Nu vă speriați, nu am
dat foc la clădire (încă). Doar am
explorat nițel…
De la 1 ianuarie 2014,
s-au schimbat o grămadă de lucruri în statutul funcționarilor europeni și în
normele interne ale fiecărei instituții. S-a mărit programul de lucru, a scăzut
numărul de zile de concediu, a scăzut puțin și salariul, fiindcă au crescut
taxele și tot așa, numai schimbări în rău. Printre altele, pauza de masă s-a
redus de la 30 de minute la 15. Evident, poți cere o pauză mai mare, dar atunci
va trebui să stai peste program, ca să recuperezi, și nimeni nu vrea asta.
Problema este că ești obligat să iei pauză, adică să ieși din birou și să mergi
măcar pînă la parter sau la cantină, unde să pontezi cu legitimația că ai
intrat în pauză. Dacă uiți să faci asta și rămîi în birou să mănînci un sandviș,
ești penalizat cu două ore din timpul de lucru. Cum nu prea am avut chef să merg
la cantină, a trebuit să găsesc soluții pentru petrecerea celor 15 minute în
afara biroului. Ultima dată m-am plimbat cu liftul, încercînd să-mi aduc aminte
la ce etaj e terasa panoramică unde mă dusese o dată o colegă. După mai multe explorări
pe la diverse etaje, am ajuns la etajul 13, unde am descoperit că terasa era un
etaj mai jos… Ca să mai pierd nițel timpul, m-am hotărît să cobor pe scări, că
și așa voiam să văd unde anume iese scara la parter, ca altădată să urc pe
scări și să mai fac sport. Deci am luat-o la vale cu elan, de la etajul 13. Pe
la etajul cinci deja mă luase amețeala, de atîtea răsuciri… După etajul doi,
scara a început să se îngusteze, ca și cînd ar fi dus într-o pivniță. Din ce în ce mai curioasă, am coborît în
adîncuri și m-am trezit în final în fața unei uși gri. Culoarea m-a
deconcertat, fiindcă ușile aici sînt de două feluri: roșii și verzi. Cele verzi
indică cel mai scurt parcurs spre ieșire în caz de evacuare, cele roșii sînt uși
care dau spre coridoare și birouri. Dar cum ușa gri era singura ieșire posibilă
și eram oarecum într-o fundătură, am pus mîna pe clanță și am deschis-o. Moment
în care s-a declanșat alarma… Am apucat
să văd că ușa dădea direct în stradă, în spatele clădirii, apoi am închis-o
rapid și am tulit-o înapoi pe scări, spre etajul doi și spre lifturi. M-am
uitat pe sus, dar nu păreau să fie camere de luat vederi și pînă acum nu m-a
căutat nimeni să mă întrebe ce făceam pe acolo.
La serviciu ritmul a
devenit mai alert, așa că nu prea mai am timp de altceva, adică de scris pe
blog. Fac în continuare planuri de
decorațiuni, să mai înveselesc spațiul. Mi-am comandat în Germania un tablou
mare, care ar trebui să vină săptămîna viitoare. Mai am și niște idei de postere, dar trebuie să
ajung în România pentru ele. Între timp, am pus pe ușă un afiș care spune cam
așa: "Toată lumea aduce bucurie în acest birou. Unii cînd intră, alții
cînd pleacă…" Se pare că am făcut senzație, căci m-au întrebat colegii de
la etajul de dedesubt despre el. Nu îl văzuseră încă, dar auziseră de la alții
despre afiș. Măcar acum îmi găsesc biroul mai repede, că recunosc ușa de la
distanță.
În rest, caut în
continuare casă, fără succes deocamdată. Și mă tot gîndesc dacă e momentul să
plec în vacanță. Poate nu e cea mai bună idee, avînd în vedere că nu am prea
mult timp la dispoziție și pînă acum nu am găsit nimic să-mi placă. Și nici
bani nu prea am acum. Dar, pe de altă parte, nu vreau să stau la Bruxelles de
ziua mea… Mă mai gîndesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu