Greve, furtuni și alte banalități

A venit toamna, deci a început sezonul furtunilor. Aici, lumea se panichează atît de tare, încît avertizările de furtună ajung ca în povestea cu Petrică și lupul: de cele mai multe ori nu se întîmplă mai nimic. Dar, de fiecare dată, belgienii fac pregătiri ca pentru dezastre apocaliptice: se închid toate parcurile din oraș, mașinile nu mai au voie să circule prin pădure și toată lumea se baricadează în case, să urmărească furtuna la TV. E adevărat că pe coastă situația e destul de serioasă, fiindcă vînturile suflă cu peste 80 km/h și fiecare furtună din Marea Britanie, după ce face ravagii pe acolo, traversează canalul Mînecii, și-și face nițel de cap și prin Flandra. Dar Bruxelles-ul e suficient de departe ca să nu fie afectat, deci panica e inutilă. Anul trecut am avut doar 3-4 furtuni zdravene, cînd într-adevăr am avut senzația că o să zboare acoperișul de pe casă și n-am putut să închid un ochi toată noaptea din cauza vijeliei. Să vedem ce mă va aștepta și toamna/iarna asta…

Între timp, s-a mai găsit un motiv de panică: criza energetică. Nu știu dacă din motive de ruși care taie gazele sau de belgieni care nu știu să se administreze, dar sîntem amenințați cu întreruperi de energie. Prin oraș e plin de afișe cu "Blackout is no fun" (nu zău !), iar ziarele publică hărți cu zonele care vor fi cele mai afectate de întreruperile de curent. Poți să cauți și pe internet, în funcție de adresă, să vezi ce te paște… Mai nou, ministreasa flamandă a energiei a venit cu o propunere genială: să nu mai folosim aparate electrocasnice, să nu mai facem duș și nici să nu spălăm vase între 17-20. Mă întreb dacă la ora 20, cînd toți belgienii vor băga în priză aparatele și va cădea instant rețeaua națională, va mai conta faptul că s-au economisit nu știu cîți kilowați… Doamna ministru nu e singura cu idei crețe: cei de la pompe funebre presează guvernul să aprobe o lege prin care cadavrele să nu mai fie incinerate (consum mare de energie, deh), ci dizolvate în hidroxid de potasiu. Cică așa e mai ecologic… Eu știam că și soda caustică ajută, dar poate întrebăm și la mafioți, că sigur știu și ei metode de-astea bio, care nu consumă curent.

Toamna e și sezonul grevelor. Ce-i drept, aici sînt greve tot timpul, dar toamna se înmulțesc dramatic. Au fost cîteva zile de grevă la căile ferate, că tot mergeau foarte bine. Citisem recent că trenul Oostende-Paris transportă în medie patru călători pe zi ( nu e o greșeală, pe zi, nu pe oră), dar nu va fi scos din noul mers al trenurilor. Să nu cumva să-și reducă pierderile și să devină profitabili, că nu-s obișnuiți cu asta și s-ar putea să li se facă rău. Au introdus în schimb un tren direct spre Amsterdam, pe care-l așteptam de doi ani, dar care face cei 200 de km în 3h20… În curînd se anunță grevă și la aeroport, evident, exact la sfîrșitul unei perioade de vacanță școlară, cînd e un număr crescut de pasageri și cînd se poate crea cît mai mult haos. Am înțeles că și poșta vrea să intre în grevă. Și ei munceau excesiv de mult, cu program de 9-17, ca să nu te poți duce nici înainte, nici după serviciu. Ca să pună capac, au intrat și supermarketurile în grevă. Zilele trecute au fost peste 100 de supermarketuri Delhaize închise, ceea ce n-a făcut decît să trimită toți clienții la concurență, să le sporească ălora vînzările. Deocamdată, cei de la transportul în comun văd că se abțin, dar nu e vremea pierdută… Oricum, sindicatele au anunțat că pe 15 decembrie va fi o zi de grevă națională, în toate sectoarele. E cazul să-mi fac provizii serioase și să cumpăr lumînări, că poate pînă atunci ne taie și curentul…

Între case

Am mai trecut un hop - golitul apartamentului din România. Am muncit o săptămînă la golit sertare și triat lucruri (să trăiască rudele care m-au ajutat !), am mai aruncat zeci de saci de hîrtii și de mărunțișuri și am dat cadou haine, plante și tot ce-mi mai prisosea prin casă. În pauzele de curățenie, am fost la cumpărături, să fac provizii de zacuscă și dulcețuri, să am ce mînca la iarnă.

Cînd au venit cei de la firma de mutări eram deja stoarsă de puteri și nu-mi doream decît să se termine cît mai repede corvoada. Dar au fost atît de profesionişti, încît mi-au luat o mare povară de pe umeri şi au făcut ca întregul proces să fie total lipsit de stres. Am fost foarte impresionată de viteza şi de îndemînarea cu care au făcut totul, de la împachetat farfurii şi pahare, la dezasamblat mobilă. După ce au terminat de încărcat totul în camion (141 de colete !) şi au plecat, am rămas în casa goală. Chiar dacă ştiu că trebuie să fac pasul ăsta, mă încearcă un pic de tristeţe la gîndul că mă despart definitiv de un loc în care am trăit 24 de ani. Pînă acum, am tot făcut naveta între Bruxelles şi Bucureşti şi am venit acasă aproape o dată pe lună. Nici măcar nu îmi luam bagaje cu mine, fiindcă aveam tot ce-mi trebuia acasă. De acum înainte, însă, acasă nu mai există... Probabil că voi ajunge mult mai rar la Bucureşti, doar dacă voi avea treabă sau dacă mă va mîna dorul de prieteni. Şi va trebui să-mi iau bagaj, ca în orice vacanţă, şi să văd unde voi dormi.

Plecarea din România a fost cu peripeţii, fiindcă am plecat cu maşina, cu o prietenă. Am fost gata de plecare la prînz, dar am stat încă două ore degeaba, fiindcă cineva se parcase în faţa garajului şi nu puteam să scoatem maşina. După ce am întrebat pe toată lumea prin jur şi ne-am umplut de nervi, am sunat la poliţie. Au venit doi băieţi foarte veseli, care ne-au comunicat că nu mai au competenţe de ridicat maşini, deci nu au cum să ne ajute. Într-un final, au identificat proprietarul maşinii, o cretină de pe aceeaşi stradă, care a venit după vreo oră, foarte ofuscată că am apelat la poliţie să dăm de ea. Şi care avea loc de parcare mai sus pe stradă, în faţa propriei case, dar n-a vrut să parcheze acolo, ca să nu-l blocheze pe taică-su. Chestiile astea mă fac să mă bucur că am plecat din ţară şi să scap de orice nostalgii. Au şi belgienii proştii lor, dar ai lor sînt doar proşti, nu sînt şi obraznici...

Ajunsă la Bruxelles, am intrat în vîrtejul nebuniei de a căuta altă casă. Pentru că nu vreau să rămîn în apartamentul pe care l-am închiriat înainte de plecare. Precum am bănuit, antena de satelit nu merge. După o perioadă de neagră depresie (generată de situaţia în care am ajuns), m-am hotărît să reziliez contractul, indiferent de penalităţi. La urma urmei, sînt doar nişte bani, iar confortul meu psihic este nepreţuit. O să fac foamea vreo trei luni, dar oricum mai voiam să mai slăbesc niţel...

După ce am văzut cîte am împachetat la Bucureşti, m-am hotărît să caut o casă mai mare, cu suficient spaţiu, nu cu camere tip debarale de 8 metri pătraţi, care să mă frustreze permanent. Evident, asta costă. Dar, pînă la urmă, tot ce-i bun în viaţă costă, aşa că îmi asum această alegere. Am avut discuţii pe tema asta cu prieteni şi cunoştinţe de aici şi majoritatea sînt şocaţi de ideea de a da atîţia bani pe chirie. Cum, o treime din salariu pentru o casă ? Păi ai putea să faci altceva cu banii ăştia... Se poate, dar aş fi mult mai nefericită. Extrem de puţini m-au înţeles, respectiv cei care dau şi ei o grămadă de bani pentru confortul lor propriu. Între timp, dorm pe salteaua gonflabilă, care nu e prea confortabilă, mai ales pentru spatele meu, şi am sentimentul că sînt la camping. Am împrumutat şi un scaun, iar de ieri am şi o lampă, după o săptămînă de stat pe întuneric şi mers la baie cu lanterna. N-am despachetat nimic, în afară de cîteva haine şi prosoape. La bucătărie n-am frigider, deci nu gătesc decît strictul necesar, pentru masa din seara respectivă. Una peste alta, e deprimant să trăieşti aşa. 

Dacă am mărit bugetul, am găsit rapid cîteva potenţiale apartamente. Doar unul pare că are amplasarea necesară pentru antena mea, aşa că sînt hotărîtă să-l iau. În mod ironic, este în fostul cartier, de unde tocmai am plecat luna trecută, un kilometru mai la nord de fosta casă. Am un supermarket foarte aproape (lucru mare la Bruxelles, unde magazinele sînt rare) şi staţia de autobuz la trei minute de mers pe jos, cu autobuz direct spre serviciu. Pînă la birou fac cam 15-20 de minute cu autobuzul şi 25-30 de minute dacă merg pe jos. Doar de metrou sînt departe, dar nu e atît de grav. Deocamdată, mai am de discutat diverse mărunţişuri cu proprietarii, dar dacă se lămuresc lucrurile, săptămîna viitoare aş vrea să semnez contractul. În principiu, mă voi muta în jur de 15 noiembrie, aşa că mai am trei săptămîni de dormit pe saltea, într-un apartament gol şi neconfortabil. Dar rezist, cu gîndul la vremurile bune care vor veni...