Aventurile cu mobilă continuă...

După ce am ajuns pe faimoasa listă de așteptare pentru dulap, a început să mi se strîngă inima de grijă, fiindcă n-aveam nici o garanție că dulapurile vor veni la timp și nu voiam să ratez șansa. Eram foarte fericită că găsisem un dulap cu culoarea potrivită, asortat cu comoda din camera respectivă, fiindcă am oroare de mobilă „desperecheată”.  Drept urmare, în fiecare zi urmăream site-ul magazinului, să văd dacă dulapul meu a sosit sau nu. Cu fiecare zi în care pagina menționa tot „stoc indisponibil”, îmi scădea moralul. În fine, cu trei zile înainte de data prevăzută pentru livrare, apare pe site „stoc limitat”. Fiindcă e limpede că, dacă ești comerciant belgian și vezi că nu mai ai ceva pe stoc, dar clienții se bat pe lista de așteptare, în nici un caz nu comanzi un număr suficient de exemplare. În Belgia, stoc limitat înseamnă de obicei 1-2 bucăți. Dacă au patru bucăți, e deja un stoc suficient și nu-și mai bat capul cu comenzi suplimentare. Fericită, sun la magazin, să mă asigur că mi-au trecut dulapul pe comandă. Între timp, mai adăugasem și un suport de DVD-uri, dacă tot venea camionul la Bruxelles. După ce obțin confirmarea că am dulap și că livrarea a rămas la data stabilită, întreb și dacă au primit banii și e totul în regulă cu plata. Ah, nu, apare că n-ați plătit tot. Să-mi stea inima-n loc, nu alta ! În final, ne lămurim că cei 1 000 de euro ajunseseră în contul lor, dar îmi mai rămîneau de plată dulapul, suportul de DVD-uri și montajul. Întreb, timid, dacă au idee la ce oră ajung la mine, fiindcă nu pot să-mi iau concediu toată ziua. Nu se știe de pe acum, vă anunțăm noi cu două zile înainte să venim. Adică mîine, spun eu. Da, așa e, astăzi nu știm, dar vom afla mîine la cît venim și vă anunțăm. A doua zi, am așteptat cu interes să văd dacă mă anunță cînd vin, cu gîndul că, dacă nu, îi sun eu în ziua următoare. Am primit un sms abia seara tîrziu… dar tot e bine că l-am primit.

 

În ziua fatidică, mi-am luat liber jumătate de zi și am stat acasă, să aștept băieții cu mobila. Apare un tip tatuat, perforat pe peste tot, cu inele în urechi și cu blugii căzuți în vine (ultimul răcnet al modei de cartier), care-mi zice că o să apară și colegul, de îndată ce găsește unde să parcheze camioneta. Apare și colegul, care arăta ca un paznic de discotecă, plin de mușchi și ras în cap. În fine, cară amîndoi o grămadă de cutii în casă, apoi se apucă de montat, unul într-o cameră, unul în cealaltă. Tatuatul monta suportul de DVD-uri și canapeaua, celălalt scaunul de birou și dulapul. Iar eu pendulam dintr-o cameră într-alta, să urmăresc progresul lucrărilor. La un moment dat, constat uluită că dulapul la care lucra nenea cu mușchi era de complet altă culoare decît ce comandasem eu. Îi arăt poza de pe site, unde dulapul era de culoare deschisă, aproape gălbuie, și uni. Dulapul la care muncea tipul era bej închis, spre gri și cu striații. Tipul cade de acord cu mine că nu e nicidecum aceeași culoare și sună la firmă, să comunice că clientul e nemulțumit de culoarea dulapului. Tanti de la firmă ne spune că nu e nici o greșeală, codul de produs e corect și, oricum, ei nu au decît două culori, gri șobolan (culoarea națională) și bej-gri deschis. Păi și imaginea de pe site ? Ah, aia nu e făcută de noi, e poza pe care am primit-o de la producător. Da, e altă culoare, dar nu ne-a interesat acest aspect. Mai vreți sau nu dulapul ? Ce să mai zic ? Era fix culoarea pe care o văzusem în showroom-ul lor și care nu-mi plăcuse deloc, dar nici să rămîn fără dulap n-aș fi vrut… așa că am cedat și am zis că-l păstrez. 

 

Deprimată că n-am reușit să am dulapul pe care mi-l doream, mă mut în cealaltă cameră, la tînărul tatuat. Cînd a terminat de montat suportul de DVD-uri, constat că are o zgîrietură destul de urîtă pe peretele de sticlă. I-o arăt, e de acord cu mine că e vizibilă și nu arată prea bine, așa că mă întreabă ce prefer: să-mi facă o reducere de preț sau să-mi înlocuiască panoul respectiv. Cum nu am sînge belgian, nu mă interesează banii, ci calitatea, așa că refuz reducerea de preț oferită și optez pentru înlocuire. Sunăm din nou la firmă, tanti zice că o să-l înlocuiască de îndată ce vor primi marfă. Păi apare că-l aveți pe stoc, zic eu. Ce-i drept, pe site era trecut celebrul „stoc limitat”, deci mai aveau unul sau două. Da, dar ce scrie pe site nu corespunde cu realitatea, că poate am vîndut deja marfa între timp. Și nu aveți un calculator, să vedeți stocurile în timp real, întreb eu, în naivitatea mea. Evident, actualizarea stocurilor e o treabă mult prea complicată, ce necesită specialiști. Uitasem cu cine aveam de-a face… Rămîne că mă vor suna ei în curînd, ca să-mi înlocuiască piesa. Cînd vor mai primi marfă, adică. La plecare, tatuatul îmi șoptește conspirativ că pot să sun și eu la firmă, dacă văd că trece timpul și nu mă contactează nimeni. Înainte să plece, a trebuit să plătesc ce comandasem suplimentar plus montajul, aproape 400 de euro. Cu toate telefoanele la firmă și discuțiile aferente, au reușit să piardă 1h20 cu montajul, echivalent cu 100 de euro. Scoate tipul un POS, să facem plata cu cardul (mă avertizaseră de la magazin că, de data asta, nu vor accepta cash). Încearcă de cîteva ori, dar aparatul nu mai avea baterie, deci nu se putea folosi. M-am scociorît prin geantă de bani și am reușit să încropesc suma, din bancnote de 5, 10 și 20 de euro. Bacșiș nu le-am mai dat, că nu mai aveam de unde.

 

Evident, nu m-a mai sunat nimeni pentru înlocuirea piesei cu defect. Pe site, apare în continuare „stoc limitat”. Momentan, n-am nervi să-i sun și să-i iau la întrebări, fiindcă sînt ocupată cu căutatul unei măsuțe, iar toate magazinele care au modele cît de cît decente au termen de livrare 3-4 luni. De căutat covoare încă n-am curaj să mă apuc… Poate mai încolo, cînd îmi revin cu nervii. Deocamdată, mă gîndesc serios să-mi comand o măsuță de pe Amazon. S-ar putea să nu corespundă poza de pe site cu ceea ce voi primi, dar sînt deja obișnuită...