luni, 3 noiembrie 2014

A venit toamna, opriți munca și spălatul !

Dacă „codrul e frate cu românul”, atunci greva e soră cu belgianul. Fiindcă nici n-am vorbit bine despre greve, că s-a anunțat un alt val. După căi ferate, supermarketuri și poștă, au făcut și polițiștii grevă. Mai întîi, au defilat prin oraș cîteva sute, pentru că vor să iasă la pensie la 58 de ani, nu la 60 cît prevede legea actuală. Lege după care noi vom ieși la 67 de ani, dar să nu ne comparăm cu polițiștii…După marș, s-au gîndit să facă și ei grevă, dar una mai specială, ca de polițiști belgieni. Respectiv, s-au gîndit să muncească. Au anunțat controale suplimentare pe aeroport, unde au creat un haos total, mai ales că era perioada de vacanță școlară și erau mai mulți pasageri ca de obicei. După ce au dat peste cap aeroportul, unde se formaseră cozi imense la controlul pașapoartelor, fiindcă domnii citeau acum pagină cu pagină, motivînd că ei fac un control amănunțit, s-au mutat la Gara de Sud, de unde pleacă Eurostarul spre Londra, să-i mai amețească și pe călătorii de acolo.
 
Iar azi sindicatele au anunțat începutul sezonului de greve de toamnă. Joi 6 noiembrie este grevă națională. La Bruxelles va fi miting toată ziua, cu defilare prin tot orașul, iar poliția a anunțat deja că traficul va fi perturbat și a rugat șoferii să evite să intre sau să circule în oraș cu mașina. Doar trenurile vor circula cît de cît, dar vor fi pline cu sindicaliștii care vin din alte orașe spre Bruxelles. Deci va fi un haos garantat. Mai rău e că și transportul în comun participă la grevă, iar acum stau foarte departe de centru și n-am cum să ajung pe jos la serviciu. Nu știu cum o să mă descurc… Ziua următoare, pe 7 noiembrie, e grevă în închisori. Despre situația din închisorile belgiene o să scriu un articol aparte, fiindcă sînt prea multe de spus aici. În fine, căile ferate, care abia au terminat o grevă și tocmai gestionează niște accidente (da, iar s-au mai bușit niște trenuri și s-a lăsat cu răniți), au anunțat că mai vor să facă o grevă, în perioada 7-23 noiembrie. Pentru greva neanunțată de data trecută, conducerea a aplicat pedepse „dure”: tuturor greviștilor li s-au oprit 12,50 euro din salariu.
 
După ziua de grevă națională, mai avem și greve regionale: pe 24 noiembrie, 1 decembrie și 8 decembrie (din nou la Bruxelles). După ce s-au antrenat și regiunile, o luăm din nou de la capăt, cu o nouă zi de grevă națională, pe 15 decembrie, cînd se pare că nici avioanele nu vor mai zbura. În aceste condiții, mă întreb cine mai muncește în țara asta. Ce-i drept, întrebarea asta mi-o pun de cînd am venit în Belgia și tot n-am găsit un răspuns… Apropo, o grevă scurtă, de juma' de zi, a fost și la federația de fotbal, ca protest pentru concedierea personalului. Asta ca să nu fie nici o îndoială că toată lumea face grevă pe aici.
 
A doua mare problemă e penuria de energie. După cum v-am spus, ne pasc niște întreruperi de curent iarna asta. Pe lîngă sfaturile (idioate) date de miniștri pînă acum, guvernul a lansat și un site cu sfaturi utile. Se reiterează ideea că trebuie să economisim drastic curentul între 17-20. Pe lîngă interdicția de a spăla rufe, vase sau propriul corp, ni se oferă și alte idei minunate de economisire. Să nu mai folosim periuța de dinți electrică, să scoatem încărcătorul de mobil din priză, să nu deschidem ușa cuptorului cînd gătim (ca să vedem în ce stadiu e friptura), să nu gătim mai multe feluri de mîncare (minunat, trăiască raționalizarea!), să nu fierbem mai mult de o cană de apă pentru ceai, să deschidem frigiderul o singură dată și să scoatem tot ce avem nevoie din el… Dacă spălăm totuși rufe, să le spălăm numai cu apă rece și să nu folosim uscătorul după aceea. Să nu mai folosim calculatorul, ci doar laptopuri sau tablete, care să meargă pe baterie și pe care să le încărcăm doar noaptea. Iar la serviciu să nu mai luăm liftul, ci să urcăm pe scări. În sine, sfaturile n-ar fi chiar rele (ecologiștii probabil că le adoră), însă sînt total impracticabile. Ca să nu mai spun că generează panică și că impresia generală e că ne pregătim de război. Iar eu lucrez la etajul 7, cu niște scări fooaarte lungi între etaje, și n-am de gînd să-mi dau duhul în fiecare zi. Cît despre restul sfaturilor, se vede că belgienii n-au trăit în perioada ceaușistă și n-au experiență cu restricțiile: au uitat să interzică uscătorul de păr, telefonul fix, aspiratorul și mașina de tocat. Dar mai e vreme, oamenii abia acum învață…
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu