Aventurile cu mobilă continuă...

După ce am ajuns pe faimoasa listă de așteptare pentru dulap, a început să mi se strîngă inima de grijă, fiindcă n-aveam nici o garanție că dulapurile vor veni la timp și nu voiam să ratez șansa. Eram foarte fericită că găsisem un dulap cu culoarea potrivită, asortat cu comoda din camera respectivă, fiindcă am oroare de mobilă „desperecheată”.  Drept urmare, în fiecare zi urmăream site-ul magazinului, să văd dacă dulapul meu a sosit sau nu. Cu fiecare zi în care pagina menționa tot „stoc indisponibil”, îmi scădea moralul. În fine, cu trei zile înainte de data prevăzută pentru livrare, apare pe site „stoc limitat”. Fiindcă e limpede că, dacă ești comerciant belgian și vezi că nu mai ai ceva pe stoc, dar clienții se bat pe lista de așteptare, în nici un caz nu comanzi un număr suficient de exemplare. În Belgia, stoc limitat înseamnă de obicei 1-2 bucăți. Dacă au patru bucăți, e deja un stoc suficient și nu-și mai bat capul cu comenzi suplimentare. Fericită, sun la magazin, să mă asigur că mi-au trecut dulapul pe comandă. Între timp, mai adăugasem și un suport de DVD-uri, dacă tot venea camionul la Bruxelles. După ce obțin confirmarea că am dulap și că livrarea a rămas la data stabilită, întreb și dacă au primit banii și e totul în regulă cu plata. Ah, nu, apare că n-ați plătit tot. Să-mi stea inima-n loc, nu alta ! În final, ne lămurim că cei 1 000 de euro ajunseseră în contul lor, dar îmi mai rămîneau de plată dulapul, suportul de DVD-uri și montajul. Întreb, timid, dacă au idee la ce oră ajung la mine, fiindcă nu pot să-mi iau concediu toată ziua. Nu se știe de pe acum, vă anunțăm noi cu două zile înainte să venim. Adică mîine, spun eu. Da, așa e, astăzi nu știm, dar vom afla mîine la cît venim și vă anunțăm. A doua zi, am așteptat cu interes să văd dacă mă anunță cînd vin, cu gîndul că, dacă nu, îi sun eu în ziua următoare. Am primit un sms abia seara tîrziu… dar tot e bine că l-am primit.

 

În ziua fatidică, mi-am luat liber jumătate de zi și am stat acasă, să aștept băieții cu mobila. Apare un tip tatuat, perforat pe peste tot, cu inele în urechi și cu blugii căzuți în vine (ultimul răcnet al modei de cartier), care-mi zice că o să apară și colegul, de îndată ce găsește unde să parcheze camioneta. Apare și colegul, care arăta ca un paznic de discotecă, plin de mușchi și ras în cap. În fine, cară amîndoi o grămadă de cutii în casă, apoi se apucă de montat, unul într-o cameră, unul în cealaltă. Tatuatul monta suportul de DVD-uri și canapeaua, celălalt scaunul de birou și dulapul. Iar eu pendulam dintr-o cameră într-alta, să urmăresc progresul lucrărilor. La un moment dat, constat uluită că dulapul la care lucra nenea cu mușchi era de complet altă culoare decît ce comandasem eu. Îi arăt poza de pe site, unde dulapul era de culoare deschisă, aproape gălbuie, și uni. Dulapul la care muncea tipul era bej închis, spre gri și cu striații. Tipul cade de acord cu mine că nu e nicidecum aceeași culoare și sună la firmă, să comunice că clientul e nemulțumit de culoarea dulapului. Tanti de la firmă ne spune că nu e nici o greșeală, codul de produs e corect și, oricum, ei nu au decît două culori, gri șobolan (culoarea națională) și bej-gri deschis. Păi și imaginea de pe site ? Ah, aia nu e făcută de noi, e poza pe care am primit-o de la producător. Da, e altă culoare, dar nu ne-a interesat acest aspect. Mai vreți sau nu dulapul ? Ce să mai zic ? Era fix culoarea pe care o văzusem în showroom-ul lor și care nu-mi plăcuse deloc, dar nici să rămîn fără dulap n-aș fi vrut… așa că am cedat și am zis că-l păstrez. 

 

Deprimată că n-am reușit să am dulapul pe care mi-l doream, mă mut în cealaltă cameră, la tînărul tatuat. Cînd a terminat de montat suportul de DVD-uri, constat că are o zgîrietură destul de urîtă pe peretele de sticlă. I-o arăt, e de acord cu mine că e vizibilă și nu arată prea bine, așa că mă întreabă ce prefer: să-mi facă o reducere de preț sau să-mi înlocuiască panoul respectiv. Cum nu am sînge belgian, nu mă interesează banii, ci calitatea, așa că refuz reducerea de preț oferită și optez pentru înlocuire. Sunăm din nou la firmă, tanti zice că o să-l înlocuiască de îndată ce vor primi marfă. Păi apare că-l aveți pe stoc, zic eu. Ce-i drept, pe site era trecut celebrul „stoc limitat”, deci mai aveau unul sau două. Da, dar ce scrie pe site nu corespunde cu realitatea, că poate am vîndut deja marfa între timp. Și nu aveți un calculator, să vedeți stocurile în timp real, întreb eu, în naivitatea mea. Evident, actualizarea stocurilor e o treabă mult prea complicată, ce necesită specialiști. Uitasem cu cine aveam de-a face… Rămîne că mă vor suna ei în curînd, ca să-mi înlocuiască piesa. Cînd vor mai primi marfă, adică. La plecare, tatuatul îmi șoptește conspirativ că pot să sun și eu la firmă, dacă văd că trece timpul și nu mă contactează nimeni. Înainte să plece, a trebuit să plătesc ce comandasem suplimentar plus montajul, aproape 400 de euro. Cu toate telefoanele la firmă și discuțiile aferente, au reușit să piardă 1h20 cu montajul, echivalent cu 100 de euro. Scoate tipul un POS, să facem plata cu cardul (mă avertizaseră de la magazin că, de data asta, nu vor accepta cash). Încearcă de cîteva ori, dar aparatul nu mai avea baterie, deci nu se putea folosi. M-am scociorît prin geantă de bani și am reușit să încropesc suma, din bancnote de 5, 10 și 20 de euro. Bacșiș nu le-am mai dat, că nu mai aveam de unde.

 

Evident, nu m-a mai sunat nimeni pentru înlocuirea piesei cu defect. Pe site, apare în continuare „stoc limitat”. Momentan, n-am nervi să-i sun și să-i iau la întrebări, fiindcă sînt ocupată cu căutatul unei măsuțe, iar toate magazinele care au modele cît de cît decente au termen de livrare 3-4 luni. De căutat covoare încă n-am curaj să mă apuc… Poate mai încolo, cînd îmi revin cu nervii. Deocamdată, mă gîndesc serios să-mi comand o măsuță de pe Amazon. S-ar putea să nu corespundă poza de pe site cu ceea ce voi primi, dar sînt deja obișnuită...
 

Ghid de cumpărat mobilă fără să te lase nervii

Nu am mai scris de mult pe blog, dar nu din lipsă de subiecte, ci din lipsă acută de timp. Am început anul vijelios, cu multe deplasări, cu multe schimbări și cu speranța de mai bine. Între timp, am împlinit doi ani de cînd m-am mutat în Belgia. Tot ce pot să spun după acești doi ani este că, dacă vrei să trăiești aici, trebuie să ai nervii tari și să nu te lași doborît de prostia care te-nconjoară din toate părțile.

 

Nu am reușit încă să termin aranjatul casei, în principal din motive financiare. Cel mai rău e că nu am pe ce să stau la televizor și mă cam doare spatele din cauza scaunului tare. În concluzie, m-am hotărît să iau taurul de coarne și să rezolv problema. Mă hotărîsem de cîteva luni ce model de canapea vreau, dar magazinul era în Gent. La Bruxelles nu am găsit absolut nimic decent, nici ca preț, nici ca model, așa că a rămas să merg în Flandra cu prima ocazie, respectiv după ce am mai scăpat de datorii. Între timp, modelul pe care-l voiam eu dispăruse de pe stoc, că ăștia nu au niciodată destulă marfă în magazin și durează luni de zile să comanzi ceva. Le-am trimis un mail, să întreb cînd mai primesc marfă, și am sunat și la magazin, fiindcă nu-mi răspunseseră la mail. La telefon, îmi zice o tanti că primește canapeaua la sfîrșitul lui martie. O întreb dacă-mi poate garanta o dată anume, fiindcă aștept musafiri și am neapărat nevoie de canapea la începutul lui aprilie. Evident, datele sînt aproximative și, în realitate, habar n-are cînd va primi canapeaua. Dar îmi spune că mai are pe stoc un singur exemplar, dar în altă culoare. Peste cîteva ore, vine și răspunsul la mail, de la altă tanti, care susține că va primi canapele abia la sfîrșitul lui aprilie. M-am panicat că rămîn fără canapea și, înarmată cu ultimul card de credit neciuruit, am plecat la drum.

 

De la Bruxelles la Gent sînt 55 de km. Trenul face între 38 și 70 de minute, depinde ce tren nimerești. Pe toate scrie Intercity, deci, dacă nu te documentezi bine de acasă, riști să-l nimerești pe cel mai lent. Magazinul de mobilă e undeva la periferia nordică a orașului, într-o zonă industrială, dar sînt cîteva autobuze și tramvaie care ajung prin apropiere. Cu notițele de acasă în mînă, m-am dus să aștept autobuzul care ajungea cel mai aproape. Am așteptat 20 de minute, că există doar un autobuz pe oră (tot e bine, de obicei în week-end e cîte unul la două ore). Am luat autobuzul și mi-am zis că n-are rost să întreb unde cobor, că doar o să văd sigla magazinului de la distanță. După o vreme, ușor stresată că nu recunosc nimic din împrejurimi și că nu pare să meargă în direcția cea bună, mă duc la șofer să-l întreb. Care-mi spune senin că nu e autobuzul cel bun, fiindcă el nu ajunge la magazinul meu. Eu insist, că doar mă uitasem pe hartă acasă și eram sigură că e bine. Șoferul nu și nu, să mă dau jos acum, că altfel o să mă îndepărtez și mai mult de destinație. M-am dat jos și am luat-o la picior înapoi spre gară. Habar n-aveam unde mă aflu, harta pe care o aveam arăta doar centrul orașului și nu găseam nici una dintre străzile pe care mergeam eu. Nu era nimeni pe stradă să întreb, că era sîmbătă și belgienii se ascund în case, nu mișună nicăieri în week-end. După cîțiva kilometri de mers pe jos, ajung la o autostradă și văd plăcuța cu „Gent”, semn că abia acum intram din nou în oraș. Într-un final, m-am lămurit că luasem autobuzul cu numărul corect, dar în sens opus și ajunsesem la periferia sudică a orașului. În fine, după o oră și jumătate de rătăceală, mai mult pe jos decît cu autobuzul, am reușit să ajung la magazin.

 

Era plin de lume, că era și perioadă de promoții, și speram să fi ajuns înainte ca ultima canapea să fie vîndută. Am stat la o coadă respectabilă pînă să ajung față în față cu un vînzător. I-am spus ce model vreau și l-am rugat să verifice dacă îl mai au. Victorie, în calculator apărea singurul exemplar rămas nevîndut. Super, cumpăr canapeaua ! Ah, știți, trebuie să mai așteptați, fiindcă trebuie să vină un alt coleg, să vă facă bon. Păi dvs nu puteți să-mi faceți bonul ? Nu, eu arăt doar catalogul clienților și le prezint mostrele de țesătură, dar nu știu să fac bon. Peste vreo zece minute, apare și colegul "ultraspecializat", care știa să facă bon. Îmi face bon, dar mă avertizează că e un bon temporar, urmînd să revin mai tîrziu pentru bonul definitiv. Că poate, între timp, mă hotărăsc să mai cumpăr ceva, și atunci bonul trebuie lăsat deschis. Ok, dar dacă nu mai vreau altceva, pot să mă duc să plătesc direct ? Nu se poate, că aveți bon temporar. Puteți plăti doar după ce obțineți un bon definitiv. Amețită de atîția specialiști, fiecare competent doar pe cîte un tip de bon, că știința multă dă durere de cap pe meleagurile astea, am plecat să mai casc gura și să văd ce aș mai putea cumpăra. Am găsit un scaun de birou, dar era la alt etaj, unde coada era și mai mare pînă să ajungi să vorbești cu un specialist în bonuri. M-am întors la etajul cu canapeaua, că era coada mai mică. Am reușit să trec scaunul pe comandă, că-mi notasem codul, și am obținut faimosul bon definitiv. Care era atît de definitiv, că nu cuprindea toate sumele, fiindcă nu au cum să estimeze cît va dura montajul, iar ăla se plătește la oră. Așa că era 1 000 de euro + montajul. Mă așez la altă coadă, la casă. Cînd ajung în față, scot cardul de credit și dau să plătesc. Casierița se uită urît la mine și-mi zice: nu puteți plăti cu cardul de credit. Mă uit și eu la ea, șocată. Îmi arată o pancartă pe care scrie cu majuscule: Nu acceptăm Visa și Mastercard. Ce dracu' acceptați atunci, că pînă și la supermarket pot plăti cu orice tip de card ? Păi numai cash sau cu Maestro, că altfel ne costă prea mult. După discuții încinse, admite că ar putea totuși să mă lase să plătesc cu cardul de credit, dar doar dacă mă ofer să plătesc 30 de euro în plus, ca să-și acopere ei costurile. Zîmbesc frumos, ca să n-o întreb despre sănătatea mamei ei și a mamei patronului… Într-un final, plec cu o hîrtie cu numărul lor de cont și cu promisiunea că fac virament bancar. Și cu groaza în suflet că n-am plătit canapeaua și că, pînă fac eu rost de bani, o să dispară.

 

Seara, înapoi la Bruxelles, mă duc la bancomat, să scot bani cu cardul de credit și să-i depun în cont, ca să pot face transferul. Bancomatul are limită 600 de euro. Mă întorc a doua zi, pe o ploaie torențială, să scot restul de 400 de euro. Nu se poate, ați depășit limita. Am încercat de vreo patru ori, la bănci diferite, nimic. Luni dimineață, mai încerc o dată. Tot nimic. Plină de spume, văzînd cum îmi alunecă canapeaua mult visată din mîini, sun la bancă. Nu se poate să scot bani cu cardul de credit în fiecare zi, trebuie să treacă cel puțin două zile. Păi am scos o dată sîmbătă, azi e luni și tot nu merge. Nu, pentru că trebuie să așteptați 48 de ore, deci luni seara. Între timp, am mai găsit 200 de euro într-un cont de economii și cu cei 250 pe care-i aveam în cont, am adunat suma și am făcut transferul. Am rămas fără nici un ban, dar cu canapeaua (sper eu).

 

Două zile mai tîrziu, sun la firmă, să verific dacă le-au intrat banii și dacă e totul în regulă. Nu le apare nici o plată făcută, dar să nu ne stresăm, chestiile astea nu se fac așa, de la o zi la alta. Pînă se uită specialistul în citit extrase de cont să vadă ce bani au intrat, ca apoi să transmită specialistului în băgat date în computer și ăla să treacă asta în baza de date… e complicat, rău. Ca atare, m-am interesat dacă mai pot adăuga ceva la comandă, respectiv un dulap. Sigur că da, dar nu-l avem pe stoc. Și cînd o să-l primiți ? Pe 1 martie. Păi sîntem deja în 4 martie. Da, cum vă spuneam, primim pe 1 martie dulapuri. Deci l-ați primit sau nu ? Ah, nu, dar așa scrie în computer. Deci trebuie să primim zilele astea. Bine, rezervați-mi și mie unul, fiindcă livrarea mea e programată pe 12 martie. Perfect doamnă, v-am trecut un dulap. Dar, dacă cumva nu le primim pînă pe 12 martie, veniți dvs pînă la noi, să-l ridicați ? Nu cred, zic eu, dar n-ați zis că le primiți în curînd ? Ba da, dar voiam să știu, preventiv, dacă cumva nu le primim… 

 

În concluzie, nu știu dacă săptămîna viitoare voi avea canapea, dacă banii au ajuns unde trebuie, dacă vin dulapurile și apuc și eu unul… Dar viața e frumoasă în Belgia, e bine să rămîi optimist și să visezi că, într-o bună zi, zîna mobilei îți va îndeplini dorințele…