertar dacă nu vrei să rămîi fără ele…
luni, 22 aprilie 2013
Casă, dulce casă
V-am rămas datoare cu nişte poze... Acum, dacă tot am intrat în rîndul lumii şi am internet, încerc să mă achit de datorie.
Iată cum arată casa mea:
Între timp, pe terasă a răsărit şi o antenă satelit, să fiu în ton cu vecinii.
Iată cum arată casa mea:
Între timp, pe terasă a răsărit şi o antenă satelit, să fiu în ton cu vecinii.
marți, 16 aprilie 2013
Războiul meu cu Belgacom-ul
Cu mult înainte de a mă
muta în noua casă, am început să fac cercetări cu privire la contractele cu
furnizorii. Am început cu ce era mai rău, adică cu Belgacom, principalul
furnizor de internet, TV, telefonie. Știam că durează foarte mult să-ți instaleze
ceva, așa că am făcut din timp (27 martie) cerere de instalare pentru TV+
internet. Speranța mea inițială de a prelua contractul foștilor locatari s-a
dus pe apa sîmbetei, pentru că s-a dovedit a fi nu numai prea costisitoare (70
de euro), dar și prea complicat de realizat. Așa că am cerut încheierea unui
nou contract, avînd de ales între a-mi instala singură totul (30 de euro) sau a
aștepta să vină un tehnician care să facă treaba (100 de euro). Am ales,
evident, varianta cea mai puțin costisitoare, aceea de a face singură
instalarea. Pentru cei 30 de euro urma să primesc un pachet cu toate cele
necesare: modem, decodor pentru televizor, cabluri etc.
Între timp, după cum am
mai scris, am primit o scrisoare de la Belgacom prin care mă anunțau că
prezența unui tehnician este necesară pentru activarea serviciului. În
principiu, acesta urma să vină pe 15 aprilie, dar data trebuia confirmată cu
cîteva zile înainte. Cum pe 12 aprilie încă nu primisem nici o veste de la ei,
și nici pachetul nu sosise, m-am hotărît să-i sun. Serviciul de relații cu
clienții e la fel de mirobolant ca și restul companiei: toți sînt foarte
politicoși, dar practic nu te ajută cu nimic. Cînd am reclamat că nu sosise
pachetul, mi s-a spus că acesta fusese expediat. I-am rugat totuși să verifice
încă o dată unde este și, stupoare, pachetul era de negăsit. - Da, îl vom mai
expedia o dată și poate îl primiți pînă pe 17 aprilie. - Bun, spun eu, atunci
anulăm vizita tehnicianului de pe 15 aprilie. - Nuuu, tehnicianul vine în
continuare. - De ce să vină, întreb eu, dacă la data respectivă nu voi avea
pachetul cu cablurile și aparatura ? - Nu contează, că oricum tehnicianul nu
venea să instaleze ceva, instalarea o veți face dumneavoastră, așa cum ați
cerut. Tehnicianul vine doar să verifice prizele și să activeze serviciul.
Știind cum funcționează
sistemul, îi întreb la ce oră vine tehnicianul. - Nu putem preciza ora, mi se
spune. - Ok, dar vă anunț că nu am de gînd să-mi iau concediu pentru a-l
aștepta toată ziua. Cum procedăm ? - Nici o problemă, vă vom anunța telefonic
cu 30 de minute înainte, ca să puteți veni acasă. - Aveți mobilul meu, da ? (Nu
numai că îl trecusem în cererea inițială, dar mă înscrisesem după aceea și pe
net, în baza lor de date). - Da, sigur că îl avem. - Puteți verifica, vă rog ? –
Ups, nu-l găsesc nicăieri, se pare că nu figurează în baza noastră de date. Dau
numărul de mobil încă o dată și stabilim că voi fi sunată luni, înainte să vină
tehnicianul. Întreb, din pură curiozitate, de ce mi-au trimis scrisoarea în
olandeză, și nu în franceză, cum ar fi fost mai normal. De unde știau ei că
înțeleg limba ? Tipul de la helpdesk nu înțelege întrebarea. Îmi spune senin că,
de vreme ce am sunat la ei, la serviciul de relații cu clienții în olandeză, se
presupune că știu limba. Eu îi spun că am sunat la numărul indicat în
scrisoarea lor, nu știam în ce limbă e helpdeskul. Tot nu înțelege, dar mă
întreabă politicos dacă vreau să primesc toată corespondența în franceză de
acum încolo. Îl las în plata domnului și sper să se rezolve cît mai rapid tot
balamucul. Mă gîndesc că poate o fi din cauza cartierului unde locuiesc, o fi oficial
de limbă olandeză și nu știam eu… Însă colega mea portugheză, care locuiește
într-un alt cartier, francofon, îmi spune
că și ea a primit scrisoarea tot în olandeză, din care nu a înțeles nimic. Deci
se pare că Belgacomul susține partidul separatiștilor flamanzi…
Vine ziua de luni, 15
aprilie. În pauza de prînz dau o fugă pînă acasă, să mănînc ceva. Un vecin îmi
spune că m-a căutat un tehnician de la Belgacom cu vreo oră în urmă, nu m-a
găsit și a plecat… Mă întorc la birou și sun din nou la serviciul de relații cu
clienții. –Nu ne ocupăm noi de asta, ci dispeceratul. Sunați la ei. Sun la
dispecerat, evident nu aveau numărul meu de mobil, deci tehnicianul nu a avut
cum să mă sune. Reușesc să fac o nouă programare, pentru marți după-amiaza. Mai
las o dată numărul de mobil, care tot nu figura în baza lor de date și sînt
asigurată că voi fi sunată în timp util, ca să dau o fugă pînă acasă. Profit de
ocazie și întreb din nou de soarta pachetului. Nu se știe unde este, dar mi se sugerează
să încerc direct la magazinul de unde ar fi trebuit să-l ridic, că poate sosise
între timp, dar nici ei nu au avut mobilul meu, să mă anunțe. Dacă nu,
Belgacomul urma să mă resune a doua zi. După serviciu, trec pe la magazinul respectiv,
unde pachetul aștepta din 4 aprilie, tocmai voiau să-l returneze la Belgacom,
pentru că nu fusese ridicat de nimeni. Fericită, n-am mai comentat nimic și
l-am cărat pînă acasă. Am umplut masa de prize, cabluri și cărticele cu
instrucțiuni și m-am apucat de instalare. După mai multe încercări și lecturi cap-coadă
ale manualului, am reușit să cablez totul corect, dar evident nimic nu
funcționa pînă nu venea tehnicianul-minune să activeze serviciul.
Marți la prînz ajung
acasă, să-mi fac o supă… Cînd tocam ceapa mai abitir, sună interfonul.
Tehnicianul de la Belgacom ! Evident, nici vorbă de apel telefonic cu 30 de
minute înainte. Nici nu am îndrăznit să mai întreb, de teamă să nu primesc a
zecea oară același răspuns: nu aveam mobilul dumneavoastră. În fine, a meșterit
vreo 20 de minute la priză, căci aparatura livrată în pachet de fapt nu era cea
bună, așa că trebuia înlocuită. Întreb dacă nu era mai simplu să trimită din
prima priza corectă. Nu, că oricum
trebuie să treacă tehnicianul să verifice. Cu ocazia asta, înlocuiește și priza
cu una mai bună.
În final, după doar trei
săptămîni de așteptare, AM INTERNET !!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

























